Deputatii spun ca ouale romanesti sunt bune si ca acuzatiile aduse producatorilor sunt „o diversiune”

0
377

Deputatii din Comisia de agricultura considera ca informatiile potrivit carora doua treimi din productia autohtona de oua ar fi periculoasa pentru consumatori reprezinta „o diversiune” aruncata pe piata cu scopul de a speria consumatorii si a-i indeparta de productia romaneasca.oua romanesti

Membrii Comisiei de agricultura din Camera Deputatilor i-au audiat, astazi, pe reprezentantii ANSVSA (Autoritatea Sanitar- Veterinara si pentru Siguranta Alimentara), UCPR (Uniunea Crescatorilor de Pui din Romania), ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor) si Agricola Bacau, in legatura cu informatiile lansate de Asociatia Vier Pfoten si sustinute de profesorul nutritionist Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, potrivit carora doua treimi din ouale produse in Romania ar proveni de la gaini crescute in conditii improprii si hranite cu vitamine sintetice sau medicamente.

„Informatia este o diversiune aruncata pe piata cu un anumit scop. Scopul clar e cel pe care cei din productie l-au spus – de a speria din nou consumatorii, de a-i indeparta de productia autohtona, cu consecinte si tinta comerciala. (…) Datele prezentate sunt falsuri”, a declarat presedintele Comisiei de agricultura, Valeriu Tabara. Similar, democrat-liberalul Constantin Chirila a acuzat „o campanie furibunda de dezinformare a consumatorului”. „Este dureros sa lovim cu tot ce ne sta la indemana in producatorii romani. Ar trebui sa facem apel la institutiile de cercetare, nu la ONG-uri care lucreaza la comanda”, a sustinut deputatul PD-L.

Si liberalul Pavel Horj a acuzat ca lansarea acestor informatii reprezinta niste „manevre” dictate de interese economice. „Asistam la un alt efect al razboiului economic, atacul impotriva producatorilor romani de oua. Consumatorii pot consuma aceste produse, singurii stresati vor fi cei care propaga aceste interese”, a spus deputatul, ironizand teoria lui Mencinicopschi. La randul sau, deputatul PNL Mihai Banu a cerut ANSVSA si ANPC sa-i cheme in judecata pe toti cei care au lansat acuzatii nefondate, transmitand celor doua institutii ca, in caz contrar, vor fi „bagate la culpa comuna”.

Social-democratul Marian Ghiveciu a comentat ca acuzatiile aduse au fost „nefondate” si ca au adus „grave prejudicii”. Colegul sau de partid, Gheorghe Antochi a subliniat ca cei care au lansat acuzatii ar fi trebuit sa vina cu argumente stiintifice si a aratat ca ouale se vand la aproape la acelasi pret cu cel din perioada celui de-al doilea razboi mondial.

Presedintele Comisiei a anuntat ca audierile vor continua saptamana viitoare, urmand sa se innoiasca invitatiile pentru profesorul Gheorghe Mencinicopschi, reprezentantii firmei Vier Pfoten, care au motivat absenta la Comisie prin faptul ca sunt plecati din tara, dar si reprezentanti ai televiziunii publice. „Dl Mecincoopschi poate vine sa ne prezinte, daca are cercetarile , studiile, sa arate ca hormonii de stres se transmit de la gaina la om. Sunt un consumator de oua, nu sunt stresat niciodata. Un om de stiinta nu are voie sa dea girul fara argumente stiintifce, unor astfel de afirmatii cu tinta de alovi intr-un sector cat de cat performant”, a sustinut Tabara.

Presedintele UCPR, Van Ilie, a subliniat ca hrana folosita pentru gaini este naturala, nu sintetica. El a aratat ca exista studii care le contrazic pe cele prezentate de Vier Pfoten, si care conchid ca hormonii de stres la gainile crescute in sistemele moderne in baterii sunt „mai mici” decat la cele crescute in aer liber si ca ouale provenite de la prima categorie au mai putine bacterii, fiind mai sigure decat ale gainilor crescute la curte, care nu sunt supuse niciunui control. „La o pasare crescuta in aer liber, supusa contactului cu pasarile salbatice, e riscul de contaminare mai mare”, a sustinut Van Ilie.

Vicepresedintele ANSVSA, Corneliu Ceica, a subliniat ca sunt admise ouale cu toate tipurile de notificari – de la 0, cele din fermele ecologice, pana la 3, cele provenite de la gainile crescute in baterii. El s-a aratat surprins ca profesorul Mencincopschi a sustinut ca ouale produse in Romania ar fi periculoase, in conditiile in care acesta este membru al Institutului de Cercetare Alimentara si este remunerat pentru a oferi o expertiza stiintifica.

Gheorghe Mencinicopschi declara recent, ca 75% din productia de oua de consum din tara noastra este realizata la custi si ca gainile crescute in acest mediu sunt stresate si produc hormoni de stres care ajung ulterior in oua.

Reprezentantii a 14 unitati de producere si comercializare a oualor l-au actionat in instanta pe Mencinicopschi, cerand daune de 1,5 milioane lei.

Sursa: Realitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.