Prima centrala energetica eoliana din Romania va fi operationala din 2009

Anul viitor va deveni operationala prima centrala eoliana de mari dimensiuni din tara noastra, au declarat ieri oficialii companiei nationale de transport al energiei electrice, Transelectrica.
centrala eoliana
Este vorba de proiectul de 600 MW dezvoltat de firma Tomis Team in zona Triverde din judetul Tulcea. Tomis Team este controlata de firma cipriota CWP Cyprus Limited si de omul de afaceri suedez Emmanuel Muntmark. Tot la Triverde se mai afla un proiect de dimensiuni asemanatoare, insa mai putin avansat, al companiei de energie spaniole Iberdrola. Per total, spun oficialii Transelectrica, s-au primit cereri de racordare la reteaua energetica nationala a unor centrale eoliene care vor produce in total peste 12.000 MW. Aceasta putere depaseste cu mult capacitatea sistemului energetic national. Transelectrica este pregatita in acest moment sa integreze doar 2.000 de MW.

Dan Preotescu, director in cadrul Transelectrica, spune ca pentru a fi integrata o capacitate de 12.000 MW ar mai fi nevoie de inca un sistem energetic national. “Putem spune ca 75% dintre proiecte nu se vor realiza niciodata. Vor ramane cei mai seriosi si cu proiectele aflate in stadii avansate”, sustine Preotescu.

Costul instalarii unui MW de energie eoliana este cel mai mare dintre toate capacitatile de productie (termo, hidro, nucleara, solara, geotermala). Dan Preotescu spune ca investitia pentru 1 MW este de 1,5 milioane de euro. Interesul mare pentru astfel de investitii provine din faptul ca amortizarea se face cam in 10 ani, afirma Preotescu. In prezent, in Romania sunt instalati doar 7 MW energie eoliana.

Sursa: Gandul

Articole similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,330FaniÎmi place
97CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente