Muzeul in Aer Liber din Dumbrava Sibiului gazduieste in zilele de 9 si 10 iulie 2011 o noua editie a „Targului de produse traditionale si ecologice”, cu desfasurare intre orele 10-18. Dintre produsele traditionale ce vor fi expuse nu vor lipsi placintele de casa umplute cu fructe sau cu branza de vaci, turta dulce, prajiturile sasesti, produsele apicole, painea coapta pe vatra, cozonacii, branza telemea de Marginimea Sibiului, branza de burduf, untul, casul, produsele din lapte de capra, preparatele din carne, condimentele, tuica, ceaiurile, siropurile, dulceturile (de trandafiri, capsuni, nuci verzi, fructe de padure, s.a.). Se vor prepara mancaruri traditionale la ceaun: cocolos cu branza, tocana de oaie, pastrama de oaie la gratar. Toate aceste produse vor fi expuse si pentru degustare, consumatorul avand posibilitatea de a cumpara produsul favorit. Scopul organizarii acestor evenimente este promovarea fermierilor si producatorilor de produse traditionale de calitate, cat si prezentarea bunatatilor culinare atestate traditional de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Organizatorii evenimentului sunt Directia pentru Agricultura Judeteana Sibiu, Asociatia producatorilor de produse traditionale si ecologice Marginimea Sibiului, Fundatia ADEPT (prin proiectul de sprijinire a micilor fermieri ) si Complexul National Muzeal ASTRA, cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu. In continuare, „Targul de produse traditionale si ecologice” se va desfasura din doua in doua saptamani, pana la jumatatea lunii octombrie 2011. Sibienii care sunt interesati de aceste targuri pot achizitiona abonamente pentru anul 2011 pentru vizitarea muzeului, in valoare de 40 lei (pentru sot, sotie si copiii pana in 18 ani), doar 20 lei pentru familiile in care sunt bugetari (fiind necesara o legitimatie de serviciu sau adeverinta), iar pentru elevi si studenti: 7.5 lei.