Un proiect de lege considerat a fi un pas decisiv in lupta impotriva schimbarilor climatice a fost respins vinerea trecuta in Senatul Statelor Unite. Astfel s-a amanat luarea de actiuni pentru limitarea emisiilor de carbon pana dupa alegerile prezidentiale din toamna aceasta.
Atat democratul Barack Obama cat si republicanul John McCain au absentat de la vot, fiind in campanie, dar au dat precizat ca ar fi votat in favoarea acestui act. McCain a declarat anterior ca se va opune acestui proiect de lege daca nu se introduc mai multe facilitati pentru promovarea energiei nucleare. „Cred ca aceasta lege trebuie sa fie dezbatuta, amendata, imbunatatita si in cele din urma promulgata” declara McCain , „Dar asta nu inseamna ca eu consider actuala forma a legii a fi perfecta, pentru ca de fapt este departe de a fi asa”
Proiectul de lege a fost respins cu 48 de voturi pentru si 36 impotriva, fiind necesare 60 de voturi pentru a depasi obstructiile Partidului Republican.
Democratii au sperat ca vara ar fi un moment oportun de dezbatere a limitarii emisiilor de carbon. Dar republicanii au reclamat faptul ca legea , care impunea o reducere a nivelului emisiilor cu peste 60% pana in 2050, ar urma sa creasca preturile la combustibili.
Spre deosebire de multi dintre colegii sai de partid, McCain sustinerea limitarea emisiilor de carbon si admite ca schimbarile climatice sunt o problema reala. In 2005 senatorul a fost principalul sustinator al propunerilor in privinta climei din Congresul american. Dar in acest an, candidatul republican la Casa Alba s-a retras din dezbaterile pe aceasta tema pentru a se axa pe campania electorala. In ciuda declaratiilor sale de sustinere a proiectului de lege, absenta sa de la votul crucial de vineri le-a dat ocazia democratilor sa-l arate ca un continuator al politicii lui George Bush, care promisese ca isi va folosi dreptul de veto impotriva acestei legi. „Am vazut astazi inca un exemplu al republicanilor de tipul Bush-McCain care refuza sa ia in considerare una din cele mai importante probleme ale timpurilor noastre” a declarat liderul senatorilor democrati. Harry Reid. „Senatorul McCain spune ca incalzirea globala este una din prioritatile sale, dar cand i se ofera ocazia de a face ceva in privinta asta, nici macar nu se prezinta la munca”
Atat Obama, cat si Hillary Clinton au absentat de la vot, indicand faptul ca liderii democrati anticipasera esecul proiectului de lege.
Miscarea ecologista din SUA s-a exprimat exasperarea fata de luptele politice care au ucis aceasta lege. Totusi, organizatiile de mediu au laudat Senatul pentru primii pasi in abordarea acestei chestiuni, care cu siguranta va lua avant dupa ce Bush isi va termina mandatul. „Poporul american cere solutii impotriva incalzirii globale. E pacat ca trebuie sa astepte inca un an” afirma Lexi Shultz, director adjunct al programului climatic din cadrul Union of Concerned Scientist. „Dar tara noastra va avea parte de o noua dezbatere pe tema incalzirii globale in 2009 cu un nou Congres si un nou presedinte. Limitarea factorilor poluanti ce duc la incalzirea globala este inevitabila”
Alti sustinatori influenti ai acestui proiect de lege sunt 13 companii de top din industria energetica americana precum si guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger. Aceasta lege ar reduce importurile de petrol ale SUA cu cel putin 500 de miliarde de dolari pana in 2030, conform unui studiu al miscarii ecologiste ce a folosit date de la M.I.T.
Sursa: The Guardian