Europa revizuieste Directiva Deseurilor

Parlamentul Europei a modificat legea de gestionare a gunoaielor

Dupa doi ani de negocieri, Parlamentul si Consiliul Europei s-au inteles in privinta problemei deseurilor. Acestea vor fi reciclate sau incinerate, ca sursa de energie.

Parlamentul si Consiliul Europei au adoptat reviziuirea directivei-cadru a deseurilor. Deputatul Caroline Jakson, raportoare a acestui pro- iect, estimeaza ca parlamentarii europeni au gasit, pana la urma, una dintre cele mai bune solutii. Propunerea initiala a Comisiei Europene, legata de gestionarea deseurilor, nu avusese in vedere decat probleme tehnice, legate de colectare.

Noile obiective ale reciclarii pun accentul pe un ansamblu de masuri de preventie, adica de impiedicare a producerii si depozitarii la intamplare a gunoaielor, cat si pe modalitatile optime de reciclare. Gestionarea deseurilor este unul dintre principalele puncte ale politicilor de mediu ale statelor din Europa.

“Productia” de gunoi, sustin statisticile, este intr-o continua crestere pe continent, iar revizuirea directivei vizeaza, in egala masura, clarificarea si eficienta legislatiei in vigoare cu privire la managementul deseurilor.

Gunoiul, sursa de energie

Comisarul european al mediului, Stavros Dimas, se declara, la randul sau, multumit de faptul ca aceasta directiva-cadru este revizuita si considera ca legislativul european a facut un pas semnificativ inainte, reconsiderand problema deseurilor.

Acestea erau vazute pana de curand ca o sarcina indezirabila. Noile prevederi legislative reusesc sa transforme insa gunoiul intr-o resursa pretioasa de materii prime, punand accentul pe reciclare. In cursul dezbaterilor, deputatii au aparat ideea unei ierarhizari a solutiilor de tratare a deseurilor, in functie de impactul ecologic al acestora.

Reutilizarea produselor consumate, valorificarea materiilor prime provenite din reciclare si incinerarea pentru obtinerea de energie electrica, au ales deputatii de la Bruxelles, ar trebui sa primeze in fata arderii acestora. Desi arderea deseurilor a nascut controverse, deputatii au ajuns la concluzia ca poate fi admisa in cazul in care gunoiul devine, in aceste conditii, sursa de energie.

Revizuirea Directivei-Cadru a Deseurilor constituie o placa turnanta in politicile de mediu ale statelor europene
Stavros Dimas,
comisarul european
al mediului

Sursa: Adevarul

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,195FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente