In secolul trecut am fost martorii a trei transformari economice. Mai intai a fost revolutia industriala, apoi cea tehnologica, urmata de era noastra moderna a globalizarii si a noii economii. Ne aflam, acum, in pragul unei alte schimbari majore: era economiei ecologice, una din formele noii economii.
Dovezi ale apritiei si dezvoltarii noii economii ecologice exista in majoritatea tarilor: Brazilia a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori de pe scena ecologiei, procurandu-si aproximativ 44% din necesarul energetic din regenerarea de combustibili, in timp ce media globala este de 13% si la nivel european de 6,1%. China, care a devenit un lider mondial in energia eoliana si solara, va investi anul viitor 10 miliarde de dolari SUA in regenerarea energetica, clasandu-se a doua dupa Germania. In timpul unei recente intalniri la nivel inalt a liderilor asiatici de la Singapore, primul ministru chinez Wen Jiabao a pledat pentru reducerea consumului de energie cu 20% in urmatorii cinci ani, situandu-se nu foarte departe de angajamentul Europei de a reduce emisia de gaze cu efect de sera cu 20% pana in 2020.
Preocuparile concrete ale statelor in privinta ecologiei se reflecta in conturarea si in incercarea de definire a unei noi economii, economia ecologica.
Intre conceptul de noua economie in forma sa de economie ecologica si concepte noi generate de aceasta si dezvoltate in managementul financiar al companiilor, cum este conceptul EMA – environmental management accounting exista o legatura directa.
In contextul noii economii nu trebuie sa uitam importanta laturii ecologice. Activele intangibile – cunostintele – sunt principala reursa a noii economii , dar aceasta nu poate functiona in absenta resurselor tangibile, clasice, indispensabile activitatii de productie.
Omenirea este rezultatul evolutiei de-a lungul careia s-au acumulat reziduurile de lunga durata – materiale si imateriale – ale tuturor modelelor de existenta pe care le-a parcurs, si care, luate impreuna, formeaza o bariera in calea progresului cautat de generatiile actuale. Invingerea acesteia este de neconceput fara progresul rapid si profund al cunoasterii si al promovarii sale in societate, dar mai ales in economie;
Inmultirea populatiei a depasit gradul de sustenabilitate al ecosistemului natural. Oamenii au evoluat chiar si dupa ce au ajuns la cunostintele necesare, ca si cand nu ar fi stiut ca traiesc intr-un cerc inchis, depasind capacitatea de autoregenerare a planetei si asistam la o risipa enorma de resurse specifice societatii de consum.
Stiinta economica si ingineriile de toate genurile vor trebui sa fundamenteze noua economie ecologica, tinand cont de urmatoarele premise:
– exista o puterica situatie de criza generata de risipa anterioara de resurse
– desprinderea omului de natura si actiunile sale au alterat ceea ce exista si omul nu a stiut, nu a putut si nici nu si-a pus problema sa intretina sau sa inlocuiasca actiunea de refacere si purificare realizata de natura fara nici un cost;
– preluarea modelelor vii de functionare din natura implica sa nu se produca efecte negative, iar daca acestea au loc, sa fie anihilate fara a genera altele;
– trebuie sa se conceapa intreaga existenta umana in conditii proprii circuitelor economice inchise, din care resursele sa se recupereze fara pierderi, iar deseurile si resturile de diferite feluri sa-si gaseasca utilitatea;
– sa se apeleze la noi resurse doar pentru completarea necesarului la nivelul unor circuite normale;
– sa se renunte la misiunea „civilizatoare” a omului asupra naturii si sa se actioneze in ideea ca omul si omenirea trebuie sa accepte schimbarile de comportament necesare incadrarii existentei sale in parametrii potentiali reali ai planetei, nu in cei ideali sau presupusi existenti;
– este necesar sa se asigure o coerenta a actiunii oamenilor la nivel planetar, pentru a stopa cresterea efectelor negative si apoi descresterea lor.
Iminenta reflectarii politicilor ecologice in cadrul restrans al economiilor individuale proprii fiecarei tari si la nivel micro, proprii fiecarei companii este evidenta.
La nivelul particular al managementului contabil, contextul noii economii ecologice va aduce astfel o modificare in definirea noilor costuri de mediu.
In conditiile evolutiei cresterii economice, apar factori cu influenta inversa, care implica cheltuieli de investitii suplimentare, cum ar fi: trecerea la exploatarea unor zacaminte cu continuturi reduse de substante utile, recuperarea si valorificarea resurselor refolosibile, asigurarea protectiei mediului natural si ameliorarea lui.
Intre cresterea economica si mediul inconjurator exista o legatura indisolubila. Procesul economic reprezinta o interventie a omului in mediul natural. Dinspre procesul economic spre mediul natural putem vorbi de consecinte ecologice ale acestuia, cum ar fi: epuizarea resurselor naturale, poluarea mediului inconjurator si ridicarea entropiei mediului natural. Reciproc, dinspre mediul natural spre procesul economic se manifesta o serie de restrictii ecologice, ca: internalizarea Externalitatilor negative si crearea de structuri economice nepoluante si antipoluante.
Resursele naturale in conditiile actuale sunt un factor restrictiv atat in privinta asigurarii cu materii prime, combustibili, energie, dar si sub aspectul deteriorarii mediului natural. Cresterea economica de pana acum s-a bazat mai mult pe resurse regenerabile sau pe capacitatea nelimitata a mediului natural de a se autopurifica si regenera. Practica demonstreaza ca activitatea omului a devansat capacitatea de regenerare a naturii, intrand in contradictie cu ciclurile naturale favorabile vietii economice si biologice. De aceea, cresterea economica nu poate sa se realizeze decat ca o crestere economico-ecologica, bazata pe un consum plurienergetic si pe o reciclare superioara a materiei prime si energiei, in care omul sa respecte legile naturii si sa cunoasca capacitatea de reproductie a mediului natural.
Realizarea cresterii economice este conditionata de factorii de mediu. In ultimul timp, acestia au suferit unele degradari necesitand protectia, apararea, conservarea si ameliorarea lor. Din ansamblul activitatilor economice supuse mecanismelor de piata se disting unele activitati specifice de protectie si ameliorare a mediului natural. Aceste activitati urmaresc, pe de o parte, protejarea resurselor naturale impotriva exploatarii nerationale, iar pe de alta parte, evitarea poluarii mediului natural cu substante nocive care deterioreaza calitatea acestuia. Sunt cunoscute in acest sens, activitatile de protectie a apei folosite in industrie, agricultura si consumul casnic, de purificare a aerului, de protectie si ameliorare a solului si fondului forestier. Se disting, de asemenea, activitatile de colectare a deseurilor si reziduurilor industriale, precum si activitatile de protectie a florei si faunei si conservare a peisajului. In conditiile agravarii crizei mediului natural, teoria economica ecologica incearca sa se adapteze la sistemul concurential al economiei de piata a acestor activitati profitabile si totodata indispensabile de asigurare a unui mediu natural capabil sa sustina o dezvoltare economica durabila.
Munca de protectie a mediului conserva valoarea mijloacelor de productie consumate prin transmiterea valorilor asupra marfii care se produce sub incidenta factorilor naturali. Deci, in calitatea ei de munca concreta depusa in procesul de protectie a mediului, aceasta conserva valoarea de utilitate a acestora, iar ca munca abstracta adauga produsului, care depinde de un anumit factor natural, o valoare noua. Automatizata intr-o anumita masura, activitatea de protectie este in acelasi timp angrenata in procesul productiei sociale, facand practic parte din ansamblul de factori care determina valoarea economica si, deci, pretul bunurilor si serviciilor. Aceasta activitate contribuie astfel la obtinerea venitului national, de unde si necesitatea reconsiderarii tuturor activitatilor ce concura la protectia mediului. Astfel, fie ca se desfasoara distinct in unitati specializate, fie ca este o componenta auxiliara dintr-o intreprindere, aceasta activitate trebuie sa fie rentabila, sa aduca profit celui care o efectueaza.
Pornind de la faptul ca protectia mediului natural se impune ca urmare a impactului dezvoltarii economice nerationale asupra factorilor naturali, obtinerea profitului pentru orice agent economic care actioneaza in acest domeniu este o motivatie ceruta de insusi sistemul concurential al economiei de piata. In cazul accentuarii contradictiei dintre mediul natural si cresterea economica sub aspectul nocivitatii acestuia din urma, profitul devine una din parghiile valorice principale si sursa din care se pot constitui si veniturile bugetului activitatii de protectie a mediului. Prin parghia profitului trebuie sa consideram ca protectia mediului este nu numai o activitate de pastrare a calitatii mediului si de protectie a resurselor sale, ci si o sursa a dezvoltarii.
Dezvoltarea productiei de bunuri si servicii implica profunde modificari a factorilor de mediu, iesirea acestora din sfera bunurilor gratuite si antrenarea lor ca bunuri economice. De aceea structura valorii marfii trebuie sa cuprinda si cheltuielile de munca vie si materializata pentru protectia mediului natural. Trebuie avuta in vedere reflectarea reala in pretul marfurilor a intregului consum de munca efectuat pe lantul productie – consum final, deci includerea in costuri a cheltuielilor cu protectia mediului.
Regandirea noii economii din perspectiva ecologica preuspune folosirea unor noi instrumente manageriale la nivelul intreprinderilor, cum ar fi Sistemul de Management al Mediului ( SMM). Un sistem de management de mediu este constituit dintr-o serie de actiuni concrete prin care se propune atingerea unui scop: protectia mediului in care intreprinderea isi desfasoara activitatea.
Reflectarea tuturor actiunilor legate de politicile de mediu se va face in costurile de mediu, componenta a costurilor care nu trebuie neglijata si a carei aparitie a condus la dezvoltarea unei Contabilitati Manageriale a costurilor de mediu ( EMA – Environmental Management accounting)
Managementul intern al costurilor privit din perspectiva mediului trebuie sa aiba in vedere revizuirea modului de calcul al costurilor de productie pe baza fluxurilor de materiale, si luarea in considerare in procesul decizional a tuturor costurilor relevante si semnificative.
Domeniile de aplicare ale Contabilitatii Manageriale a Mediului sunt:
– Evaluarea costurilor/cheltuielilor de mediu anuale
– Stabilirea pretului produselor
– Intocmirea bugetului de mediu
– Evaluare investitiilor de mediu
– Calcularea costurilor, economiilor si beneficiilor rezultate in urma proiectelor de mediu
– Proiectarea si implementarea sistemelor de management de mediu
– Evaluarea performantei de mediu, indicatori si benchmarking
– Stabilirea de tinte de performanta cuantificabile
– Obtinerea unei productii curate, prevenirea poluarii si dezvoltarea proiectelor de mediu
– Promovarea in exterior a cheltuielilor, investitiilor si obligatiilor de mediu
– Raportarea de mediu
– Alte raportari de date de mediu catre agentii statistice sau autoritati locale
Conturarea conceptului de Contabilitate Manageriala a Mediului a condus la aparitia notiunii de costuri de mediu si la o clasificare a acestora.
Distingem astfel:
1. Costurile cu descarcarea /depozitarea deseurilor, emisiilor si tratarea acestora incluzand materialele si munca pentru intretinere. Asigurarile si provizioanele pentru obligatiile de mediu reflecta si ele ideea de a trata in loc de a preveni.
2. Costuri de prevenire si de management al mediului – care contin costurile legate de munca si servicii externe pentru buna gospodarire/administrare a mediului si costurile suplimentare ale tehnologiilor curate daca este semnificativa. Cercetarea si dezvoltarea proiectelor de mediu fac parte si ele din prevenirea poluarii.
3. Costuri materiale si de procesare ale non-produselor care contin valoarea de aprovizionare a materialelor ce se regasesc in deseuri. Toate iesirile de non-produse sunt evaluate pe baza bilanturilor de materiale. Materialele ce se regasesc in deseuri sunt evaluate prin prisma valorii de aprovizionare sau prin prisma valorii materialelor consumate folosind gestiunea de stocuri
4. Costurile de procesare a iesirilor de non-produs care includ si orele de munca, amortizarea masinilor, materialele si costurile financiare
5. Costuri externe companiei generate de catre public sau costurile relevante pentru furnizori si clienti (costurile „ciclului de viata”)
6. Costuri legate de asigurari – de sanatate, de proprietate, sau generate de obligatii de mediu
(Exista de asemenea si castiguri „de mediu”, derivate din vanzarea deseurilor, sau din imprumuturi nerambursabile.)
Pentru repartizarea acestor costuri, au fost definite noi chei de alocare:
– Volumul emisiilor si deseurilor tratate
– Toxicitatea emisiilor si deseurilor tratate
– Impactul de mediu adaugat (volumul este diferit de impactul cauzat de unitatea de volum) al emisiilor
– Costurile pentru tratarea diferitelor tipuri de deseuri si emisii
Managementul costurilor de mediu constituie o abordare noua a calculatiei costurilor avand ca obiectiv organizarea productiei de la un capat la altul in termeni ai fluxului de materiale si informatii structurate intr-un mod eficient. Fata de vechea abordare a fluxului de materiale in care se urmareau procesele prin care se adauga valoare produselor finite aici sunt luate in considerare si pierderile de-a lungul fluxului tehnologic.
Scopul sistemului de calcul al costului nu este de a calcula costurile de mediu ci de a se obtine informatii privind alocarea costului total de productie. Imbunatatirile aduse insa sistemului de costuri actual au doua directii – una economica si una ecologica:
– economica, scoate in evidenta costurile materiale, valoarea si locurile in care apar, costuri care in industria prelucratoarea reprezinta cel mai mare procent.
– ecologica, reducerea costurilor cu materialele si energia folosita conduce la efecte ecologice pozitive concretizate in reducerea deseurilor, a efluentilor si a emisiilor
Metodologia propusa a fi aplicata pentru implementarea sistemului de management al costurilor de mediu in cadrul companiilor presupune parcurgerea urmatoarelor etape principale
– Identificarea costurilor de mediu ale companiei
– Dezvoltarea fluxurilor materiale si monetare ale companiei
– Alocarea costurilor de mediu pe centre de cost si /sau produse
– Stabilirea setului de indicatori pentru monitorizare
Principiile si conceptele managementului costurilor de mediu sunt, de asemenea, importante si pentru:
– Evaluarea proiectelor si a investitiilor pentru protectia mediului
– Reducerea costurilor deseurilor produse in cadrul proceselor companiei
– Reducerea costurilor aferente apei utilizate in cadrul proceselor companiei
– Reducerea costurilor cu energia in cadrul companiei
Concluzionand, cateva din beneficiile pe care noua economie ecologica prin instrumentele noi dezvoltate le aduce companiilor sunt:
reducerea costurilor si beneficii ca urmare a cresterii eficientei folosirii resurselor naturale;
– – cresterea preocuparilor pentru dezvoltarea de noi produse, tehnologii, si proceduri de lucru;
– – cresterea calitatii si consistentei informatiilor furnizate managementului;
– – dezvoltarea comunicarii intre sectii si departamente ale societatii;
– – implicarea managerilor de varf in structurarea fluxului de materiale se accentueaza;
– – cresterea eficientei folosirii materiilor prime si materialelor devine unul din obiectivele cele mai importante.
Conceptul de Ecoeficienta se va reflecta in reducerea costurilor si impacturilor de mediu prin utilizarea eficienta a energiei, apei si materialelor, planificarea si implementarea investitiilor in controlul poluarii, planificarea si implementarea proiectelor de eficienta energetica si materiala, evaluarea veniturilor totale anuale ale investitiilor in activitati de ecoeficienta.
De asemeea, pozitia strategica a companiilor se va consolida prin evaluarea si implementarea programelor pentru asigurarea pozitiei strategice a companiei pe termen lun, prin proiectarea de produse si servicii „verzi” care va determina un avantaj competitiv, prin estimarea costurilor interne prin prisma reglementarilor viitoare, si prin raportarea catre partile interesate (comunitate locala, clienti, investori) a diferitelor date despre aspectele demediu relevante.
