Afacerile cu biocombustibili devenisera o moda nebuna prin 2007. Decizia Uniunii Europene de a cere ca biocombustibilii sa fie adaugati la toata benzina si motorina destinate transportului vehiculelor a creat o piata garantata prin lege.
Multe guverne au fost impinse in business-ul biocombustibililor odata cu discursul presedintelui american de la acea vreme, George W. Bush. In Discursul privind Starea Natiunii din 2006, Bush indemna marii jucatori energetici americani sa intre pe o piata care promitea venituri enorme.
Marii finantisti, pentru ca veniturile enorme le erau strict lor dedicate, erau sedusi de perspectiva cultivarii unei plante nepretntioase, jatropha, insa foarte uleioasa si care purta semintele gloriei bioenergetice. Goldman Sachs promiteau ca vor fi stors bani nu din piatra seaca ci din pamant uscat.
Brazilia promitea cam tot pe atunci ca o zecime din combustibilii fosili ai lumii vor fi inlocuiti cu etanolul sud-american obtinut din trestie de zahar.
Malaezia si Indonezia isi puneau deoparte 40% din productia de ulei de palmier pentru a scoate biodiesel. Marile companii petroliere intrau si ele in joc. Chevron se lauda cu o “rezerva” de 400.000 de hectare puse deoparte pentru biocombustibili numai in SUA.
Investitorii s-au aruncat imediat asupra Africii cautand terenuri ieftine unde sa creasca plante uleioase, trestie de zahar pentru etanol si planta minune, jatropha. Sute de proiecte se intindeau pe tot teritoriul Africii si cautau sa stoarca uleiul din cat mai multe plante. A fost estimat catre 2010 ca astfel de proiecte acopereau 10 milioane de hectare.
Biocombustilii au devenit imediat un balon de sapun. In UE credinta ca folosirea biocombustibililor va duce la reducerea emisiilor de carbon s-a transformat in politici publice. Noul realism ecologist a adus, insa, o adanca indoiala in legatura cu biocombustibilii.
Biocombustibilii vor pamant.
Ei reduc emisiile doar daca sunt crescuti pe terenuri aride sau virgine. Dar terenurile sunt mereu folosite. Putine plante bioenergetice cresc in desert. Daca ele cresc in locul altor culturi, ori cereale ori vegetatie salbatica, acest fapt trebuie luat in considerare.
Cazul cel mai tragic este acela al uleiului de palmier. De obicei, palmierii sunt plantati in locul unei paduri virgine: aceasta trebuie defrisata, iar turbariile ramase trebuie drenate. Amprenta de carbon a intregului proces va fi mai mare decat a combustibilului fosil.
De cele mai multe ori, biocombustibilii cresc pe foste pasuni, deci trebuie sa stim cat carbon ar fi absorbit iarba de acolo. Iar pastoritul poate ar fi asigurat hrana comunitatii.
Hrana, totusi, e mai importanta decat emisiile de carbon. Plantele bioenergetice cresc si pe terenuri unde se planta pentru hrana. In acest caz, culturile pentru hrana trebuie sa creasca in alta parte, deci trebuie sa stim unde si ce amprenta de carbon au. Poate cultivatorul a ras o padure pentru a muta graul din calea bioetanolului. Sau poate ca a folosit mai multe pesticide, iar obtinerea acestora aduce mari emisii. Afacerea biocombustibililor pute.
Sunt chestiuni care tin de complexitatea naturii, intrebarile de mai sus au nevoie de un lant de raspunsuri care sa arate ca biocombustibilii au un cost mai scazut decat combustibilii fosili pe care ii inlocuiesc.
Legiuitorii continua sa trateze problema cu un ridicat din umeri. Iar Uniunea Europeana si Statele Membre trebuie sa accepte ca au pornit o politica de reducere a emisiilor, dar care se joaca cu excese de CO2 si cu siguranta alimentara de pe mapamond. Prima recunoastere, doar in termeni declarativi si de viziune, se gaseste in promovarea economiei circulare sustinute de comisarul de mediu, Janez Potocnik in ultimul an de mandat. In esenta singurii biocombustibili “curati” ar fi cei obtinuti din… gunoi.
