Stabilit in Statele Unite, un cercetator elvetian revine anual la Polul Nord, de 33 de ani incoace, pentru a studia calota glaciara.

La 57 de ani, Konrad Steffen, supranumit simplu “Koni”, conduce una dintre cele mai mari echipe de cercetare din SUA: Cooperative Institute for Research in Environmental Sciences (CIRES), in cadrul careia are peste 600 de colaboratori. Konrad este indragostit de calota glaciara, astfel ca i mai se spune “omul ghetarilor”.

Un adevarat urias, inalt de 1,93 metri, flegmatic in gesturi, intotdeauna bine dispus, Steffen Konrad este originar din Zurich, dar are si stramosi suedezi. Pasionat de suprafetele intinse de gheata de la Polul Nord, s-a stabilit la Boulder (Colorado), despre care spune ca este “o enclava multiculturala si multietnica”, a carei apropiere de natura il face sa se simta bine.

Din 1975 incoace, revine fara incetare in zonele polare. “Ceea ce iubesc cel mai mult aici este spatiul fenomenal, care a devenit practic laboratorul nostru”, declara el de fiecare data cand sta de vorba cu ziaristii. “O adevarata camila! Poate sa stea doua zile fara sa manance sau sa bea, doar sa faca masuratori ale calotei”, spune Jay Zwally, un specialist in climatologie si ghetari al NASA, care lucreaza cot la cot cu Steffen de mai bine de 10 ani in cadrul bazei numite “Swiss Camp”, situata intr-o zona nordica din vestul Groenlandei.

Ghetarul Waltershausen din nordul Groenlandei a constituit un subiect de studiu pentru elvetianul Konrad Steffen

Lasere si camere rotative

“Koni” isi completeaza cercetarile sale cu ajutorul unor informatii si masuratori transmise prin satelit. Devenit intre timp o somitate mondiala in domeniu, el isi va testa, in august 2008, un aparat unic in felul sau, dotat cu lasere si camere rotative, cu ajutorul caruia va incerca sa exploreze “moristile”, aceste mici fante in gheata, care permit apei sa ajunga la fundul calotei glaciare. Unul dintre momentele-cheie ale vietii sale l-a trait pe cand era student la Scoala Politehnica Federala din Zurich (EPFZ) cand a intalnit un profesor pasionat de cercetarea arctica.

Acesta l-a luat intr-o expeditie, moment ce a constituit o cotitura profesionala (si nu numai) decisiva. “Din inginer electrician, ce urma sa devin, am trecut la geostiinte”, avea sa povesteasca mai tarziu. Dupa cativa ani, a mai avut o intalnire ce i-a marcat parcursul profesional: un cercetator de la Universitatea Boulder l-a convins sa vina un an in Colorado.

Acolo a ramas mai bine de doi ani, devenind colaborator al NASA, pentru care a facut mai multe masuratori ale ghetarilor de la pol. S-a reintors in Elvetia, unde alti doi ani a predat la aceeasi Politehnica pe care o absolvise. Dar Universitatea Boulder i-a facut apoi o oferta profesionala pe care nu a putut sa o refuze, astfel ca Steffen Konrad a devenit “un elevetian stabilit in strainatate”, dupa cum ii place sa se autodefineasca.

Este pasionat de rolul pe care il joaca in CIRES, acest centru multidisciplinar care reuneste cercetatori din mai multe tari, specializati, printre altele, in geofizica si climatologie.

Swiss Camp, observatorul ghetarilor

La inceput, baza elvetiana de observatii a purtat numele Scolii Politehnice din Zurich (EPEZ Camp). In primavara lui 1990, Steffen Konrad a preluat-o, schimbandu-i numele in “Swiss Camp”, adunandu-si in jurul sau colaboratori elvetieni si americani deopotriva. Platforma este situata la 1.100 de metri altitudine pe calota glaciara, in apropierea “frontierei” dintre zona de acumulare a zapezilor de iarna si cea unde zapada incepe sa se topeasca pe timpul verii.

O pozitie strategica, prin care “Swiss Camp” nu risca sa dispara sub zapada si nici sa fie inghitita de apa. “Piesa” principala a bazei este un turn metalic inalt de opt metri, care inregistreaza temperaturile, viteza vantului, umiditatea. Acest instrument de inalta tehnologie este capabil sa capteze chiar si raze ultraviolete ori unde lungi.

Dar analizele climatologice nu reprezinta singura activitate la “Swiss Camp”. Cu statiile sale GPS, cercetatorul Jay Zwally masoara viteza cu care gheata “aluneca” inspre mare. In fiecare zi avanseaza cu circa 33 de centimetri, iar in ultimii ani, in timpul verii, viteza a crescut cu pana la 20%.

Un optimist incurabil

Fie ca masoara grosimea banchizei de la Polul Nord, fie zapezile de pe Kilimandjaro (a doua pasiune dupa ghetarii nordului), Konrad Steffen este preocupat de problema topirii zapezilor la nivel planetar. “Stiind ca Groenlanda detine aceasta cantitate enorma de apa dulce, stiind ca efectele incalzirii climatice sunt din ce in ce mai vizibile de cel putin cinci ani incoace, ma intreb cand va sosi momentul in care toata aceasta gheata va ajunge in ocean?”, se ingrijoreaza cercetatorul.

Cu toate acestea, el isi declara optimismul cu orice ocazie. “Apa reprezinta, intr-adevar, o problema cruciala la nivel global. Avem resurse enorme, dar nu intotdeauna bine amplasate”. Steffen este convins (ca si alti specialisti, de altfel) ca schimbarile climatice vor duce la cresterea nivelului oceanului planetar – sapte metri, daca Groenlanda se topeste in intregime.

Sudul planetei, in special zonele intens populate, se anunta a fi intens afectat de perioade de seceta si foamete. “Zeci de milioane de persoane se vor deplasa si trebuie sa ne gandim de acum cum vom face fata acestor migratii masive”, spune el. Totusi, lui Konrad Steffen situatia nu i se pare disperata. “Stim deja cum sa economisim energia, masinile si utilajele pot fi facute sa functioneze eficient folosind surse alternative de energie.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here