Uleiul de masline, benefic impotriva maladiei Alzheimer

Un anumit antioxidant prezent in uleiul de masline poate incetini distrugerile care apar in creier si care conduc la declansarea maladiei Alzheimer, potrivit unui studiu publicat in revista Toxicology and Applied Pharmacology, citat de express.co.uk.ulei-masline.jpg

Cercetatorii considera ca acest antioxidant, care ofera uleiului de masline un gust picant, va fi ingredientul principal in medicamentele care vor fi fabricate pentru tratarea acestei maladii.

Acest studiu a analizat felul in care substantele chimice periculoase din creier ataca celulele nervoase.

In cele din urma, acestea reusesc sa intrerupa comunicarea dintre diversele zone ale creierului, provocand moartea celulelor si aparitia dementei.

Cercetatorii au descoperit ca uleiul de masline schimba modul de actiune al acestor substante chimice, impiedicandu-le sa atace celulele nervoase si sa le distruga.

Pana in prezent, aceste experimente au fost realizate doar in laborator, in eprubete, iar cercetatorii spun ca testele trebuie continuate pe animale si apoi subiecti umani.

Studiul a fost coordonat de Paul Breslin, un expert in psiho-biologie de la Universitatea din Philadelphia (SUA).

Aproximativ 700.000 de persoane sufera de dementa in Marea Britanie. Insa, din cauza procesului de imbatranire a populatiei, numarul bolnavilor va depasi un milion peste 20 de ani si va ajunge la 1,7 milioane in 2051.

Pana recent, se credea ca dementa apare atunci cand se formeaza anumite placi intre celulele cerebrale, blocand semnalele dintre acestea. Insa oamenii de stiinta au remarcat recent ca, desi foarte multe dintre persoanele in varsta prezinta aceste placi amiloide, doar cativa dintre ei dezvolta maladia Alzheimer. Ei au identificat de curand o mica proteina, numita ADDL, care ataca neuronii.

Echipa doctorului Breslin a identificat proteina ADDL in 1998, declarand ca aceasta va conduce la o „modificare majora” in analizele cauzelor dezvoltarii bolii si in conceperea tratamentelor impotriva maladiei Alzheimer.

Noul studiu s-a bazat pe analiza substantei oleocantal din uleiul de masline, despre care se stie deja ca are proprietati antiinflamatorii si ca este un antioxidant puternic.

Uleiul de masline are efecte benefice asupra organismului, protejandu-l contra maladiilor cardiace, a cresterii nivelului de colesterol rau, a astmului si chiar a unor tipuri de cancer. Uleiul de masline face parte din dieta mediteraneana, despre care se crede de multa vreme ca ii ajuta pe oameni sa traiasca pana la o varsta inaintata.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *