În Bihor s-a dat startul pentru colectarea separată pe cinci fracții, inclusiv biodeșeuri

Ca ţară membră a Uniunii Europene, România s-a angajat să colecteze separat 50% din deşeurile generate de gospodării până în 2020. Tonul pentru colectarea separată a deșeurilor pe patru sau cinci fracții se dă (încă o dată) în județul Bihor. 

Operatorul de salubritate AVE BIHOR a lansat o campanie ambițioasă în 63 de localități, cu 80.000 de gospodării, atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Compania își propune ca sistemul de colectare separată pe patru și cinci frații să funcționeze la nivelul optim până în vara anului viitor și să ajute primăriile să își atingă țintele prevăzute de lege. În acest scop, angajații AVE Bihor au început să pregătească populația, punând la dispoziția acestora, la semnarea contractelor, pubelele și sacii necesari, precum și calendarul ridicărilor. De asemenea, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, autogunoierele care vor prelua deșeurile sunt inscripționate corespunzător, cu tipul de deșeuri ridicate. Acestea fiind nu doar separate la sursă de către cetățeni, ci și colectate separat de către salubrist.

Buna organizare, cheia funcționării sistemului

Cu ocazia predării pubelelor și sacilor, clienții AVE Bihor sunt informați cu privire la importanța separării la sursă a deșeurilor pe care le generează în gospodărie și respectarea calendarului de ridicare. Astfel, hârtia și cartonul vor fi colectate în recipient sau sac albastru semitransparent, plasticul/metalul în recipient sau sac galben semitransparent, sticla în recipient sau pubelă verde, biodeșeurile în recipient sau pubelă maro sau vor fi compostate individual, iar deșeurile reziduale în  recipient sau pubelă neagră de 40 de l. 

Deşeurile reciclabile trebuie să ajungă la staţiile de sortare, unde sunt împărţite în mai multe tipuri de plastic și materiale valorificabile pentru a putea fi reciclate. Este vital, însă, ca populaţia să facă efortul de a separa corect deşeurile în propria gospodărie sau locuință. 

Este important de ştiut că din fracţiile care intră în staţia de sortare, vor ieşi 20-25 de fracţii vandabile. PET-urile vor fi sortate în 4-5 culori, hârtia-cartonul se desparte şi se vinde separat, sticla va fi sortată, ca să nu aibă alte materiale înăuntru, iar alte diferite plastice, precum şi fierul de aluminiu, trebuie şi ele separate, declară Zoltán Kovács, director AVE BIHOR. 

Biodeşeurile vor fi compostate individual în zona rurală, în timp ce în mediul urban vor fi preluate şi compostate industrial. Astfel, biodeşeurile se transformă în compost, un material ecologic valoros pentru îmbunătăţirea calităţii solului. Deşeurile reziduale sunt tratate şi ajung la depozitul ecologic din Oradea.

Resursele pe care AVE Bihor le mobilizează pentru a organiza acest sistem la un nivel occidental includ mașini EURO 6, pubele cipate, mecanism de citire a CIP-urilor pe pubelă și un sistem cuantificat de plată a serviciului. 

În ceea ce privește prețul pentru populație, este mai mult decât rezonabil. Potrivit AVE Bihor, taxele per persoană nu vor depăși 6,5 lei în mediul rural, respectiv 11-13 lei în orașe. Prețul final depinde, însă, în cea mai mare măsură de cetățeni: dacă separarea deșeurilor se face corect, fracția reziduală este mai mică, iar prețul în consecință va fi mai redus. 

Cele mai performante comunități, tot din Bihor

Cele mai performante exemple de bune practici în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor din România sunt două comune de aproximativ 3.000 de locuitori fiecare, tot din județul Bihor – Sălacea și Cociuba Mare. Comuna Sălacea a atins în 2020 cifre greu de imaginat – 75% colectare separată, pe cinci fracții, inclusiv biodeșeuri. Deloc întâmplător, în proiectul autorităților locale din Sălacea și Cociuba Mare de a deveni comunități Zero Waste au fost implicate companiile AVE Bihor și Eco Bihor. 

„Nu se pune problema dacă trebuie sau nu făcut, ci trebuie văzut care sunt forţele care trebuie să colaboreze pentru ca acest sistem să funcţioneze. Eu personal m-am săturat să aud pseudo-specialişti şi politruci care de 30 de ani spun că în România va fi nevoie de încă 20 de ani pentru a reuşi să introducem colectarea separată, atât timp cât sunt exemple pozitive care dovedesc că sunt de ajuns doar câteva luni pentru a crea o schimbare în acest domeniu. Trebuie să avem voinţă!„, spune Zoltán Pásztai, director ECO BIHOR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *