Conferinta internationala de biotehnologii la Suceava

0
406
Conferinta internationala de biotehnologii la Suceava
Conferinta internationala de biotehnologii la Suceava

Cea de-a IV-a editie a conferintei „Biotehnologii. Prezent si perspective” s-a desfasurat la Sucevita, avand doua sectiuni: Calitatea produselor, siguranta alimentara si Ecologie, siguranta mediului

Facultatea de Inginerie Alimentara din cadrul Universitatii „Stefan cel Mare” a organizat, recent, o conferinta internationala de biotehnologii, cu o larga participare internationala. Detalii despre acest forum stiintific ne-au fost furnizate de dna prof. univ. dr. ing. Sonia Gutt, decanul facultatii organizatoare

„Conferinta este la a IV-a editie si poarta denumirea de –Biotehnologii. Prezent si perspective- si s-a desfasurat in zilele de 19 si 20 noiembrie la Popas „Bucovina” Sucevita, pe doua sectiuni – Calitatea produselor alimentare, siguranta alimentara si – Ecologie, siguranta mediului. Au participat 108 de persoane din 9 tari, respectiv: Armenia, Bulgaria, Germania, Lituania, Moldova, Romania, Slovacia, Spania, Ucraina, cu 87 lucrari stiintifice”. De la dna decan Sonia Gutt am aflat ca in cadrul conferintei au fost abordate problematici diverse precum: securitate si siguranta alimentara, nutritie si sanatate, alimente functionale, aplicatii in medicina si farmaceutica, bioaditivi, bioingrediente, metode si mijloace moderne de analiza a calitatii produselor alimentare si a mediului, utilizarea microorganismelor, a plantelor si animalelor in eliminarea, reducerea sau ameliorarea efectelor contaminarii cu poluanti intr-un timp bine determinat, numai prin mijloace biologice. Un numar mare de lucrari au scos in evidenta relatia dintre mediu si calitatea produselor alimentare, cele mai importante riscuri fiind considerate cele legate de contaminarea microbiologica a alimentelor, contaminarea cu pesticide, metale grele, sau alte substante toxice. „Pot sa a afirm ca lucrarile prezentate au fost de un inalt nivel stiintific, majoritatea fiind prezentate de personalitati internationale din domeniu. Cu ocazia conferintei s-au consolidat contactele internationale existente si s-au deschis noi directii de colaborare in domeniu, cu partenerii cu care am colaborat si pana acum, precum si cu cei care au venit pentru prima data in Romania. In acest sens pot sa spun ca logistica noastra de laborator este la cel mai inalt standard, lucru apreciat de catre toti participantii la vizitarea laboratoarelor facultatii, ceea ce ne permite o abordare complexa a cercetarii. Un numar mare de lucrari au fost dedicate problematici analizei si calitatii apei, domeniu in care Facultatea de Inginerie Alimentara dispune de unul dintre cele mai moderne laboratoare din tara”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. Sonia Gutt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.