Romania asteapta o pozitie europeana in problema gazelor de sist

Romania asteapta o pozitie europeana in problema gazelor de sist
Romania asteapta o pozitie europeana in problema gazelor de sist

Fracturarea hidraulica este criticata din cauza impactului negativ asupra mediului si din cauza riscurilor de poluare si de generare a unei activitati seismice.

Romania asteapta o pozitie oficiala la nivel european in problema exploatarii gazelor de sist, dupa ce Consiliul Constitutional al Frantei a confirmat interdictia de a se folosi metoda hidraulica in extractia acestor resurse naturale.

Franta si Bulgaria sunt, de altfel, singurele state din Uniunea Europeana care au interzis prin lege exploatarea gazelor de sist.

Ministrul energiei, Constantin Nita, a declarat la Radio Romania Actualitati ca fiecare tara are propria politica in materie de resurse.

„Pana la urma, este dreptul fiecarui stat de a face ce doreste cu resursele de care dispune. Resursele unui stat, in mod normal, sunt exploatate in scopul satisfacerii unor conditii cat mai bune de viata cetatenilor acelei tari. Din acest punct de vedere, si Romania incearca sa exploateze resursele de care dispune pentru a ne fi mai bine”, a spus Nita.

Franta interzice fracturarea hidraulica

O decizie a Consiliului Constitutional de la Paris a confirmat, vineri, interzicerea in Franta a fracturarii hidraulice, singura metoda disponibila la acest moment pentru exploatarea gazelor de sist.

O companie americana a contestat decizia autoritatilor franceze de a anula, in urma cu doi ani, avizele de explorare, odata cu adoptarea in Senatul de la Paris a unei legi in favoarea protejarii mediului.

Fracturarea hidraulica presupune crearea de fisuri in rocile care contin hidrocarburi, prin injectarea, la mare presiune, a unui amestec de apa, nisip si substante chimice.

Ea este criticata din cauza impactului negativ asupra mediului si din cauza riscurilor de poluare si de generare a unei activitati seismice.
Legea care interzice fracturarea hidraulica in Franta a fost data in iulie 2011, motivata de principiul de precautie, conform caruia nu trebuie legalizata o tehnica riscanta, transmite corespondentul Radio Romania Actualitati la Paris, Tudor Tepeneag.

Legea a fost adoptata dupa mai multe luni de mobilizare puternica a opiniei publice franceze, perioada cu manifestatii si alte tiprui de proteste.
Votata in timpul guvernului de dreapta, legea a fost preluata de majoritatea de stanga si de presedintele François Hollande, la venirea sa la putere in 2012.

In ce priveste exploatarea gazului si a petrolului de sist, presedintele francez a spus ca ea va fi autorizata atunci cand va putea fi folosita o tehnica fara riscuri, dar societatea americana Schuepbach contesta legalitatea legii si faptul ca i-au fost suspendate cele doua permise de explorare pe care le detinea in sudul Frantei.

Ea va trebui sa respecte insa decizia Consiliului Constitutional.

Unde este interzisa exploatarea gazelor de sist?

Franta si Bulgaria sunt singurele tari membre ale Uniunii Europene care au interzis prin lege exploatarea gazelor de sist, in timp ce in Polonia, Germania sau Suedia aceasta este permisa.

Parlamentul European a adoptat, la inceputul acestei saptamani, o rezolutie privind modificarea legislatiei comunitare, cu impunerea realizarii unor studii de impact asupra mediului in cazul unor astfel de proiecte.

Extractia gazelor de sist este un subiect controversat si in Romania, unde la acest moment se executa lucrari de explorare, faza separata si premergatoare celei de exploatare

Argumentelor legate de protectia mediului li se opune cel al nevoii de diversificare a surselor si de reducere a costurilor si a dependentei energetice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *