O banana modificata genetic si imbogatita cu vitamina A va fi testata clinic in SUA, inainte de posibila ei productie pentru comercializare, in Uganda, au informat luni cercetatori australieni, citati de AGERPRES.
Creata de Queensland University of Technology (QUT), cu sprijinul Fundatiei Bill si Melinda Gates, aceasta banana modificata genetic (OMG) prezinta o concentratie de beta si alfa-caroten — transformate in vitamina A — superioara celei continute de bananele africane.
Vor fi realizate mai multe teste clinice, pe parcursul a sase saptamani, pentru a masura nivelul de vitamina A la pacientii voluntari.
”Lipsa de vitamine A ucide intre 650.000 si 700.000 de copii pe an in intreaga lume (…) si cel putin 300.000 isi pierd vederea din aceasta cauza”, a declarat responsabilul proiectului, profesorul James Dale.
In caz de unda verde pentru cultivarea acestei banane in Uganda, productia ei pentru comercializare ar putea fi lansata in anul 2020.