Marea Bariera de Corali are cea mai mica rata de crestere din ultimii 400 de ani

Rata de crestere a coralilor din Marea Bariera a Australiei este cea mai mica din ultimii 400 de ani, acesta fiind un semn tulburator al sanatatii oceanelor, au atentionat cercetatorii.
marea bariera de corali
Acest lucru ar putea ameninta o varietate de ecosisteme marine care se bazeaza pe recife.

Marea Bariera de Corali este cel mai mare sistem de recif coraligen din lume si, precum alte recife din lume, este amenintat de schimbarea climatica si de poluare.

O echipa de la Australian Institute of Marine Science a studiat 328 de colonii de corali din 69 de recife si a descoperit ca procesul calcifierii, ce le da coralilor rezistenta si structura, a scazut cu 13,3% din 1990.

La aceasta rata, procesul de constructie a recifului se poate opri in 2035, cauzand distrugerea Marei Bariere, informeaza Daily Telegrpah.

„Recifele vor incepe sa se sparga, vor fi asuprite de alge. Reciful va mai exista, dar va fi foarte diferit de ceea ce exista acum si nu va mai fi atat de divers”, a declarat liderul cercetatorilor Glen De’ath.

Distrugerea Barierei va avea un efect devastator asupra pestilor si vietatilor marine care folosesc gradinile acvatice drept adapost sau crese.

Recifele de corali sunt structuri marine delicate, alcatuite din animale micute denumite polipi corali. Ei protejeaza coastele, furnizand hrana pentru milioane de oameni, atragand turisti si fiind o sursa incredibila pentru medicamente impotriva cancerului sau a altor boli.

„Aceste organisme sunt esentiale pentru formarea si functionarea ecosistemelor”, au subliniat cercetatorii in revista Science.

Echipa da vina pentru incetinirea ratei de crestere a coralilor pe o combinatie a incalzirii globale cu nivelul aciditatii oceanului si scaderea continutului de carbonati din apa de mare.

„Verificarea cauzelor acestui declin ar trebui sa fie prioritara”, au adaugat cercetatorii.

Coralii acopera aproape 400.000 de kilometri patrati din fundul oceanelor tropicale, dar au nevoie de lumina soarelui, de ape calde si de un nivel ridicat de carbonati pentru a trai fara probleme.

Cei mai multi corali se gasec in Marea Bariera din Australia, o colectie de 2.900 de recife, pe o intindere de 2.100km, in lungul coastei de nord-est a continentului, intr-un parc marin de marimea Germaniei.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *