Adunarea nationala populara (parlamentul, n.r.) a Chinei a adoptat o lege care obliga in special societatile de distributie sa cumpere toata electricitatea produsa de sectorul energiei regenerabile, intr-un demers impotriva incalzirii globale, scrie AFP.
Legea revizuita va intra in vigoare din aprilie 2010, iar societatile care nu vor aplica modificarile aduse vor fi nevoite sa plateasca amenzi ce se ridica la dublul pierderilor economice ale producatorilor de energie solara, eoliana sau hidraulica.
La mai putin de zece zile de la reuniunea de la Copenhaga, China si-a revizuit actiunile privind energia regenerabila, pentru a proteja prin lege angajamentul Chinei de reducere voluntara e emisiilor de dioxid de carbon, a spus vice-presedintele comisiei de mediu a parlamentului, Ni Yuefeng.
Pe de alta parte, oficialii chinezi au dat din nou asigurari ca „atitudinea primului ministru Wen Jiabao de la Copenhaga a demonstrat determinarea si increderea guvernului chinez”.
Cel mai mare poluator al lumii, China, s-a opus la Copenhaga adoptarii obiectivelor ce reduc emisiile de gaze cu efect de sera si a atras astfel critici din partea unor tari occidentale. China s-a angajat sa isi reduca „amprenta carbonica” (emisiile de poluare ca unitate in PIB) de la 45% la 40% pana in 2020, conform unui raport din 2005.
Sursa: Realitatea TV