Piata unica de energie ne-ar putea aduce preturi accesibile

0
13
Piata unica de energie ne-ar putea aduce preturi accesibile
Piata unica de energie ne-ar putea aduce preturi accesibile

Uniunea Europeana (UE) si-a propus ca anul viitor sa implementeze modelul de piata unica a energiei, care presupune conectarea tuturor burselor de energie existente intr-una singura. Tinta acestui proiect gigant si deloc usor de implementat este ca toti consumatorii de energie din UE (cetateni si companii) sa aiba o referinta unica de pret, iar costurile cu electricitatea sa fie cat mai accesibile.

Pentru ca tariful energiei sa fie cat mai accesibil, trebuie agregate, pe o platforma unica de tranzactionare, toate ofertele de vanzare si de cumparare a energiei de pe teritoriul UE.

Numai ca pretul unic pentru energie ar putea fi un avantaj pentru unele state si o povara pentru altele. Preturile medii pentru electricitate difera enorm de la o tara la alta, in functie de sursele de productie de care dis-pun si de cat de dezvoltata este bursa locala de energie. Pretul mediu format pe bursa noastra de energie este printre cele mai mici din Europa. Avem un pret mic la energie in comparatie cu alte state pentru ca tara noas-tra dispune de o productie generoasa de electricitate din surse diversificate, dar are si una dintre cele mai dezvoltate piete din regiune. Asa ca avem motive de ingrijorare asupra faptului ca pretul unic european ne-ar putea scumpi energia. Statele dezvoltate, dependente de importuri, au in prezent preturi ridicate pentru energie. Pentru aceste tari, pretul unic va fi un avantaj deoarece facturile vor scadea.

In perspectiva, lucrurile nu stau chiar atat de rau avand in vedere ca ne asteapta oricum scumpiri ale energiei, pe fondul liberalizarii pietei. Cresterea va fi accelerata pentru companii, pentru care procesul de liberalizare se va incheia la finele anului viitor. Pentru populatie, liberalizarea va fi completa in 2018-2019.

In aceasta perspectiva, consumatorii vor fi feriti de fluctuatiile conjuncturale ale tarifelor pe viitoarea piata unica europeana.
In plus, siguranta in alimentare va spori in perioade de iarna grea si de seceta hidrologica. Experienta ultimilor ani a demonstrat ca seceta hidrologica a condus la o escaladare a preturilor energiei la un nivel pe care industria l-a suportat greu. Si in perioadele grele de iarna au fost majorari semnificative ale pretului, dar si probleme in asigurarea sigurantei sis-temului.

Ieri, reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti a organizat o dezbatere pe tema pietei unice europene, in care Tudor Constantinescu, consilier principal in cadrul Comisiei Europene, a aratat ca sectorul energetic european trebuie sa implementeze acest ambitios proiect pe fondul provocarilor legate de dependenta mare de importuri, de preturile in crestere pentru energie si de obligatiile de mediu (reducerea emisiilor, eficienta energetica si suportul acordat energiei regenerabile). Domnia sa a subliniat ca economia UE este afectata de criza si ca se pune problema competitivitatii companiilor in contextul subventiilor acordate energiei verzi si in contextul cheltuielilor mari cu reducerea emisiilor. Tudor Constantinescu a aratat ca piata unica este o solutie viabila pentru consumatori in conditiile in care contribuie la cresterea economica, la crearea de noi locuri de munca, la siguranta in aprovizionare si la obtinerea unor preturi accesibile pentru energie.

Nicolae Havrilet, presedintele ANRE (reglementatorul pietei noas-tre de energie), a declarat ca diferenta dintre pretul reglementat al electricitatii si cel mediu de tranzactionare pe piata libera este de circa 10%, astfel ca procesul de liberalizare va fi unul lin. Domnia sa a spus ca au inceput sa se vada diferente mari de preturi de la un producator la altul si de la o perioada la alta. Daca anul trecut, pe OPCOM (operatorul pietei noastre de energie), pe piata contractelor bilaterale, pretul era de 245 lei/MWh, acum acesta a coborat sub 200 lei/MWh. Pe piata spot (PZU), s-a ajuns de la 230 lei/MWh la 152 lei/MWh in perioada mentionata, a subliniat seful ANRE.

Pe piata gazelor, liberalizarea este un proces mai dificil, intrucat diferenta de pret dintre productia interna si media europeana este foar-te mare. Astfel, pana in 2014, companiile vor avea cresteri de circa 50% a costurilor cu achizitia gazelor. Populatia va suporta un procent similar de crestere pe parcursul a sapte ani, incepand de la jumatatea lui 2013, a precizat Nicolae Havrilet.

Alexandru Sandulescu, director general in cadrul Ministerului Economiei, a declarat ca, pana anul viitor, vor fi cuplate pietele de energie din Europa, conform cerintelor UE. „Anul viitor este termenul maxim pentru cuplarea pietelor, iar Cehia, Ungaria si Slovacia au format deja o piata regionala de energie”, a precizat domnia sa adaugand ca Romania si Polonia poarta acum discutii pentru alaturarea la cele trei tari cu piete cuplate.
Tudor Constantinescu a subliniat ca piata interna de energie nu este un obiectiv in sine, ci un fel de preconditie pentru a ajuta transformarea sectorului energetic intr-un sector cu amprenta de carbon mai scazuta si, in acelasi timp, mult mai competitiv. Aceasta combinatie intre competitivitate si decarbonizare este fezabila, daca se tine cont de oportunitatile existente in sistem.

Domnul Constantinescu a conchis ca vor exista o serie de provocari legate in principal de implementare, grad de satisfacere a consumatorilor si realizarea investitiilor necesare in sistem, care sunt estimate, in perioada urmatoare, la 1.000 de miliarde de euro la nivelul UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here