Soros spune ca va investi 1 miliard dolari in energie regenerabila

George Soros a declarat ca va investi 1 miliard dolari in tehnologii de energie regenerabila si va crea o organizatie prin care sa acorde consultanta autoritatilor cu privire la problemele de mediu.George Soros

Anuntul a fost facut sambata, la Copenhaga, cu ocazia unui seminar despre schimbarile climatice. „Vreau sa aplic criterii clare acestor investitii, care vor trebui sa fie profitabile, dar sa si contribuie la rezolvarea problemelor (de schimbare climatica)”, a spus Soros.

Soros, in varsta de 79 de ani, nu a dat, insa, detalii despre tipul sau scopul investitiilor pe care le-ar putea realiza, dar a precizat ca va infiinta organizatia Climate Policy Initiative, careia ii va dona anual cate 10 milioane dolari in urmatorii zece ani.

Organizatia va furniza „partial servicii de consultanta, partial va dezvolta politici de mediu si partial va desfasura activitati de supraveghere”, a precizat seful initiativei, Thomas Heller, care este profesor la Stanford University Law School si expert in legislatii aplicabile energiei si mediului.

Organizatia va dezvolta programe despre schimbarile climatice si va opera in SUA, Europa, China, India si Brazilia.”Problema incalzirii globale este in primul rand una de natura politica in prezent”, a spus Soros, adaugand ca organizatia se va ocupa si de probleme precum comertul cu drepturi de emisii de carbon.

Soros a mai spus ca prefera taxele aplicate emisiilor de gaze cu efect de sera sistemului de comercializare a drepturilor de emisii de carbon, care se practica in Europa, deoarece acesta poate fi manipulat de investitori.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *