Verdele este optiunea de perspectiva: GE sustine obiectivele energetice pe termen lung ale Jocurilor Olimpice si Paralimpice din Londra – 2012
Sistemele de cogenerare Jenbacher de la GE Energy vor asigura energia in centrele inovatoare din Parcul Olimpic
LONDRA, ANGLIA – 28 octombrie 2009 – GE Energy a castigat contractul de furnizare a tehnologiei sale de cogenerare Jenbacher, certificata ecomagination, pentru asigurarea energiei in doua centre energetice inovatoare pe baza de gaze naturale si biomasa care se construiesc in Parcul Olimpic si in zona de dezvoltare a orasului Stratford. Centrele vor furniza sisteme fiabile si eficiente de producere a energiei electrice, termice si de racire pentru Jocurile Olimpice si Paralimpice care vor avea loc la Londra, in 2012, precum si pentru noile cladiri si comunitati care se vor dezvolta dupa 2012.
Proiectul, cu o capacitate de 10 megawati (MW) si care va avea potentialul de a alimenta cu energie aproximativ 20.000 de locuinte, este un reper important in cadrul obiectivelor pentru Londra 2012 privind cresterea gradului de utilizare a energiei alternative, de conservare a apei, precum si in strategiile de reciclare in vederea minimizarii impactului pe care desfasurarea Jocurilor il poate avea asupra mediului.
„Initiativa privind centrul energetic dotat cu tehnologie GE este o dovada a infrastructurii energetice avansate pe care o instalam in parcul Olimpic,” a declarat Simon Wright, Director pentru Infrastructura si Utilitati in cadrul Autoritatii pentru Organizarea Jocurilor Olimpice. „Centrele energetice vor fi inima retelelor de utilitati din Parcul Olimpic,asigurand nu numai alimentarea cu energie a unei veri sportive de inalta clasa, ci si contribuind la regenerarea de durata a zonei pentru multi ani de acum inainte”.
Primul centru energetic, dotat cu doua module de cogenerare cu gaz Jenbacher de 3,3 MW de la GE Energy, este construit in zona de dezvoltare a orasului Stratford si va sustine activitatile Parcului Olimpic, precum si initiativele de redezvoltare comerciale din zona de est a Londrei.
Cea de-a doua instalatie, in King”s Yard, situat la capatul vestic al Parcului Olimpic, va fi prevazuta cu un modul de cogenerare Jenbacher de 3,3-MW de la GE Energy care va contribui la generarea energiei termice pentru piscinele din Centrul Acvatic si pentru alte locatii prin reteaua de termoficare a Parcului Olimpic. De asemenea, instalatia va produce energie electrica si termica pentru locatii sportive, locuinte si alte cladiri din zona.
Ambele facilitati energetice vor fi dotate cu cazane care folosesc gazele naturale ca si combustibil pentru a produce un surplus de caldura necesar in momentele de varf. Unitatea de la Kings Yard cuprinde si un cazan care functioneaza pe baza de biomasa din aschii de lemn pentru a produce caldura necesara pentru a raspunde nevoilor de baza.
„Flexibilitatea in privinta combustibilului si durabilitatea consacrata ce caracterizeaza tehnologia noastra de cogenerare vor contribui la optimizarea performantelor si fiabilitatii noilor centre energetice, un aspect crucial pentru succesul Jocurilor Olimpice si a Jocurilor Paralimpice din Londra 2012, precum si pentru dezvoltarea economica pe termen lung a Londrei,” a afirmat Prady Iyyanki, CEO al diviziei de motoare cu gaz Jenbacher de la GE Energy.
Tehnologia de productie combinata a energiei electrice si termice (CHP) are o eficienta energetica mai ridicata decat sistemele de productie separata a energiei electrice si termice, contribuind astfel la reducerea emisiilor de CO2 generate de productia de energie. Instalatiile CHP vor permite Autoritatii pentru Organizarea Jocurilor Olimpice sa isi atinga obiectivul de reducere cu 20% a emisiilor de C02 prin utilizarea unor surse de energie regenerabile si alternative, fata de echipamentele traditionale de incalzire, racire si productie de energie electrica.
Dupa incheierea Jocurilor, centrele energetice din Kings Yard si Stratford City vor fi folosite pentru a sustine dezvoltarea comerciala viitoare a zonei de est a Londrei timp de cel putin 40 de ani.
„GE e partenerul global al Jocurilor Olimpice prin Jocurile Olimpice din Londra 2012, iar tehnologia sa CHP Jenbacher a asigurat energie electrica si termica fiabila la nivel local , contribuind astfel la succesul Jocurilor anterioare din China, Italia si Grecia,” a precizat Iyyanki.