In ecosistemele din intreaga lume, declinul pradatorilor mari, cum ar fi leii, cainii dingo, lupii, vidrele sau ursii modifica fata peisajului de la tropice pana in zona polara – dar o analiza a 31 de specii de carnivore publicata in ziarul Science arata pentru prima oara cum amenintari precum pierderea habitatului, exploatarea de catre oameni sau diminaurea prazii determina aparitia unor puncte fierbinti la nivel global cu privire la declinul carnivorelor.
Mai mult de 75% dintre cele 31 de specii de carnivore mari se afla in declin, iar 17 specii ocupa in prezent mai putin de jumatate din teritoriile ocupate anterior, raporteaza autoritatile.
Asia de sud-est, sudul si estul Africii si bazinul Amazonului fac parte dintre zonele in care multiple specii de carnivore mari se afla in declin. Cu cateva exceptii, carnivorele mari au fost deja elimiate dintr-o parte semnificativa a lumii, cum ar fi Europa vestica sau estul Statelor Unite.
„La nivel global, pierdem carnivorele mari”, a declarat William Ripple, autor principal al lucrarii si profesor in departamentul de Ecosisteme Forestiere si Societate de la Oregon State University.
„Multe dintre ele sunt periclitate”, spune acesta. „Teritoriile lor sunt in colaps. Multe dintre aceste animale sunt in pericol de extinctie, fie la nivel local, fie global. Si, ironic, dispar tocmai cand incepem sa cunoastem importantele lor efecte ecologice”.
Ripple si colegii sai din Statele Unite, Australia, Italia sau Suedia au cerut formarea unei initiative internationale pentru a conserva pradatorii mari in coexistenta cu oamenii. Au sugerat ca o astfel de idee poate fi modelata dupa Large Carnivore Initiative for Europe, un grup stiintific non profit afiliat IUCN.
Cercetatorii au analizat rapoarte stiintifice publicate si au scos in evidenta sapte specii care au fost studiate pentru efectele ecologice la scara lagra pe care le au, numite „cascade trofice”. Acestea includ leii africani, leoparzii, rasul eurasiatic, pumele, lupii cenusii, vidrele de mare si cainii dingo.
Ripple si co-autorul sau de la Oregon State, Robert Beschta, au documentat impactul pumelor si al lupilor asupra regenerarii parcelelor de padure si a vegetatiei ripariene in Yellowstone si alte parcuri nationale din America de Nord. Au ajuns la concluzia ca mai putini pradatori duc la o crestere a populatiei de ungulate, cum ar fi caprioarele sau elanii. Un numar crescut de ungulate impiedica dezvoltarea vegetatiei, aduce modificari in randul pasarilor si al mamiferelor mici schimba ecosistemele, determinand aparitia unor impacturi in cascada. Autorii indica faptul ca studiile efectuate pe rasul eurasiatic, cainii dingo, lei si vidrele de mare au evidentiat efecte similare.
Prezenta rasului a fost corelata indeaproape cu existenta populatiilor de capriori, vulpi si iepuri. In Australia, constructia unui gard de 3400 de mile (5500 km) impotriva cainilor dingo a permis cercetatorilor de a studia ecosistemele cu si fara aceste animale, care sunt inrudite cu lupii cenusii. In anumite zone din Africa, scaderea numarului de lei si leoparzi a coincis cu o crestere impresionanta a numarului de babuini maslinii (Papio anubis), care ameninta recoltele si vitele. In apele din sud-estul Alaskai, declinul vidrelor de mare din cauza balenelor ucigase a determinat o crestere a populatiei de arici de mare si reducerea algelor.
Autorii cer o mai buna intelegere a impactul pe care il au carnivorele mari asupra ecosistemelor, o viziune ce pleaca de la munca importantului ecolog Aldo Leopold. Conceptul clasic conform caruia pradatorii sunt daunatori si diminueaza populatiile de peste si animale salbatice este invechit, declara acestia. Oamenii de stiinta si persoanele care gestioneaza fauna salbatica trebuie sa recunoasca nenumaratele dovezi ce arata rolurile complexe pe care le au carnivorele in ecosisteme, precum si beneficiile lor sociale si economice.
Leopold recunostea aceste relatii dintre pradatori si ecosisteme, spune Ripple, insa observatiile sale pe acest subiect au fost ignorate pe scara larga timp de decenii dupa moartea sa, in 1948.
„Toleranta oamenilor fata de aceste specii reprezinta o problema majora pentru conservare”, declara Ripple. „Spunem ca aceste animale au un drept intrinsec de a exista, dar ofera de asemenea servicii economice si ecologice utile oamenilor”.
Printre serviciile anterior documentate in studii, se numara captarea carbonului, refacerea vegetatiei ripariene, controlul biodiversitatii si al bolilor.
Cand populatiile de carnivore mari si-au revenit – cazul lupilor in Yellowstone sau al rasului eurasiatic in Finlanda – ecosistemele au reactionat rapid, spune Ripple. „Sunt impresionat de rezistenta ecosistemului din Yellowstone. Nu se intampla la fel de rapid peste tot, dar, in anumite zone, refacerea ecosistemica a inceput deja”.
Insa, spre exemplu, in cazurile in care pierderea vegetatiei a dus la eroziunea solurilor, o refacere completa in viitorul apropiat nu este posibila, spune acesta.
„Natura este intens interconectata. Cercetarea din Yellowstone si din alte zone arata cum o specie afecteaza o alta si apoi o alta pe diferite cai. Cercetatorul se simte umil in fata acestei interconectivitati a naturii”, spune Ripple.
