Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a anuntat ca demersurile pentru declararea padurii Trivale drept arie protejata vor mai dura 3 saptamani
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a fost sambata la Pitesti, ocazie cu care a sustinut si o conferinta de presa legata de negocierile de la Comisia Europeana privind fondurile pentru perioada 2014 – 2020.
Ministrul s-a declarat nemultumit de faptul ca nu s-a obtinut transferarea a circa 1 miliard de euro pentru finantarea unor proiecte privind dezvoltarea infrastructurii de irigatii din Romania, dar a spus ca va continua sa faca lobby in acest sens.
Pe de alta parte, deputat de Pitesti fiind, ministrul a anuntat ca demersurile pentru declararea padurii Trivale drept arie protejata vor mai dura circa 3 saptamani, mai fiind nevoie doar de un extras de carte funciara pentru ca proiectul sa poata fi promovat prin hotarare de Guvern.