Sunt dese situatiile in care o fantana in curte este o necesitate. Apa din fantana este perfecta pentru a uda prin curte sau gradina cu flori, ori de zarzavat, dar ca sa poti sa o bei ai nevoie de analiza apei potabile. Unde o poti face si cat costa, afla de la noi!
In primul rand preturile unei analize complexe a apei din put sau fantana costa intre 250 si 300 de lei in functie de unitatea la care apelezi.
Cei care doresc sa afle daca apa din propria fantana este sau nu potabila si daca poate sa fie folosita fara a genera alte complicatii se pot adresa oricarei Directii de Sanatate Publica din judetul in care locuiesc sau din orasul resedinta de judet si din Bucuresti, unde se poate face analiza apei potabile.
Trebuie spus ca analiza apei potabile implica nu doar analize microbiologice, si identificarea factorilor patogeni care se pot afla in apa, dar si investigatii fizico-chimice, inclusiv in ceea ce priveste concentratia de nitriti si nitrati din apa.
Procedura impune o cerere in nume personal, achitarea taxei, adresa de domiciliu si adresa sursei de apa. Solicitantul primeste sticle sterilizate pentru recoltarea probei pentru analiza apei potabile. De mentionat ca buletinul cu rezultatul analizelor microbiologice si fizico-chimice se poate elibera in circa o saptamana de la solicitare.
Apa dintr-un put sau o fantana cu apa din alte surse decat cele care provin din reteaua de alimentare cu apa, trebuie testate in ceea ce priveste calitatea si siguranta apei cel putin o data pe an, dar ideal este ca varificarile sa fie facute o data la sase luni, mai ales daca sursa de apa este folosita pentru baut.
Ce date furnizeaza analiza apei potabile?
♦ Apa potabila este apa destinata consumului uman, in stare naturala sau dupa tratare. Buletinul de analiza verifica urmatoarele caracteristici.
♦ Mirosul si gustul apei sunt date caracteristicile acesteia (saruri minerale, alte substante si gaze dizolvate).
♦ Culoarea apei, care este data de substantele dizolvate natural, substante de natura minerala sau organica.
♦ Turbiditatea apei este caracteristica transparentei acesteia si este data de existenta unor particule fine aflate in suspensie in apa. PH-ul reprezinta indicele care defineste aciditatea apei.
♦ Conductivitatea indica totalitatea sarurilor dizolvate in apa.
♦ Clorul rezidual liber reprezinta cantitatea de clor ramasa in apa dupa dezinfectie pentru asigurarea protectiei sanitare a acesteia.
♦ Amoniul, nitritii si nitratii indica modificari in timp ale calitatii apei, cauzate de surse de impurificare specifice acestui tip de compusi.
♦ Fierul este un component natural al apei, aflat sub forma de compusi (de obicei bicarbonat feros).
♦ Oxidabilitatea reprezinta totalitatea substantelor organice si anorganice oxidabile in apa.
♦ Duritatea totala reprezinta caracteristicile ce le confera apei compusii de calciu si magneziu aflati in solutie.
♦ Aluminiul este prezent in apa in mod natural si indus in urma procesului de tratare pentru obtinerea apei potabile.
♦ Bacterii coliforme, escherichia coli, enterococi, clostridium perfringens sunt microorganisme prezente in mediul inconjurator, dar care nu trebuie sa ajunga in apa potabila.
Apa Nova Bucuresti dispune de un laborator de analiza a apei certificat de RENAR in care se pot face analize ale apei, indiferent de sursa (retea alimentare apa, put forat, fantana etc).
Pentru realizarea unei analize a apei dintr-un put forat sau o fantana, primul pas este sa va prezentati la Relatii Clienti din Aristide Demetriade nr. 2, sector 1, de luni pana vineri, interval orar 08:00-16:00. Achitati plata contravalorii analizei de apa la casierie, apoi, odata cu inmanarea recipientilor in care veti preleva probe va sunt prezentate urmatoarele etape ce trebuie parcurse pentru realizarea analizei.
Tariful pentru aceasta analiza este de 250,00 lei.(TVA inclus)
Daca aveti indoieli in privinta calitatii apei potabile distribuite prin reteaua publica de alimentare, puteti sa solicitati efectuarea unei analize la Call Center 021 207 77 77 sau *7777 sau folosind formularul de contact.
Reprezentantii compartimentului de specialitate al Apa Nova Bucuresti vor lua legatura cu dumneavoastra pentru prelevarea de probe in vederea analizei, urmand sa primiti prin posta raspunsul scris, insotit de buletinul de analiza a apei.