Foamea Chinei inghite resursele lumii

China a ajuns motorul cresterii economice mondiale, dar reversul medaliei consta in apetitul tot mai mare pentru resurse naturale si hrana al chinezilor, ceea ce duce la destabilizarea pietelor occidentale.

Problema cu China e ca „inghite la propriu lumea, atunci cand vorbim despre rezervele de hrana”, scrie „The Independent” intr-o analiza dedicata apetitului galopant al Chinei. Potrivit Fondului Mondial International, China contribuie mai mult la cresterea economica mondiala decat SUA, Japonia si Europa la un loc. Fara China, Brazilia si India, economia mondiala ar fi in fata unei recesiuni, estimeaza economistii FNI.

Dar reversul medaliei se reflecta in cererea tot mai mare de petrol, cupru, zinc, nichel si alte materii prime, ale caror preturi urca exponential. Agentia Internationala pentru Energie a avertizat, saptamana trecuta, ca importurile de petrol chineze si indiene se vor multiplica de patru ori pana in 2030, astfel incat se estimeaza o criza majora a petrolului inca din 2015. Pe langa cererea crescuta de materii prime, China dezvolta un apetit tot mai puternic pentru „produse soft”, cum ar fi lactatele si produsele din carne, ceea ce destabilizeaza pietele occidentale. Parca pentru a compensa un trecut infometat, China a devenit un importator net de alimente, probabil pentru prima oara in istoria sa, observa „The Independent”. Bolul cu orez este, treptat, inlocuit de hamburgeri si cafe latte, de McDonald”s si Starbucks. Ca urmare, pretul global la unele produse lactate a crescut cu 200%, cel al graului s-a dublat, iar cel al carnii de porc a crescut cu 50%. In ultimii zece ani, consumul de carne din China a crescut in medie cu doua kilograme/ persoana/an, un trend observat si in alte tari in curs de dezvoltare.

„Putem fi nemultumiti pentru cei cativa pence adaugati la pretul painii sau la litrul de benzina, dar ar trebui sa fim constienti si de faptul ca aceste natiuni care ies din saracie – China, India, Brazilia – impun un pret greu de suportat pentru cei ramasi in urma”, conchide cotidianul britanic.

Sursa: Romania Libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *