Curentul Golfului, supravegheat de roboti

Daca acest fluviu de apa calda s-ar opri, Marea Britanie ar ingheta.

O veritabila armada de roboti submarini, dotati cu senzori meniti sa detecteze viteza si directia curentilor oceanici, vor fi imprastiati in Oceanul Atlantic pentru a monitoriza Curentul Golfului.

Motivul de ingrijorare il constituie cantitatile masive de ape reci provenind de zona arctica si impactul pe care acestea l-ar putea avea asupra traseului curentului de apa calda. Din Florida si pana in Insulele Canare, aparatele vor sesiza cele mai mici schimbari ale Curentului Golfului, care asigura ierni blande in Marea Britanie si in sudul Peninsulei Scandinave.

Sistemul, numit Rapid Watch, a costat 16 milioane de lire sterline si va folosi tehnici de monitorizare de ultima generatie pentru a determina daca apa rece provenind de la ghetarii topiti de la Polul Nord deviaza sau nu curentul cald, indepartandu-l de tarmurile britanice. Fara el, in Marea Britanie, frigul din timpul iernii ar deveni similar cu cel din zonele nordice ale Canadei. Porturile ar ingheta si ar fi blocate cateva luni pe an, iar gerul si viscolul ar paraliza intreaga tara in anotimpul rece.

Coordonatorul programului Rapid Watch, Meric Srokosz, de la Centrul Britanic de Oceanografie din Southampton, precizeaza: „Devierea curentului nu se va produce rapid si cred ca ar fi necesar cel putin 10 ani pentru o schimbare drastica de directie”.

Din Golful Mexic pana in Europa

Curentul Golfului este un fluviu oceanic cu debitul cuprins intre 20 si 35 milioane de metri cubi de apa pe secunda, care incepe din Golful Mexic, urmareste tarmul estic al Statelor Unite, traverseaza Oceanul Atlantic si ofera Marii Britanii o clima blanda, temperat oceanica. Savantul britanic sir Robert May a calculat energia termica pe care acesta o face cadou Marii Britanii si a estimat ca ar fi de 27.000 de ori mai mare decat toata energia termica produsa de om in aceasta tara.

Prin disparitia curentului, toata apa inghetata ce vine dinspre Polul Nord ar spala tarmurile britanice si, dimpotriva, ar „fura” din energia termica a acestora. Inca din 2004, specialistii au intuit ca ar putea interveni o deviere a Curentului Golfului si au incercat sa stabileasca, din timp, care va fi noul traseu al acestuia. Profesorul oceanograf Harry Bryden a demonstrat atunci ca schimbarile de temperatura de la nivelul superior al apelor oceanului nu sunt suficiente pentru a crea un model matematic corect.

El a cerut masuratori la adancimi mici, medii si mari, mergand pana la 5.000 de metri sub nivelul marii, si a promis ca in acest fel traseul acestui fluviu termic va putea fi trasat pana cel mai tarziu in 2014.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *