Judetul Suceava a ocupat in ultimii sapte locul intai pe tara la capitolul operatori inscrisi in agricultura ecologica, numarul cel mai mare inregistrandu-se in 2011 si 2012, a declarat, vineri, Beatrice Botusanu, consilier superior in cadrul Directiei Agricole Suceava.
Botusanu a aratat ca in perioada 2011-2012 numarul operatorilor inscrisi a fost de 3.188, respectiv 4.358.
Potrivit lui Botusanu, analizand dinamica operatorilor inregistrati in agricultura ecologica a judetului in perioada 2007-2013, reiese ca, an de an, numarul operatorilor din acest domeniu a crescut. Exceptia s-a inregistrat in 2013, cand s-au inregistrat doar 2.006 operatori, dar, comparativ cu situatia din celelalte judete, Suceava ramane pe primul loc.
Totodata, la nivelul judetului Suceava dinamica pentru perioada 2007-2013 a relevat faptul ca s-au obtinut rezultate bune, in conditiile in care s-a inregistrat in sistemul de agricultura ecologica o crestere a suprafetelor de la 13.844 hectare in 2007 la 17.300 hectare in 2013. In cazul efectivelor de bovine, se constata o crestere de la 10.171 capete, din care 6.110 vaci de lapte in 2007, l 15.730 din care 7.800 vaci de lapte in 2013.
In ceea ce priveste apicultura, in 2012 erau inregistrati 35 de apicultori cu 3.191 familii de albine certificate ecologic, iar in 2013 erau 45 de apicultori cu 5.486 familii certificate ecologic.
Botusanu considera ca in judetul Suceava gospodarirea ecologica a fondului pastoral montan este o premisa sigura de realizare a unor produse de origine animala ecosanogene, de conservare a biodiversitatii si de dezvoltare durabila a satului bucovinean.