Oamenii de stiinta cer organizatiilor internationale o implicare mai serioasa pentru a se preveni acest dezastru umanitar.
Tensiunile politice si consumul irational vor face ca jumatate din populatia Terrei sa sufere din cauza lipsei apei in mai putin de jumatate de secol. Primele indicii ale unui astfel de dezastru umanitar vor fi migratiile in masa din zonele in care apa lipseste sau bazinele hidrografice vor seca.
Profesorul Jason Bogardi de la Universitatea din Bonn, Germania sustine ca de la migratii pana la conflicte armate n-ar mai fi decat un pas, si acela foarte mic. 500 de alti oameni de stiinta sustin teoria profesorului tragand un semnal de alarma asupra risipei cumulata cu exploatarea rezervelor de apa dulce in scopuri industriale.
Teoriile au fost expuse la o intalnire care a avut loc la Bonn cu sustinerea Global Water System Project. Cercetatorii au mai aratat ca alte alternative in afara cumpatarii utilizarii apei nu exista desi marile companii consumatoare se lauda cu „extragerea” si tratarea apei oceanelor sau chiar a celei din atmosfera.