7 motive pentru care limitarea unui sistem de garanție-returnare doar la băuturile on-the-go este o idee proastă

Deși sunt relativ simple în ceea ce privește conceptul, sistemele de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi pot fi proiectate și implementate în mai multe moduri. Una dintre caracteristicile de proiectare fundamentale ale unui astfel de sistem, și care face parte integrantă din succesul său, se referă la materialele și/sau tipul recipientelor acoperite de sistem. Una dintre problemele ridicate adesea în legătură cu domeniul de aplicare al sistemului de garanție-returnare este dacă ar trebui să includă anumite materiale țintă, în special „recipiente pentru băuturi on-the-go”, sau toate recipientele pentru băuturi (indiferent de dimensiune, format sau altă distincție).

Multe magazine, producători și unii actori din sectorul gestionării deșeurilor consideră că accentul ar trebui să fie pus pe ambalajele de băuturi „on-the-go”. Un raport recent al celor de la Suez, de exemplu, una dintre cele mai mari companii de gestionare a deșeurilor din Marea Britanie, sugerează că sistemul de garanție-returnare din acest regat ar trebui să vizeze numai recipientele de plastic mai mici de 0,75 litri și dozele de aluminiu pentru băuturi „on-the-go”. Argumentul invocat este că aceste recipiente ar fi aruncate mai des la gunoi decât recipientele mai mari. Însă un sistem de garanție-returnare nu este doar un instrument de a reduce gunoiul, ci unul mai complex prin care se creează locuri de muncă, se păstrează resurse valoroase și se furnizează materii prime pentru companiile care doresc să încorporeze rășină reciclată în noile lor ambalaje. 

Reloop a formulat 7 motive pentru care limitarea unui sistem de garanție-returnare doar la ambalajele de băuturi „on-the-go” este o idee proastă. 

  1. Confuzie pentru consumatori

Aplicarea unei garanții doar la unele recipiente de băuturi, nu și la altele ar crea confuzie printre consumatori, ceea ce ar duce la o performanță a sistemului și rate de colectare mai reduse. 

  1. Mai puține economii

Cu cât este mai larg domeniul de aplicare al sistemului, cu atât sunt mai mari tonajele colectate. Concentrarea doar pe un segment de recipiente pentru băuturi face ca întregul program să fie mult mai costisitor per unitate, deoarece eficiența costurilor depinde în mare măsură de volum.

  1. Oportunități ratate pentru magazine

Dacă sistemul se limitează la băuturile „on-the-go”, comercianții cu amănuntul participanți vor pierde o oportunitate importantă de a obține venituri și vor avea mai puține stimulente pentru a amenaja puncte de colectare.

  1. Control mai puțin eficient asupra aruncării ambalajelor la gunoi

Nu există o definiție clară a conceptului „on-the-go” și este imposibil să se stabilească în prealabil locul în care se va consuma băutura, indiferent de locul în care este achiziționată.

  1. Producătorii pot profita de lacune

Diferențierile competitive între categoriile de băuturi și tipurile de ambalaje pentru care se percepe sau nu se percepe garanție, pot determina producătorii să evite garanția prin schimbarea tipului de ambalaj sau prin creșterea dimensiunii recipientelor.

  1. Mai puține oportunități de a economisi pentru administrațiile publice locale  

Sisteme complete de garanție-returnare, care acoperă toate recipientele pentru băuturi, oferă municipalităților posibilitatea de a obține beneficii financiare, prin reducerea unor cheltuieli cu gestionarea și reciclarea deșeurilor.

  1. Denaturarea pieței

Aplicarea unei garanții doar pentru unele ambalaje de băuturi face ca băuturile pentru care nu se percepe garanția pe ambalaj să pară mai ieftine la raft, cu toate că garanția este restituită 100%. Acest lucru ar putea încuraja unii consumatori să cumpere alternativa fără garanție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *