Un articol aparut saptamana aceasta in revista Nature mi-a amimtit de verile copilariei mele din New
Jersey, cand serile erau marcate de aparitia unui Jeep care se deplasa incet tragand dupa el un carucior ponosit. O masinarie, cam de dimensiunea unui aparat de tuns iarba, fixat pe carucior imprastia o ceata alburie – DDT.
Municipalitatea recurgea la acesta metoda ca o recunoastere a faptului ca New Jersey era centrul universului pentru tantari, locul unde, se spunea, o singura intepatura putea sa culce la pamant o caprioara. Unii dintre noi numeam tantarul pasarea mascota a statului.
Impreuna cu prietenii mei ne strangeam in urma Jeep-ului, trecand pe rand prin norul gazos, respirand puternicul miros de insecticid, in timp ce acesta se condensa in picaturi pe hainele si parul nostru. Din cate stiu acesta experienta nu a avut efecte nedorite, in afara unui scepticism persistent asupra parerii ca expunerea la substante chimice, acesta sau alta, este un dezastru inevitabil pentru sanatate.
Totusi, sunt de acord ca folosirea pe scara larga a DDT-ului a dus la aparitia unor probleme de mediu. Substanta chimica persista in carnea animalelor care vin in contact cu ea si se concentreaza in creaturile situate in varful lantului trofic, precum vulturii pescari pe care ii vedeam adesea pe coasta. Deoarece DDT-ul poate subtia coaja oualor pana la fisurarea lor, folosirea acestei chimicale pe scara larga a adus aceste pasari, precum si pe alti rapitori, in pragul extinctiei. Acum,cand vad vulturi pescari, ma bucur ca zilele Jeep-ului cu caruciorul sau sunt de mult apuse.
Doar ca, din pacate, insectele inteapa. Daca ar dupa mine as pulveriza un nor de chimicale. Si pentru mine tantarii sunt doar un motiv de iritare. In alte parti ale lumii ei sunt amenintari mortale imprastiind boli precum malaria.
Aici intervine articolul din revista Nature.
Este descrierea unui studiu condus de Anandasankar Ray, un entomolog de la Universitatea Riverside din California, desfasurat asupra musculitelor de fructe si a sensibilitatii lor la bioxid de carbon. Cercetatorii spun ca au identificat un compus care blocheza abilitatea insectelor de a-l detecta.
Descoperirea este interesanta pentru ca tantarii sunt atrasi de dioxidul de carbon pe care il expiram. O substanta care ar bloca acesta atractie ne-ar face, intr-un sens, invizibili pentru tantari. Acest lucru pare ca s-a intamplat cand cercetatorii l-au testat pe o categorie de tantari – genul Culex, purtator al virusul Nilului de Vest precum si a altor boli.
Este inca devreme sa spunem daca cercetatorii vor putea transforma componentele, 2,3- butanetiol si 1-hexanol, intr-un antirepelent economic si ecologic care sa aiba efect asupra tuturor tantarilor.
Dar daca vor reusi va fi o binefacere a carei beneficii vor depasii granitele New Jersey spre regiuni unde malaria este la ordinea zilei si unde cercetatorii si cadrele medicale discuta cum si daca sa foloseasca DDT pentru combatere ei.
Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii 250 milioane de persoane se imbolnavesc anual de malarie, si aproximativ 900.000 mor din cauza ei. Majoritatea sunt copii.
Sursa: dotearth.blogs.nytimes.com
