Inainte de a pleca sa se alature celor batrani, celor care au carat cu spinarea piatra aurifera, rudelor ce nu au dormit noptile, lucrand la steampuri ani si ani, Profesoara Ruxandra Manta, mi-a dat spre citire un mic articol scris cu ocazia implinirii a 1870 ani de la atestatea localitatii. Prin publicarea acestui articol, aduc prinosul meu de recunostiinta, al rosienilor si al tuturor celor care iubesc Muntii Apuseni, pentru cea care a luptat, cu pretul deteriorarii sanatatii, pentru apararea localitatii dragi sufletului ei: Profesoara Ruxandra Manta !
Prin activitatea sa ca profesoara de istorie, publicista si membra a Societatii Culturale „Avram Iancu”, Ruxandra Manta militat necontenit pentru ca Rosia Montana sa fie cunoscuta in toata tara. A fost pasionata in valorificarea elementelor de istorie locala, pe care s-a straduit sa le faca cunoscute atat elevilor, cat si adultilor. A colaborat cu revista „Universul catedrei”(editata de „Scoala Albei”), unde a publicat „Scurt istoric al Rosiei Montane”, „Date biografice despre Simion Balint”, etc… A colaborat cu ziarul „Unirea”, „Romania Mare”…A militat ca Rosia Montana sa devina oras, asa cum a fost pe vremuri iar alaturi de alti colegi, a actionat ca sa se acorde numele „Simion Balint”, Scolii vin Rosia Montana, in 1995.
„Ca fiica a acestei comune, sunt mandra de apartenenta mea la cest colt de pamant romanesc” (Ruxandra Manta)
Cand la 6 februarie 131, juristul roman, Valerius Firmus, cu frumos nume de cetatean italic „zgaria” cu stilul pe ceara moale a unei tablite cerate, textul unui contract de inchiriere a fortei de munca intr-o mina de aur, el savarsea un fapt istoric de importanta capitala: redacta certificatul de nastere al Rosiei Montane, stravechi si minunat meleag, colt pitoresc de pamant romanesc din sfanta noastra Transilvanie.
Din textul acelui document cu valoare de unicat (Tab.Cer.D.XVIII) rezulta clar existenta asezarii la aceea data si numele antic romanizat Alburnus Maior.Descoperita in anul 1854 impreuna cu alte tablite in mina „Ohaba Sf.Simion”, aflata in masivul Karnicul Mare din Rosia Montana, valoroasa „carte de lemn cerata”, cu dimensiunile de 137×68 mm, face parte din seria de documente unice, cu valoare extraordinara: istorica, lingvistica si juridica, descoperite numai aici la Rosia Montana, unde au stat la adapostul muntilor peste saptesprezece secole.
Ele dateaza din perioada 131-137, initial au fost descoperite peste cincizeci de tablite cerate, din care, datorita ignorantei, se mai pastreaza doar 25, in tara si in strainatate, la Budapesta, Viena si Berlin. Au fost salvate intr-o imprejurare tragica. In anul 168, Alburnus Maior a fost devastata de marcomani. Locuitorii asezarii s-au ascuns in galerii impreuna cu ce aveau mai drag si mai valoros. Obligati sa paraseasca grabnic adancurile, nu au mai putut lua cu ei pe batrani si obiectele destinate salvarii.
Din anul 131, s-au derulat 1870 de ani de istorie. Memorabila varsta si valoros certificat de nastere! Unic in lume! Oare ne ofera motiv intemeiat sa ne mandrim? Avem o varsta bimilenara atestata documentar istoric, apropiata de cea a municipiilor Drobeta si Napoca.
Fiind la ceas aniversar, cu legitima mandrie ma incumet sa consider ca Rosia Montana este o importanta veriga in lantul istoriei romanilor. Meleagurile sale minunate iti incanta privirea si iti hranesc sufletul. Adancurile sale bogate in minereuri auroargentifere au dus faima asezarii pana departe, inca din vremuri imemorabile.
Dar ceea ce innobileaza stravechea asezare din creierul „Tarii de piatra”, este venerabila sa varste, istoria ei fiind scrisa cu dalta si ciocanul de miner, dar si cu vapai de foc si picaturi de sange, pe patru milenii si jumatate de existenta atestata arheologic. Repertoriul Arheologic al Romaniei consemneaza urme ale existenti umane la Rosia Montana, inca din neolitic, cu circa 2500 ani i.H. Extragerea aurului a inceput inca din epoca bronzului iar in plina epoca a fierului, in sec. VI i.H., parintele istoriei, Hertodot, ii pomenea pe aceste meleaguri pe agatarsii, care „erau barbatii cei mai frumosi care purtau podoabe de aur”. Dovada ca erau priceputi in extragerea si prelucrarea aurului sub forma de podoabe.
La vestea marii bogatii n-au rezistat temtatiei nici romanii, care si-au napustit puhoaiele legiunilor asupra Daciei, iar localitatea noastra a devenit patrimoniu al imparatului (patrimonium caesaris). Alburnus Maior a fost considerat cel mai impoprtant centru aurifer al Daciei romane. Istoricul Vasile Parvan, considera ca localitatea a fost „un oras californian de civilizatie internationala”. Aprecierea este pe deplin indreptatita de numeroasele si valoroasele vestigii romane existente aici, care ies la lumina si in prezent, imbogatind patrimoniul national.Nu vom putea evalua vreodata cat aur a luat drumul Romei in cei 165 de ani de stapanire romana, dar intrezaresc sa sustinca aceste cantitati au fost impresionante, dupa rigurozitatea organizarii mineritului in acest izvor montan de bogatie.
Perioada evului mediu a fost caracterizata aici la Rosia Montana de o activitate neintrerupta in exploatarea pretiosului metal, inca din vremea primilor migratori vanturati pe aici, pana la maghiarii ai caror iscoade au cotrobait prin Transilvania, raportand seniorului lor despre cel mai bun aur ce se gaseste aici. Toti au fost atrasi de aceasta „iarba a fiarelor”, de mirajul marii bogatii. In secolul al XIII-lea, regii unguri au trecut acest tinut aurifer in proprietatea Capitlului Romano-Catolic, de la Alba Iulia. Datorita exploatarii prea putin crestinesti, minerii roseni, alaturi de cei de la Zlatna si Ocna Mures, au pornit rascoala de la 1277. A fost atacat palatul episcopal, catedrala romano-catolica si a fost devastata arhiva capitlului. Confruntarea s-a soldat cu doua mii de morti si raniti. Evenimentul poate fi considerat a fi prima mineriada din istoria romanilor.
Pana in secolul XVIII, regii unguri, voivozii si principii Transilvaniei au concesionat minerilor rosieni exploatarea aurului de aici, fiind recunoscuta maiestria lor, dar si datorita riscurilor si costurilor mari pe care statul nu si le-a asumat. Abia in secolul al XVIII-lea, statul austriac s-a implicat in exploatarea bogatului zacamant, indeosebi in timpul imparatesei Maria Tereza, care a fost prezenta la Rosia Montana, in anul 1745. Pretinzand intensificarea activitatii extractive, a ordonat sa se patrunda in vechile galerii, si astfel, in mod cu totul accidental, in 1786, s-au descoperit primele table cerate.
Minerii de aici, ca toti iobagii din Transilvania, au fost supusi unei crunte exploatari, motiv pentru care, dovedindu-se constiinte avansate, au fost prezenti in marile momente ale istoriei romanilor.In timpul rascoalei lui Sofronie, la 1762, rasculatii s-au revoltat impotriva preotului unit, Alexandru Aron. Acesta a contribuit la prnderea lui Sofronie. Rasculatii i-au aprins casa, i-au impuscat vitele si i-au imprastiat banii in cele patru parti ale vantului.
La 1784, in marea rascoala a iobagilor din Transilvania, rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan, locuitorii Rosiei s-au alaturat rasculatilor, chiar daca autoritatile locale au sperat sa-i antreneze pe minerii de aici in reprimarea rascoalei. Rosienii au replicat ca nu vor face acest lucru niciodata. Uneltele de fier de la mine si steampuri au fost utilizate ca arme. In memorabila zi de 7 noiembrie 1784, cand s-au desfasurat sangeroasele evenimente de la Rosia Montana, au fost prezenti aici Horea si Closca. Bisericile romano-catolica si reformata, au fost distruse pana la temelii. Casele rasculatilor au fost aprinse, iar acestia la randul lor au aprins casele proprietarilor de mine, exploatatorii lor. Gramezi de scrum, flacari si cadavre s-au oferit privirii! N-au scapat nici la adapostul muntilor, in galerii, de furia rasculatilor cei ce refuzau sa treaca la legea romaneasca. Spre mandria noastra, doi dintre marii capitani, Closca si Crisan, apartin satului Carpinis.
Evenimentele sangeroase s-au reeditat in mai si iunie 1849, caci in marele seism social si national de la 1848-1849, sute de eroi, cunoscuti si necunoscuti s-au aruncat in lupta pe viata si pe moarte in apararea acestui bastion al libertatii: Muntii Apuseni.
Minerii rosieni s-au inrolat in legiunea „Auraria Gemina”, infiintata de Avram Iancu, iar la mina statului au ramas doar strajile imparatesti, care-i cereau ajutor lui Avram Iancu, pentru a nu muri de foame.
Prezent aici impreuna cu prefectii si tribunii sai Avram Iancu a condus efectiv luptele punand pe fuga pe invadatorii Emerik Hatvany si Kemeny Farkas. In luptele grele de aici au participat si femeile. Minerii rosieni au pus la dispozitia lui Avram Iancu praful de pusca atat de necesar luptei de aparare in sangeroasa inclestare. Distrugerile si incendierile din vremea lui Horea s-au repetat. A doua biserica catolica a fost distrusa. Fragmente din sicriile cu osemintele celor veniti sa ne cotropeasca se mai intrezaresc si acum langa masivul Karnic, pe locul unei crancene batalii. Rosienii s-au aflat alaturi de fratii de peste Carpati in timpul razboiului de independenta la 1877, contribuind cu substantiale sume de bani, dupa cum semnala „Gazeta de Transilvania” din 15 noiembrie 1877, cand publica o lista in fruntea careia se afla Simion Balint.
Fata de sentinta nedreapta data in procesul memorandistilor, rosienii s-au manifestat vehement, dupa cum rezulta din rapoartele politienesti care semnaleaza adunari de protest organizate de Nicolae George Verzea.
La infaptiurea Marii Uniri, rosienii au fost trup si suflet partasi. In toamna anului 1918, consiliul national local si garda nationala romaneasca au condus cu vrednicie comuna, mentinand o ordine desavarsita dupa alungarea autoritatilor austro-ungare. Oamenii infometati de pe urma razboiului au atacat castelul Aitai, in care se aflau substantiale rezerve de hrana, in timp ce stapana castelului ii sfatuia „sa manance iarba”.
Din Rosia Montana, au fost trimisi la marele eveniment de la 1 Decembrie, un numar de sase delegati, imputerniciti cu credentionale: Alexandru Bucurestean, Alexandru Vasinca, Aron Gruita, Dr.Simion Henzel, preotul Nicolae Cosma (comandantul garzii) si preotul Pompiliu Piso, din Carpinis. La Marea Adunare Nationala, este consemnat intre participanti un grup mare de mineri rosieni, care alaturi de cei din Zlatna si Brad, purtau steaguri rosii si tricolore. Prezenti in marile momente ale istoriei romanilor, rosienii s-au dovedit a fi suflete mari, sensibile, iubitori si creatori de cultura.
Tinuturile de legendara frumusete si bogatie ale Rosiei Montane au oferit culturii nationale personalitati remarcabile. Intre 1762-1837, a trait aici Mihaita Gritta, care, timp de sapte ani cat a durat „baisagul bun”, a extras din mina sa aflata sub Cetatea Romana, cantitati de aur impresionante. Multumindu-i lui Dumnezeu pentru norocul de a deveni bogat, a ctitorit un numar de sapte biserici ortodoxe: la Rosia Montana, Vartop, Carpinis, Ciuruleasa, Mogos, Bucium Cerbu si Geoagiu. Scolile care au luat fiinta pe langa acete biserici, au raspandit lumina in randul puilor de moti. Cu buna stiinta, el a contribuit la emanciparea poporului sau obidit. Exemplul sau,l-a urmat fiul sau, vrednic tribun in revolutia de la 1848-1849, George Gritta.
La Carpinis a trait intre anii 1856-1907 scriitorul, folcloristul, preotul si dascalul Grigore Sima Ioan. Colaborator al „Convorbirilor literare”, intre anii 1883-1890, a desfasurat o fecunda activitate publicustica, indeplinind pe aceste meleaguri de istorie si legenda, misiunea unui apostol al iubirii de neam si tara, infiintand la Carpinis in anul 1886, gazeta „Foisoara”.
Pe bolta instelata a literaturii romanesti rasarea la 1866, inca o stea: poeta Maria Botis Ciobanu. Creatiile sale i-au fost inspirate de viata si truda minerilor rosieni din randul carora a rasarit, fiind nepoata a tribunului George Gritta. Si-a adunat creatiile in cateva volume: „Poezii”, „Scrisori catre eleve”, „Povesti”, „Tara motilor-legende si credinte”, „Craiasa codrului”. Pentru copii saraci a infiintat o colonie la Savarsin si o casa pentru copii saraci si vagabonzi la Arad, unde s-a casatorit cu eruditul intelectual Dr.Teodor Botis, directorul „Preparandiei” din Arad. Prin grandioasa ei opera de culegere si valorificare a folclorului „Tarii Motilor”, aceasta fiica a comunei, ne apartine ca un dar de pret.
La Rosia Montana si-a gasit tovarasa de viata marele savant Bogdan Petriceicu Hasdeu, in persoana frumoasei Iulia Faliciu, provenita dintr-o familie de patrioti, luptatori in revolutia de la 1848-1849. Ea l-a inspirat si l-a incurajat pe titan, dupa cum el insusi marturiseste despre realizarea marii sale opere. Frumosul sau caracter este intruchipat de personajele feministe din „Domnita Ruxandra” si „Razvan si Vidra”.
Dornici de invatatura si lumina, rosienii au fost preocupati de stiinta de carte. La inceputul secolului al XVIII-lea, si-au infiintat scoala confesionala greco-catolica. La 1736, aici exista deja scoala in care a invatat carte episcopul unit Petru Pavel Aron de Bistra. Scoala Rosiei Montane este mai veche decat scolile inalte ale Blajului ! Ulterior la Rosia Montana au functionat multe alte scoli, si scoli profesionale miniere, din care una de rang superior cu doua cicluri care au pregatit maistri si tehnicieni.
Rosienii si-au infiintat si un spital, subventionat de Fondul pisetal, cu saloane, sala de operatii si morga. Acesta a functionat pana in anul 1927, cand a luat fiinta spitalul din Abrud.
Hranita de truda si sacrificii, inobilata de vrednicie si de jertfa adusa pe altarul luptei pentru libertate si dreptate, la Rosia Montana pulseaza de milenii o viata neintrerupta.
Vestigii cu valoare de unicat, descoperite aici si puse in valoare, incepand cu tablele cerate, vin sa confirme ca noi am fost din vremuri imemorabile stapanii acestor meleaguri. Cei dornici sa cunoasca un document unic de tehnica miniera romana si de continuitateromaneasca pe aceste meleaguri, pot vizita galeria romana de la Muzeul Mineritului, inaugurat in anul 1981, cand am sarbatorit 1850 de ani de la prima atestare documentar-istorica a localitatii.
La Rosia Montana se poate vizita bustul si casa memoriala a lui Closca, din satul Carpinis. In fata bisericii unite se afla mormantul lui Simion Balint , cel mai viteaz dintre prefectii lui Avram Iancu, iar in apropierea bisericii, se afla casa memoriala edificata de el la 1854.
Peisajul de rara frumusete, bogatia din adancuri, grandioasa istorie, invrednicesc stravechea asezare din munti, sa dobandeasca statutul de oras.
Fie ca, la inceput de nou mileniu al indelungatei noastre existente , minti luminate si suflete mari, sa implineasca acest deziderat!
Rosia Montana,6 februarie 2001
Prof.Ruxandra Manta
Scoala Generala „Simion Balint”
Rosia Montana
