Localnicii din zona Lacului Bicaz, exasperati de mizeria ce-i inconjoara, spun ca predarea sticlelor din plastic contra cost ar rezolva problema. Zeci de tone de deseuri de ambalaje din plastic acopera apa si malurile lacului de acumulare Izvorul Muntelui.
Stratul de bidoane din plastic de pe apa barajului hidroenergetic de la Bicaz, devenit o constanta a peisajului din ultimii ani, pare sa fie mai subtire in aceasta vara.
Meritul nu este nici pe departe al campaniilor de colectare a deseurilor plutitoare, spun localnicii. Motivul tine de lipsa ploilor torentiale din ultima vreme, in urma carora gunoaiele din intreg bazinul hidrografic al Bistritei se strang aici.
Daca apa e mai curata decat in alti ani, restul zonelor pe unde trec turistii sunt intesate de PET-uri, ce zac nestingherite pe malurile lacului, la marginea satelor ori in locurile de varsare a afluentilor in lac.
Turistii nu respecta natura
Gavril Lupu, primarul comunei Hangu, de care apartine zona, ne spune ca a avut initiativa unui program de colectare a deseurilor din gospodarii, dar ca a intampinat unele dificultati.
„Anul trecut am avut contract cu o firma neserioasa din Piatra Neamt, care nu-si facea treaba. Anul acesta am schimbat firma si speram sa mearga mai bine. Oamenii nu sunt prea bucurosi ca trebuie sa plateasca obligatoriu cinci lei pe luna pentru gunoi, dar le-am spus ca altfel nu se poate. Gunoiul pleaca de la noi neselectat, la Targu Neamt, unde pretul este, totusi, exagerat pentru un metru cub de deseuri. In plus, la noi e zona muntoasa, drumurile nu pot fi urcate de masini pe toti versantii, dar vrem sa amenajam niste parcuri cu pubele unde sa aduca oamenii gunoiul”, a declarat primarul comunei Hangu.
Gavril Lupu crede ca principalii vinovati pentru peisajul deplorabil sunt turistii, care lasa in urma lor mormane de gunoaie. „Avem probleme cu turistii care vin in zona cu cortul si arunca tone de deseuri. Dar sursa cea mai mare de bidoane din plastic este intreg bazinul hidrografic al Bistritei, din care se colecteaza zeci de tone de PET-uri in lacul de acumulare”, a mai spus primarul Lupu.
Localnicii spun ca nu mai suporta atata mizerie si cred ca rezolvarea ar fi simpla. „Eu am vorbit cu primarul de la noi si i-am spus ca numai daca face cum era inainte cu sticlele, pentru care trebuia sa platesti o garantie, am putea sa scapam de mizeria asta”, spune Chirila Ciucanu, de 76 de ani, din Buhalnita pensionar de la exploatari forestiere.
„Ar trebui sa se ia garantie de la fiecare om pentru bidoanele de plastic, sa nu mai fie pline drumurile si lacurile in halul asta. Nu e bine asa!?”, este de parere si Vasile Ciucanu, din Buhalnita, pensionar si el de la exploatari forestiere.
Intrebat cum crede ca s-ar rezolva problema bidoanelor din plastic, un alt locuitor din Buhalnita a enumerat vreo trei posibilitati. „Sa le stranga, sa nu le mai faca sau sa le dea contra-cost”, a spus Gheorghe Rogin, pensionar de la Drumuri si Poduri.
Colectarea PET-urilor insuficienta
In zona comunei Ceahlau, unde gunoaiele fusesera o mare problema in anii anteriori, nivelul scazut al lacului si absenta precipitatiilor au ameliorat situatia. „Din cauza nivelului scazut al lacului, PET-urile sunt prinse in vegetatia de pe mal. Dar la prima ploaie torentiala vor pluti iar pe luciul lacului”, a declarat Cristi Grecu, presedintele Asociatiei Civice Actiunea Directa, cu sediul in comuna Ceahlau.
Viorel Munteanu, un intreprinzator din Bicaz, colecteaza, din 2006, gunoaiele de pe lacul de acumulare, pe cheltuiala societatii Hidroelectrica. „Am inceput cu patru ani in urma. In 2006, am adunat 60.000 de PET-uri. In 2007 – 17 tone, iar in 2008, an in care au fost ploi puternice, am adunat 30.000 de tone de PET-uri. Anul acesta, dupa topirea zapezii si inainte de inceperea sezonului cald, am adunat alte 22 de tone”, a spus Viorel Munteanu.
Materialul plastic adunat este predat unei firme din Buzau, care ofera intre 60 de bani si un leu pentru un kilogram de deseu. Viorel Munteanu se plange insa ca, desi a depus un proiect la Mediu inca din 2005 pentru dotarea cu barcute si o presa pentru PET-uri, nu a primit nici un ban si a fost nevoit sa se doteze pe cheltuiala proprie.
„Doar daca se face cum era inainte cu sticlele, pentru care trebuia sa platesti o garantie, am putea sa scapam de mizeria asta.”
Chirila Ciucanu pensionar.
„Ar trebui sa se ia garantie de la fiecare om pentru bidoanele de plastic, sa nu mai fie pline drumurile si lacurile in halul asta.” Vasile Ciucanu pensionar.
Sursa: Adevarul