Cu cei 10.000 de euro obtinuti de la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord o cercetatoare din Cluj a conceput mai multe produse fara conservanti ce contin exclusiv ingrediente naturale.cosmetice romanesti

Cremele si lotiunile au fost realizate in laboratoarele Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara. Ele vor putea fi cumparate, astazi, la Targul de costetice romanesti, de la Iulius Mall, din Cluj-Napoca.

Produsele cosmetice au fost concepute de Carmen Socaciu, cercetatoarea la Departamentul de Chimie si Biochimie al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj si au fost realizate de Proplanta, Centrul de Biotehnologie al universitatii.

Totul a inceput in 1999, cand Departamentul de Chimie-Biochimie al USAMV a castigat primul grant NATO, pentru o perioada de trei ani. Apoi, in 2003, comitetele stiintifice ale NATO au mai acordat cel de-al doilea grant, tot pentru trei ani. “Sumele acordate au fost mici, in jur de 5.000 de euro pentru fiecare grant, doar pentru consumabile si pentru deplasarea personalului in Germania pentru schimb de experienta cu cercetatorii de acolo”, a precizat Carmen Socaciu. Suficient pentru ca cercetatoarea, impreuna cu o mana de doctoranzi sa realizeze prototipuri de creme ce contin exclusiv ingrediente naturale si fara conservanti.

Noutatea este procedeul folosit. “Uleiul de catina si pigmentii plantelor sunt incapsulate in microsfere de gel. Practic, substantele active sunt eliberate pe piele doar in momentul administrarii”, explica cercetatoarea. Plantele folosite pentru realizarea cremelor sunt de la statiunea didactica a Universitatii, dar si de la producatori autorizati de plante bio. “Datorita grantului NATO am reusit sa cream ingredientul de catina. Ulterior, l-am folosit in realizarea produselor cosmetice”, spune Carmen Socaciu. Procedeul original de extragere a substentelor active din catina a fost inregistrat la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). “A dorit o companie spaniola de cosmetice sa imi cumpere patentul, dar nu am fost de acord”, povesteste cercetatoarea.

Cu cremele, la targ

Linia de cosmetice naturale 100% romanesti se numeste Dermaplant. Cremele si lotiunile sunt acum produse de Proplanta, Centrul de Biotehnologie Aplicata al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara. In acest scop, centrul a achizitionat un malaxor de turatie mare, ca sa realizeze creme de cat mai buna calitate. Acestea vor fi prezentate, astazi, in cadrul Targului de costetice romanesti, de la Iulius Mall. La standul Proplanta vor fi prezentate creme de zi, de noapte, emulsia de corp, crema cu protectie solara si lotiunea pentru par. Centrul mai produce si sapun, dar si suplimente alimentare.

NATO da bani pentru cercetare

Organizatia de Cercetare si Tehnologie a NATO promoveaza cercetarea stiintifica si schimbul international de experienta si tehnologie in 28 de state membre NATO si in alte 38 de state partenere. Este considerata cea mai mare retea de colaborare stiintifica din lume, la care iau parte peste 3.000 de oameni de stiinta si ingineri.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here