WWF se opune exploatarii gazelor de sist in Europa. Nu exista dovezi stiintifice convingatoare ca exploatarea gazelor de sist in UE ar conduce, pe termen scurt sau lung, la reducerea emisiilor de CO2 in sectorul energetic european sau ca ar ajuta la mentinerea incalzirii globale sub pragul de 20C. Beneficiile economice ale gazelor de sist au fost exagerate, ceea ce poate compromite avansul pe linia energiei durabile, arata un comunicat al organizatiei de mediu, care isi manifesta totodata ingrijorarea fata de diversele efecte negative ale gazelor de sist asupra comunitatii si mediu.
In documentul recent publicat, WWF considera ca UE poate parcurge tranzitia catre un sistem energetic 100% regenerabil pana in anul 2050 fara exploatarea resurselor neconventionale de gaze. Principalele concluzii prezentate de organizatia de mediu referitoare la exploatarea gazelor de sist le puteti citi in continuare:
Gazul joaca un rol cu o utilitate din ce in ce mai mica in cursa pentru „decarbonificare”
In drumul catre un sistem energetic din ce in ce mai putin poluant, trebuie sa ne reducem dependenta de combustibilii fosili, nu sa permitem introducerea unor noi surse de CO2 in piata. Parcurgem o tranzitie in care gazul joaca un rol important, insa limitat.
Procesul de tranzitie conturat de Comisia Europeana pana in anul 2050 (scenariu in care s-ar atinge tinte mai modeste in domeniul energiilor regenerabile decat in scenariul propus de WWF) arata ca cererea de gaze s-ar diminua pe parcursul urmatorilor 40 de ani. De aceea, suntem foarte ingrijorati ca deschizand Cutia Pandorei pentru noi tipuri de gaze vom crea conditiile pentru un blocaj de lunga durata, cand noi ar trebui de fapt sa ne concentram pe crearea unei strategii de
renuntare la combustibilii fosili.
Combustibilii fosili trebuie sa ramana in subsol daca vrem sa evitam schimbari climatice periculoase
Rezervele globale de gaz conventional, actualmente evaluate ca viabile din punct de vedere economic si exploatabile din punct de vedere al tehnologiei, sunt acum la un nivel de 210 trilioane metri cubi (tcm); cu alte cuvinte volumul lor depaseste de 64 de ori actuala productie la nivel global. Aceasta rezerva a crescut enorm, de la 130 tcm in 1991 , datorita inovatiilor tehnologice recente si impinsa de cresterile preturilor la gaze pe piata internationala.
Se estimeaza ca rezervele actuale de gaz fosil viabile ajung pentru 250 de ani de consum, la nivelul actual. Daca sunt arse, aceste rezerve echivaleaza cu un volum de 2750 Gt de CO2, adica de trei ori mai mult decat volumul de emisii de CO2 pemis la nivel mondial; si asta intr-un cadru bugetar pentru 2010-2050 care ne-ar permite sa avem sanse de doar 50/50 de a nu depasi limita de 2 grade Celsius.
Recent, Agentia Internationala pentru Energie a emis un avertisment sever comunitatii mondiale, afirmand ca in loc sa epuizam rezervele de combustibili fosili trebuie sa pastram aproximativ doua treimi din rezervele actuale exploatabile comercial in subsol, pentru ca incalzirea globala sa ramana sub limita de 2 grade Celsius. Aceste rezerve exclud, in mare parte, gazele de sist „neconventionale” si „resursele” de petrol de sist care incep sa intre din ce in ce mai mult in rezervele exploatate datorita progresului tehnologic. Nu exista nicio dovada sau proces legal care sa garanteze ca extragerea gazului de sist va rezulta in renuntarea la exploatarea altor combustibili fosili, precum carbunii.
Asumarea utilizarii tehnologiei CCS (captarea si stocarea carbonului) este o strategie riscanta care va duce la depasirea limitei de 2°C
Utilizarea combustibililor fosili este numai la nivel teoretic compatibila cu un parcurs cu mai putine emisii de CO2, si numai daca emisiile sunt capturate si stocate.
Scenariile din foaia de parcurs a Comisiei Europeane pentru 2050, preconizeaza intre 800 miliarde si 1.5 trilioane Euro pentru generarea de energie din combustibilii fosili noi sau de substitutie pana in 2050; daca CCS nu obtine rezultatele scontate, s-ar forta o decizie pentru poluarea peste limitele acceptabile sau pentru dezafectarea acestor instalatii.
Scurgerile de metan inrautatesc balanta GES (gaze cu efect de sera) a gazelor de sist
Exista o ingrijorare puternica si in legatura cu posibilele emisii de metan asociate cu gazele de sist. Studii recente arata emisii chiar si de 9%. Dovezile sunt inca in curs de colectare, iar rata scurgerilor s-ar putea situa, in medie, mai jos. Chiar si asa, se estimeaza ca un nivel al scurgerilor de peste 3.2% ar anula orice avantaj din punct de vedere al emisiilor fata de carbune.
A fost adusa in discutie si nevoia de a lua in considerare impactul pe termen scurt a emisiilor de metan, care are un potential de incalzire a temperaturii, la nivel mondial, de 72 de ori peste cel al emisiilor de CO2, pe o perioada de 20 de ani – triplul mediei pe 100 de ani.
Chiar daca scurgerile ar fi zero, combustia gazelor naturale produce mai mult carbon in comparatie cu energia regenerabila. Aceasta noua idee legata de scurgeri nu face decat ca rolul gazelor sa fie si mai problematic.
Beneficiile economice si posibilitatea unui pret redus al gazelor de sist au fost supraestimate
Este putin probabil ca preturile scazute din Statele Unite sa dureze (din contra, preturile aproape s-au dublat fata de minimul atins in 2012) sau ca situatia se va repeta si in Europa. Un studiu realizat de Deutsche Bank sugereaza ca <<cei care asteapta o „revolutie” a gazelor de sist in afara Statelor Unite vor fi probabil dezamagiti, atat in ceea ce priveste pretul, cat si viteza cu care se poate atinge un volum mare de productie>>. AIE a publicat costurile orientative ale evolutiei gazelor de sist in Europa si a sugerat ca aceste costuri vor fi de pana la trei ori mai mari per unitate de gaz decat in SUA si similare cu preturile pentru gazul conventional.
La nivel european, AIE a indicat ca si in scenariul cu exploatare maxima de gaze de sist in UE (si in care emisiile sunt in concordanta cu cresterea temperaturii globale de 3.50C), “trendul ascendent al importurilor nete de gaze in UE va continua pe tot parcursul perioadei de proiectie (pana in 2035)”. Implicatiile sunt clare – chiar si in cel mai “optimist” scenariu privind gazele de sist, dependenta UE de importul de gaze va continua sa creasca. Acesta reprezinta un argument in plus pentru o dezvoltare mai puternica, pe plan intern, a alternativelor la combustibilii fosili – adica forme durabile de energie din surse regenerabile, folosite eficient.
Investitiile in gazele de sist ar putea sa blocheze UE in infrastructura de gaze naturale si sa inghete energiile regenerabile
Odata ce miliarde de Euro au fost investite in noi infrastructuri pentru gaz, ar fi naiv sa presupunem – in special in absenta unei legislatii puternice si obligatorii in materie de clima la nivel UE si national, pentru perioada de dupa 2020 – ca e simplu sa se renunte la aceste active suficient de devreme pentru ca UE sa continue procesul unei „decarbonizari” graduale si viabile din punct de vedere economic. Acest lucru este cu atat mai adevarat cu cat durata de viata operationala prevazuta pentru noile uzine de gaz este de 25 pana la 35 de ani.
Infrastructura Europei pentru gaz conventional este de asemenea in crestere, inclusiv luand in calcul imbunatatirile in ceea ce priveste conexiunile existente cu Rusia, noile conducte (South Stream, North Stream), conexiunile intra-UE si platformele nationale pentru GNL. Daca la aceasta supra-abundenta de infrastructuri europene se adauga noile resurse interne de gaze de sist, UE va ramane captiva pe termen lung in noi infrastructuri cu emanatii de carbon crescute.
S-a demonstrat existenta unui grav impact asupra mediului la nivel local
Acolo unde gazele de sist sunt deja exploatate la scara comerciala, a aparut o serioasa ingrijorare privind impactul asupra mediului. In timp ce unele riscuri de mediu, desi nu toate, vor fi probabil reduse prin adoptarea unei reglementari stricte, acolo unde se utilizeaza fracturarea pe scara larga probabilitatea unor accidente sau neglijenta vor creste inevitabil. S-a estimat ca satisfacerea a 2-3% din cererea europeana de gaz in 2030 prin utilizarea de gaze de sist europene ar necesita forarea a 500-800 puturi pe an pentru a mentine nivelurile de productie – o scara fara precedent in Europa.
Cele mai semnificative riscuri de mediu sunt urmatoarele:
Disponibilitatea apei dulci: metoda actuala de explorare a gazelor de sist necesita pana la 100 m3 de apa (folosita in amestecul pompat in puturi pentru fracturarea hidraulica), per put, per Terajoule (TJ) produs. Aceasta inseamna pana la 100.000 de ori mai multa apa dulce decat este necesara pentru gazul conventionalxviii. Potrivit unui raport al AIE, “in zonele cu deficit de apa, extragerea apei pentru foraj si fracturare hidraulica poate avea efecte ample si grave de mediu”. Acest lucru poate sa scada nivelul panzei freatice, sa afecteze biodiversitatea si sa dauneze ecosistemelor locale. Poate de asemenea sa scada cantitatea de apa disponibila pentru uzul comunitatilor locale si agricuturaxix. Trebuie notat faptul ca, in raportul „Perspectiva asupra energiei mondiale, 2012”, AIE prognozeaza ca nevoia de apa pentru productia de energie va creste de doua ori fata de
cererea de energie pana in 2035.
Integritatea puturilor: unele studii academice au sugerat ca problema integritatii puturilor, adica etansarea efectiva a putului fata de mediul inconjurator, care poate sa includa zone cu ape subterane, reprezinta o problema importanta. Studiile au aratat ca problemele de integritate pot afecta in jur de 5% sau mai mult dintre puturile forate. Proiectarea sau constructia necorespunzatoare a unui put poate duce la contaminarea apelor subterane prin penetrarea de catre acesta a straturilor acvifere, scurgerea de lichid in sau din formatiunile stancoase ori migratia gazului natural combustibil in rezervele de apa. In timpul etapei de forare, contaminarea poate aparea ca urmare a managementului defectuos al santierului, a exploziei unui put sau defectarii unei componente.
Contaminarea apelor subterane si de suprafata: conform studiului CE, exista un risc ridicat de contaminare a apelor de suprafata si a apelor subterane in diferitele stadii de constructie a puturilor, a fracturarii hidraulice si a proceselor de productie a gazului, dar si dupa dezafectarea puturilor. Scurgerile si eroziunea ce apar in timpul primelor etape de constructie a santierului, provenind in special de la apa pluviala, pot duce la acumularea de aluviuni in apele de suprafata si la patrunderea de elemente contaminante in corpurile de apa, in apele curgatoare si apele subterane. Aceasta este o problema comuna tuturor activitatilor miniere si extractive desfasurate pe scara larga. Cu toate acestea, extractia gazelor neconventionale implica un risc mai mare, deoarece necesita procese de mare volum per instalatie, riscurile crescand in cazul instalatiilor multiple.
Eliminarea lichidului de retur: volume mari de lichid de fracturare pompate initial in puturi reapar la suprafata dupa fracturarea acestora. Aceste lichide vor contine produsele chimice originale adaugate la lichidul de fracturare, plus substante prezente in formatiunea de roca de sist in sine. Acestea pot include materiale naturale radioactive, saruri si oligoelemente. Exista un potential semnificativ de contaminare a mediului la nivel de suprafata, daca aceste substante nu sunt controlate in mod corespunzator sau instalatiile de tratare sunt inadecvate.
Poluarea atmosferica: exista de asemenea probabilitatea aparitiei poluarii atmosferice ca rezultat al extractiei gazelor de sist. Conform unui studiu al UE, surse de poluare potentiale includ „gazele de esapament emanate de pompele hidraulice utilizate la fracturare si emisii de gaze poluante periculoase, precursori ai ozonului si diferite mirosuri de la scurgerile de gaze in timpul deschiderii orizontului de exploatare” si “emisii de poluanti periculosi provenind de la gaze si lichide de fracturare hidraulica dizolvati in apele reziduale in timpul deschiderii sau redeschiderii orizonturilor de exploatare”.
Legislatia europeana de mediu nu este adecvata pentru reglementarea gazelor de sist
WWF indeamna factorii de decizie sa ia in considerare lacunele din actualele politici, care au fost formulate inainte de introducerea tehnologiilor de extractie a combustibililor fosili neconventionali. Legislatia UE privind apa (in special Directiva-Cadru privind Apa si Directiva privind Apele Subterane) si Directiva privind Deseurile Miniere (care prevede tratarea apei de retur) ofera un cadru de reglementare pentru protectia apei si trebuie sa fie implementate in mod adecvat de catre statele membre UE.