Liderul USL Victor Ponta a declarat, joi, la Timisoara, raspunzand unei intrebari despre cazul ministrului Mediului, Laszlo Borbely, ca problemele cu justitia i se trag de la faptul ca nu a eliberat o anumita autorizatie de mediu, „cea cu aurul”, informeaza Mediafax.
„Intuiesc ca este vorba despre o rafuiala interna, probabil i s-a aratat pisica sau probabil ca este vinovat ca nu a eliberat o autorizatie de mediu. Stiti care. Cea cu aurul, nu?”, a spus Ponta, intrebat despre cazul Borbely.
DNA a sesizat procurorul general sa solicite Camerei Deputatilor declansarea procedurilor pentru obtinerea cererii de urmarire penale fata de Borbely Laszlo, deputat si ministru al Mediului, pentru doua infractiuni de trafic de influenta si fals in declaratiile de avere, in forma continuata.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, recent, ca in cazul Rosia Montana se lucreaza la o Hotarare de Guvern pentru devierea raului Corna, fiindca „nu este de ajuns o decizie a Consiliului Judetean”.
In ceea priveste proiectul Rosia Montana, Borbely a declarat ca pare a fi o poveste fara sfarsit. „E un basm in limba maghiara – Povestea cocosului rosu, care nu se termina niciodata, tot reincepe. Cred ca si cu Rosia Montana e la fel. Dupa parerea mea, evident, va trebui luata o decizie. Daca dai o licenta in 2000, e o slabiciune din partea Guvernului si a autoritatilor sa taraganeze 12 ani. E punctul meu de vedere personal”, a spus el.
Borbely si-a exprimat si pozitia in calitate de ministru al Mediului. „Nu am facut altceva decat sa respect legislatia europeana in vigoare, care permite aceasta tehnologie bazata pe cianura, in anumite conditii. Daca vom ajunge sa propun acordul de mediu catre Guvern (pentru ca Guvernul va decide acest lucru), voi propune numai daca sunt 100% convins nu numai ca respecta cele mai bune practici UE, ci si ceea ce le-am impus eu sa respecte, sa aiba cel mai modern sistem din UE care reduce concentratia de cianura pana la acel nivel care deja nu se mai poate masura”, a spus ministrul.