Emisiile cu efect de sera, injumatatite pana in 2050

Marile economii, inclusiv America si China, doresc sa seteze tinta pentru reducerea gazelor cu efect de sera, pana in 2050, la 50%. Documentul in care se arata acest lucru vine inaintea summit-ului ce va avea loc in Italia, luna viitoare, dupa cum informeaza Reuters.
emisii de gaze cu efect de sera
In text se mai arata ca 17 tari membre ale Forumului Marilor Economii (MEF) vor incerca sa dubleze investitiile publice in tehnologia ce ar trebui sa reduca emisiile de dioxidul de carbon pana in 2015 si sa aduca ajutor din surse publice si private.

Documentul a fost inaintat de America si Mexic la intalnirea ce a avut loc in Mexic, insa nu s-a ajuns la niciun acord inainte de summit-ul de pe 9 iulie. Presedintele american Barack Obama a cerut MEF sa aiba in vedere oferirea suportului pentru intocmirea unui nou pact climatic in decembrie.

„Sustinem dorinta de a reduce emisiile cu efect de sera cu 50% pana in 2050, in timp ce tarile dezvoltate ar trebui sa reduca aceste emisii cu 80% pana in 2050”, se mai arata in documentul datat cu 22 iunie.

Anul trecut, natiunile industrializate din G8 au cazut de acord, la summit-ul din Japonia, sa se reduca cu jumatate emisiile daunatoare, pana in 2050, pentru a tine departe secetele, inundatiile, valurile de caldura sau cresterea nivelului apelor.

Tarile in curs de dezvoltare, inclusiv China, India si Brazilia nu au fost de acord cu acest lucru, declarand ca tarile dezvoltate trebuie sa reduca mult mai mult emisiile pana in 2020.

Declaratia de doua pagini nu propune scopuri precise insa arata ca tarile dezvoltate, inclusiv Statele Unite, Japonia si Uniunea Europeana, sunt de acord cu o reducere drastica pana in 2020. Tarile in curs de dezvoltare, precum China si India au declarat ca tarile bogate ar trebui sa reduca emisiile cu cel putin 40% sub nivelul inregistrat in 1990, pana in 2020.

„Apogeul emisiilor grlobale si nationale ar trebui sa se termine cat mai curand posibil, insa acest lucru va dura mai mult in tarile in curs de dezvoltare”, se mai arata in document.

Aici se mai arata ca natiunile vor incheia un parteneriat global ce va avea ca scop dublarea investitiilor din sectorul public pentru dezvoltarea tehnologiei de diminuare a emisiilor de dioxid de carbon, pana in 2015. Parteneriatul va incerca sa elimine barierele si sa creeze posibilitatile necesare pentru promovarea noilor tehnologii, precum energia eficienta, energia solara, captarea carbonului si folosirea sau stocarea lui, bioenergia sau vehicule ecologice.

„Fondurile pentru combaterea schimbarilor climatice vor trebui sa fie substantiale” si se sugereaza, pentru inceput, o valoare de circa 400 milioane de dolari, numai pentru ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare.

Sursa: Intact News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *