2010 este anul in care Romania a intrat pe harta europeana a producatorilor de energie „din vant”, cu aproape 600 MW.
Dupa ani intregi de tatonari si de discutii, anul 2010 marcheaza un salt spectaculos in domeniul energiei eoliene pe plan local. Peste 560 MW s-au ridicat deja in Dobrogea anul acesta, un record impresionant, daca ne gandim ca la finele lui 2009 figuram pe harta producatorilor de energie din vant cu doar 14 MW instalati. In total, aceste proiecte au atras circa un miliard de euro, adica mai bine de o treime din investitiile straine directe din Romania preconizate pentru anul acesta.
Sau, altfel spus, investitiile straine atrase in proiectele eoliene implementate anul acesta valoreaza aproape cat toate fondurile structurale absorbite din 2007 pana la finele lunii octombrie a acestui an.
CEZ, cel mai mare investitor
Actorul principal al anului este grupul ceh CEZ, care a racordat deja la reteaua nationala de transport a energiei electrice circa 300 MW, cel mai mare parc eolian construit pana acum in comuna Fantanele (jud. Constanta), parte a unui proiect total de aproape 600 MW. Potrivit datelor primite de la Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (AREE), pe locul doi se afla Energias de Portugal, care in aceasta luna a inceput perioada de teste la un parc de 90 MW in comuna Pestera (jud. Tulcea).
De asemenea, portughezii au finalizat constructia altor 138 MW la Cernavoda (Constanta), la care in decembrie- ianuarie ar putea incepe testarile. Tot pana la finele anului, grupul italian Enel va testa o ferma eoliana de 34 MW la Valea Nucarilor (jud. Tulcea). Daca adaugam alti 29 MW care functioneaza in diverse proiecte mai mici, in total vorbim de aproape 600 MW cu care Dobrogea se poate lauda in prezent. Asta inseamna aproape cat puterea unui reactor de la Cernavoda.
„E o industrie care face treaba, aduce mari beneficii statului roman si merge pe tehnologii de varf, pentru ca toate turbinele sunt de ultima generatie. Daca la inceputul anului ne intreceau toate statele ex-socialiste, acum doar Polonia e inaintea noastra. Astfel, avem circa 600 MW instalati, in conditiile unei legislatii care functioneaza intrun picior”, ne-a spus Ionel David, reprezentant al AREE.
Comisia UE tine blocate proiectele
Proiectele mentionate mai sus sunt doar „varful de lance” in sectorul productiei de energie eoliana. Potrivit reprezentantilor Transelectrica, cererea depaseste de zece ori capacitatea pe care o poate suporta sistemul energetic national, ridicandu-se la circa 31.000 MW. Din aceasta capacitate, peste 5.300 MW au avize tehnice de racordare la retea si alti 4.336 MW sunt intr-o etapa si mai avansata, avand contracte de racordare.
Proiectele au luat avant dupa ce autoritatile romane au hotarat, in 2008, sa sprijine energia eoliana acordand, pentru o perioada, doua certificate verzi pentru fiecare megawattora (MWh) produs si livrat in retea, fiecare certificat putand fi tranzactionat cu preturi intre 27 si 55 de euro. Cat din aceste proiecte se va si realiza insa, ramane de vazut, dat fiind ca nici acum Legea 220/2008 de sprijinire a energiilor regenerabile nu este aplicabila.
Deocamdata, toti investitorii asteapta ca legea sa obtina avizul de la Bruxelles. Oficialii europeni nu s-au clarificat inca asupra acestei scheme de sprijin. Ei vor sa afle daca nu cumva aceste investitii sunt supracompensate, iar companiile implicate vor avea un profit nerezonabil, ori daca nu este vorba de ajutor de stat, desi nu sunt implicate fonduri de la buget. Din 2009 si pana acum, nu mai putin de 130 de intrebari au fost trimise autoritatilor romane pe marginea acestei legi, ultimul set, la care se lucreaza acum pentru raspunsuri, avand 45 de intrebari.
„Situatia e frustranta, pentru ca Romania e ultimul vagon, preluam modelele existente in alte state. Acum, cea mai mare piedica in calea legii este UE.”,
IONEL DAVID, reprezentant