Mihai s-a nascut prematur la 27 de saptamani. A avut 900 de grame, 39 de centimetri si scorul APGAR 1. Si o hemoragie cerebrala de grad 3. Un debut deloc promitator. Insa, datorita unor medici si terapeuti dedicati, dar si a unor prieteni necuvantatori, baietelul meu diagnosticat cu paralizie cerebrala si hipoacuzie profunda a facut progrese remarcabile de la un an la altul.
Cum am aflat
Am aflat despre terapia cu delfini de la parintii unor copii cu paralizie cerebrala si autism. Am citit imediat pe internet despre beneficiile (ultrasunetele emise de delfini ajuta dezvoltarea creierului) acestei terapii, despre faptul ca nu prea sunt studii medicale care sa le certifice sau sa le infirme, dar si despre marturiile unor parinti care povesteau despre progresele pe care le-au facut copiii lor.
Am trimis mail-uri, am intrebat din gura in gura, am cautat centre cat mai aproape de casa si am hotarat sa mergem la Institutul de delfinoterapie din Marmaris, Turcia, singurul care realizeaza aceasta terapie in mare, nu intr-un bazin. Din ce citisem pe net aflasem ca nu sunt primiti decat copii cu varsta peste 3 ani, iar Mihai avea 2 ani si 7 luni.
Dar pentru ca putea sa isi tina singur capul si pentru ca isi putea folosi manutele, a fost acceptat. Pentru a putea fi inclus intr-un astfel de program tu, ca parinte, completezi un formular despre situatia fizica si psihica a copilului si, in plus, trebuie sa trimiti un raport medical riguros despre diagnosticele si situatia copilului, raport semnat de medicul pediatru al copilului.
Prima terapie cu delfini
Centrul ales de noi se afla in incinta unui complex hotelier superb. Atmosfera de vacanta tarzie (am plecat in octombrie 2011) era binevenita dupa ore intregi de gimnastica chinuitoare, sedinte dureroase de acupunctura sau perfuzii din plante pe care le facuse Mihai timp de 3 luni in Beijing. La 2 ani si 7 luni, Mihai mergea foarte greu in picioare, cu piciorusul stang pe varf, si abia incepuse de 2 saptamani sa spuna mama.
Totul a inceput cu o intalnire cu terapeutul ce urma sa lucreze cu Mihai si cu trainerul delfinului. Ni s-a explicat ca vor incerca sa faca cele 10 sedinte zilnice cu acelasi delfin (din cei 5 ai centrului), tocmai pentru ca se urmareste si crearea unei legaturi intre copil si “terapeutul” lui. Intr-adevar, au fost momente atat de emotionante, in care aveai impresia ca delfinul stia exact care ii este rolul.
Am primit un costumas de neopren cu maneci si pantalonasi scurti, pentru ca ultrasunetele emise de delfini sa poata fi absorbite prin piele si sa ajunga, astfel, sa influenteze conexiunile neuronale. Am avut emotii mari cand a intrat prima oara in apa. Credeam ca se va speria de creatura cu ochi blanzi, dar care cantareste cateva sute de kilograme. Nu a plans, nu s-a speriat, insa nu parea prea interesat de giumbuslucurile delfinului care, la indemnul trainerului sau, sarea, aducea mingea sau il lasa pe Mihai sa puna piciorusele pe el.
