Prima asemenea plantatie din judet a fost infiintata in anul 2012 la Boghis
Vineri, 15 martie, in organizarea Asociatiei “Satu Mare – oras verde” si a Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Satu Mare, pe platforma agricola, a avut loc prezentarea plantei energetice Miscanthus Giganteus, ceva similar cu trestia autohtona.
Specialistii sustin ca ar fi vorba despre o planta foarte rentabila.Prima asemenea cultura la noi in judet s-a infiintat in anul 2012, pe 6 hectare, la Boghis-comuna Doba.
Sala de sedinte de la platforma agricola din Satu Mare a reunit cateva zeci de satmareni, specialisti si nu numai, care au participat la prezentarea unei culturi energetice de interes pe viitor. Prezentarile au apartinut unor persoane precum Voinea Ungureanu, presedintele asociatiei organizatoare, Alexandru Coman si Ioan Sabau, ambii domiciliati in Bucuresti.
Miscanthus Giganteus este o planta care provine din Asia, fiind aclimatizata si in Romania. Asa cum sustin specialistii mentionati mai sus, aceasta cultura face parte din categoria plantelor C4. Inmultirea se face pe cale vegetativa, prin rizomi. Pentru infiintarea culturii rizomii se importa in prezent din Austria.