Cercetatorii Institutului de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunarii Tulcea au participat recent la prima conferinta organizata in cadrul proiectului DeltaNet ce a avut loc la Lisabona. La reuniune au luat parte peste 130 de persoane, politicieni, autoritati centrale si locale, oameni de stiinta, reprezentanti ai autoritatilor din Belgia, Germania, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Romania si Spania.
Discutiile au abordat aspecte precum diversitatea si complexitatea sistemelor deltaice, bogate in resurse naturale dar foarte fragile din punct de vedere al echilibrului ecologic. Un aspect important discutat a fost necesitatea elaborarii unor planuri de management pentru delte, cu obiectivul de a armoniza interesele diferitilor actori cu interese in zona deltelor, conservand zona din punct de vedere ecologic, dar favorizand in acelasi timp dezvoltarea economica.
Conferinta de la Lisabona marcheaza debutul unei serii de manifestari care urmeaza a se desfasura pana in anul 2012 in mai multe zone din Europa, Tulcea urmand sa fie gazda unei conferinte similare, cu tema „Healthy Delta Environment” in toamna anului viitor.