Guvernul a alocat suma de 20 de milioane de lei pana la sfarsitul anului pentru finantarea proiectelor deja depuse pentru programul Casa Verde, a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb, la conferinta Mediafax Talks about Energy.
„Am gasit posibilitatea de a repune in practica programul Casa Verde, prin alocarea a 20 de milioane de lei pana la sfarsitul anului pentru proiectele deja depuse”, a spus ministrul Mediului.
Referindu-se la proiectele derulate de Ministerul Mediului in domeniul energiei regenerabile, oficialul a mentionat pe cel care sprijina instalarea sistemelor de termoficare care utilizeaza surse de energie regenerabila, unde exista 38 de proiecte depuse in valoare de 40 de milioane de lei si cel care vizeaza cresterea productiei de energie regenerabila. In acest caz, au fost depuse 68 de proiecte, in valoare de 1,2 miliarde de lei.
Scopul programului Casa Verde este imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului prin reducerea gradului de poluare cauzata de arderea lemnului si a combustibililor fosili pentru producerea energiei termice folosite pentru incalzire si obtinerea de apa calda menajera, prin instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire.