Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Energie (ANRE) propune cresterea tarifului pentru transportul energiei electrice cu aproximativ 10%, de la 1 ianuarie 2013, ceea ce ar putea duce la o majorare de 0,5% – 0,7% in pretul final, potrivit unui document lansat in dezbatere publica, vineri, pe site-ul institutiei.
‘Noua metodologie de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, pentru noua perioada de reglementare, a fost elaborata avand in vedere obligatiile de interconectare ale Romaniei, ceea ce implica o majorare a tarifelor de transport, necesara pentru interconectare. Documentul contine o serie de propuneri de calcul ce vor fi analizate, discutate in Consiliul Consultativ’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, presedintele ANRE, Niculae Havrilet.
Pe intreg lantul, de la productie la consumatorul final, transportul energiei electrice are o pondere de 7%, iar o crestere cu aproximativ 10% a acestuia ar insemna o majorare a pretului final cu 0,7%, estimarile ANRE indicand o crestere in jurul a 0,5% – 0,7%.
Noua metodologie de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice propusa de ANRE presupune, de asemenea, analiza necesarului investitional pentru lucrarile necesare retelei de transport.
‘Operatorul va avea sarcina de a interconecta cu retelele vecine, ceea ce inseamna ca va trebui sa realizeze intariri ale sistemului. Astfel, va trebui sa analizam necesarul de investitii. Totodata, daca exista probleme de siguranta, trebuie sa luam in considerare propunerile de cheltuieli ale operatorului sistemului, cheltuieli ce se vor reflecta in pretul final’, a adaugat Havrilet.
Majorarea tarifelor de transport se opereaza in paralel cu liberalizarea pietei energiei electrice. ‘Liberalizarea pietei energiei electrice inseamna dereglementarea ei, adica plata unui pret real pentru energia electrica’, a spus Niculae Havrilet.
Conform Legii energiei electrice si a gazelor naturale aprobata in 10 iulie 2012, calendarul de eliminare treptata a preturilor reglementate pe piata energiei electrice pentru clientii finali va incepe de la 1 septembrie 2012 pentru clientii non-casnici si de la 1 iulie 2013 pentru clientii casnici.
Termenele finale pentru furnizarea de energie electrica in regim reglementat se realizeaza pana la 31 decembrie 2013 pentru clientii non-casnici, respectiv pana la data de 31 decembrie 2017 pentru clientii casnici.