Pe eticheta „salamului picant C+C” scrie ca este „campionul calitatii”. Acest lucru ar fi fost posibil daca nu ar fi avut in compozitie atat de multi aditivi alimentari si o cantitate foarte mare de grasimi animale.
Slanina, care este al doilea ingredient ca pondere, este foarte periculoasa pentru sistemul cardiovascular si pentru buna functionare a ficatului. Nu este indicata in alimentatia celor care sufera de hiperuricemie (guta), pentru ca le agraveaza crizele.
ADITIVII ALIMENTARI
Aceste grasimi sunt amestecate cu aditivi alimentari, pentru a le da un gust mai placut si o textura cat mai aproape de cea a unui produs de calitate. Consumatorul nu simte foarte tare faptul ca slanina este folosita in cantitate mare, pentru ca s-a folosit monoglutamat de sodiu, E621, care potenteaza gustul carnii de porc.
Acest aditiv vine numai in ajutorul producatorului, deoarece clientul va avea numai de suferit. Consumul frecvent de E621 duce la aparitia sindromului bucatariei chinezesti. Acesta se manifesta prin dureri de cap, slabiciune, greata, senzatii de arsura in ceafa si antebrat, respiratie dificila, modificari de ritm cardiac. De asemenea, monoglutamatul de sodiu este neurotoxic si provoaca dependenta. Din aceasta cauza nu este recomandat in alimentatia bolnavilor de Parkinson, Alzheimer si Hungtington. Monoglutamatul de sodiu trebuie exclus si din dieta copiilor, a femeilor insarcinate si care alapteaza, a batranilor, a hipoglicemicilor si a cardiacilor, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
Conservantul nitrit de sodiu, E250, nu trebuie consumat de nici o categorie de persoane, pentru ca are efecte cancerigene dovedite. De aceea, JEFCA (forul mondial care reglementeaza utilizarea aditivilor alimentari) a stabilit o doza zilnica admisa pentru toate sursele de nitriti din alimentatie de 0,1 mg/kg corp. Cei mai afectati de consumul de nitriti sunt sugarii si copiii mici. Persoanele sensibile pot suferi de alergii, dureri de cap, cianoze in urma consumului de nitriti. De asemenea, E250 poate declansa hipertensiunea la varste fragede si poate induce afectiuni ale glandei tiroide, pentru ca perturba metabolismul iodului. Pentru ca dumneavoastra sa aveti impresia ca mancati un produs foarte proaspat, producatorul a folosit colorantul carmin, E120. Acesta le poate declansa persoanelor sensibile alergii, rinite, astm sau eruptii cutanate. De asemenea, nu este recomandat in alimentatia copiilor, a celor care sufera de sindromul de hiperactivitate si deficienta de concentrare (ADHD) si nici celor care au maladiile Alzheimer si Parkinson.
Sarea reprezinta si ea un ingredient major al salamului picant C+C. Pe langa sare, produsul mai are sodiu si aditivii alimentari glutamat monosodic, ascorbat de sodiu si nitrit de sodiu. Specialistul nostru atrage atentia ca un adult sanatos nu trebuie sa consume zilnic o cantitate mai mare de 6 g de sare. In caz contrar, va tulbura buna functionare a sistemului cardiovascular si a rinichilor. Combinatia de grasimi animale saturate cu aditivi alimentari ii imprima produsului o valoare energetica foarte mare. Din aceasta cauza, persoanele supraponderale si obeze trebuie sa consume produsul cu precautie. Acelasi sfat este valabil si pentru cei normoponderali.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
In urma analizei ingredientelor inscrise pe eticheta, specialistul nostru ne spune ca produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor insarcinate si care alapteaza, supraponderalilor si obezilor, celor cu sindrom metabolic, celor cu status proinflamator sistemic, persoanelor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale, cerebrovasculare, dermatologice (inclusiv celulita), celor cu afectiuni ale tractusului digestiv, celor cu cancere, alergicilor, astmaticilor, diabeticilor, hiperuricemicilor, celor cu Parkinson, Alzheimer, celor cu sindrom ADHD.
Ingrediente
Carne porc, slanina, carne vita, proteina vegetala de soia, sare, condimente, zaharuri (dextroza, zahar), potentiator de gust (glutamat monosodic – E621), antioxidant (acid ascorbic – E300, ascorbat de sodiu – E301), colorant (carmin – E120), conservant (nitrit de sodiu – E250), culturi starter.
Sursa: Jurnalul National