AFACERE ANEMICA – Apicultorii – subventii conditionate si concurenta chinezeasca
Negustorii ofera preturi mici pentru produsele apicole, subventiile sint conditionate, iar China, Argentina si, mai nou, tarile africane trimit in Romania miere de calitate mai slaba, dar la preturi foarte mici.
Concurata pe piata romaneasca de suratele din China, Argentina sau Tanzania, subventionata cu 2 lei pentru kilogramul de miere produs (si asta numai daca depune mierea la stat), lesinata de la seceta ultimilor ani, albina nationala e o afacere din ce in ce mai anemica.
„Am capatat drag de albine de cind eram scolar. Plecam de acasa cu o felie de mamaliga. In pauza, invatatorul din sat, care avea stupi, ne alinia pe toti in curtea scolii, noi intindeam felia de mamaliga si ne-o ungea cu miere”, isi aminteste Valeriu Fulea, din satul constantean Albesti. E pensionar si are cam 90 de familii de albine. Le tine de drag, caci prea mare profit nu are de pe urma lor. Anul trecut, cind in Dobrogea a fost seceta mare, ca albinele nici nu mai plecau din stup, pentru ca nu mai aveau ce sa culeaga, a scos 200 de kilograme de miere din toata stupina. Cit sa manince cei ai casei si sa le dea albinelor peste iarna. Mai bine a fost in urma cu doi ani, cind a scos cam 20 de kilograme de miere pe stup.
ALTE VREMURI… A mers mai bine afacerea in urma cu sase-sapte ani, cind statul, prin procesatorii agreati, cumpara kilogramul de miere cu cel putin 8 lei. Acum, in functie de localitate, stuparul poate sa dea mierea poliflora intre 4 si 6 lei, pe cea de salcim, intre 6 si 7 lei, iar pe cea de tei, cu 4 pina la 6 lei. Pentru propolis, procesatorii agreati de stat ofera pina la 165 de lei pe kilogram. Crescatorii de albine pot primi si subventii, insa acestea sint conditionate. „Trebuie sa ai minimum 50 de familii de albine si sa dai cel putin 10 kilograme de miere pentru fiecare stup”, ne spune Valeriu Fulea. Anul trecut, subventia a fost de 1 leu pe kilogramul de miere, anul acesta s-a dublat. Statul mai ofera o subventie de 6 lei de stup pentru medicamente, dar pentru asta apicultorul trebuie sa duca factura fiscala pe produsele cumparate.
Scaderea pretului la miere pe piata romaneasca a fost influentata de importurile din China, Argentina sau tari africane, care ofera produsul – mai slab calitativ, spun apicultorii nostri – la 50-80 de eurocenti kilogramul.
DIPLOMA DE APICULTOR UE. Ca sa fie apicultor recunoscut de UE, Valeriu Fulea s-a intors iar pe bancile scolii si a dat lucrari si examene. Avea diploma de apicultor si de la scoala tehnica, facuta in tinerete, dar aceea nu e pe placul normelor UE. Asa ca a platit 20 de lei pe un curs si e apicultor european cu diploma.
„Am mai dat miere pe piata, la particulari, cu 10 lei kilogramul. Ne-a costat 10 lei analiza de calitate la laborator. Vin oamenii si ne cauta acasa, ca au invatat ca mierea e buna, dar acum chiar nu aveam de unde sa le dam”, spune Valeriu Fulea, cu gindul la productia de anul trecut.
Varianta exportului a iesit din calcule dupa o patanie intimplata in urma cu citiva ani. Un cumparator din Germania a venit sa ia mierea din zona Mangalia. Pretul era bun, aproape dublu decit oferea statul roman. S-au adunat mai multi producatori si au livrat butoaiele cu miere. Pensionarul din Albesti spune ca a primit banii si multumiri pentru calitatea mierii pe care o livrase, insa germanul care facuse oferta n-a mai calcat de atunci pe la producatorii din zona Mangalia. O parte dintre apicultori trimisesera miere de proasta calitate, produsa „pe banda”, dupa ce hranisera din plin albinele cu zahar si sirop. S-a mai gindit familia Fulea si sa ambaleze mierea in recipiente mici de plastic si sa o livreze la hotelurile de pe litoral. Cind a vazut insa cit costa masinaria de ambalat si cutiutele de plastic s-a lasat pagubasa.
PENTRU PASIONATI. „Daca nu ai drag de albine, n-are rost sa ti le cumperi, doar pentru ca ti se par o afacere buna. In urma cu citiva ani s-au pensionat cu ordonanta mai multi din armata. Si-au cumparat stupi de albine, ca li se parea o munca usoara, care aduce bani multi. Le-au pierdut repede, pentru ca nu stiau cum sa le ingrijeasca”, isi aminteste Valeriu Fulea.
Constanteanul a fost tentat si sa produca mierea ecologica. S-a speriat insa de conditiile impuse: stupii nu trebuie sa fie vopsiti, tratamentele aplicate trebuie sa fie si ele bio, iar zona din care culeg albinele sa nu fie stropita sau tratata cu chimicale. Daca primele doua conditii ar fi mai usor de indeplinit, zone netratate chimic sint mai greu de gasit, iar virsta nu-i mai permite apicultorului constantean sa umble in trashumanta albinelor, pe care nu le-a mai mutat de doi ani din gradina.
VARIANTA BIO. La albinarit bio s-a incumetat un apicultor din Salcioara, pe care l-am gasit intr-o amiaza de duminca la stupina pe care si-o asezase pe linga Baia, la coriandru si flori de balta.
„Trebuie sa raportezi mereu unde esti cu stupii. Apoi, iti fac mereu analize la miere. Si aici, la Ciucurova, unde o dau, si in Germania, unde o exporta ei”, explica stuparul.
Pentru mierea ecologica primeste 5,5 lei pe kilogram, iar la sfirsitul anului inca o treime din aceasta suma, ca subventie pentru produsul bio. „Dar subventia de la stat o primim numai daca dam mierea firmelor alese de ei. Si minimum 10 kg de miere pe stup. Ca sa primesti subventie pentru o vita nu trebuie sa dai lapte sau carne la stat. Numai la noi, apicultorii, fac asta”, isi varsa omul oful. „Nu e o afacere, mai ales cu seceta care a fost. Eu am lucrat pe santier, acum ma ocup numai de albine. Macar aici sint stapinul meu”, explica stuparul.
CU BIDOANELE CATRE ITALIA. De cind a inflorit teiul , padurea de la Ciucurova s-a umplut de stupine. Familia Ivascu a venit cu aproape 200 de stupi tocmai din Maramures. Nici nu vor sa auda de predat mierea la stat si de subventia simbolica. Nici de fondurile SAPARD si de hirtogaraia pe care le presupune obtinerea lor. Nu s-au incumentat deocamdata nici la stuparit ecologic, pentru ca au tot investit in ultimii ani in stupi noi si masini pentru care sa plateasca mai putine taxe. Oamenii au noroc ca in zona din care vin se consuma multa miere. Au deschis propriul magazin, in Borsa, si au clientela deja formata. Simion Ivascu e singurul barbat de pe strada sa care nu a plecat la munca in strainatate. Dar cei plecati ii invadeaza magazinul de Sarbatori, cind se intorc in tara. „Vin si cumpara cu bidoanele. Imi spun ca aici cumpara cinci kilograme de miere cu banii pe care ii dau acolo pe un kilogram. Si nici mierea nu se compara. A noastra e mult mai buna”, spune maramureseanul. Dar mierea nu ia drumul Italiei numai de Sarbatori. „Vin batrinii ramasi acasa si cumpara, dupa care o pun la microbuz si o trimit la copiii plecati in strainatate”, spune Simion Ivascu.
Grea e insa „excursia” pe care o fac in fiecare vara din Maramures pina in Dobrogea. In toamna se intorc acasa, cu tot cu albine, desi ar avea la cine sa le lase in Constanta. „Cum sa aiba omul incredere in mine cind cumpara mierea, dar vede ca nu am nici un stup acasa? Prefer sa mai cheltuiesc si sa-i duc in Maramures, ca sa stie omul ce cumpara”, explica apicultorul.
E grea si izolarea stuparului in „vacanta” de vara. „Uneori nu vad zile la rind nici un om. Si-mi vine sa plec asa, de nebun, sa ies in strada, doar ca sa vad un om si sa schimb o vorba”, zimbeste maramureseanul.
Polenizare
Pe vremea comunistilor, ca premiu pentru ca polenizau zonele in care isi asezau stupina, statul asigura transportul stupilor, isi aminteste Valeriu Fulea. Acum, nimeni nu mai da nimic. „Am fost si noi in strainatate. Am vazut ca in Israel primesti 60 de dolari pe familia de albine daca le duci si polenizeaza o zona. In SUA, primesti 100 de dolari. La noi nu numai ca nu-ti dau nimic, dar iti mai si cer spaga in miere, cum mi-a facut un fost inginer de pe la CAP, pentru ca am stat pe terenul lor. Ca spun ca te-au facut om, ai scos miere de pe pamintul lor”, spune un apicultor din Salcioara.
Promisiuni… veninoase
Incurajati de zvonul de pe piata ca veninul de albine este foarte cautat si se plateste bine, multi apicultori si-au cumparat aparate ca sa-l colecteze. Costa cam 100 de euro unul. E o instalatie destul de simpla, care functioneaza cu o baterie. Albinele se curenteaza de rama aparatului si-si infig acul intr-o foaie de cauciuc, unde isi lasa veninul. Cauciucul este fin, iar albina nu este sacrificata, pentru ca isi poate trage acul din el. Veninul adunat este razuit apoi de pe sticla de sub cauciuc si trebuie pastrat la frigider. O munca foarte migaloasa, dar ar merita, spun apicultorii, daca ar primi 60.000 de euro pe kilogramul de venin, asa cum le-a promis una dintre firmele de la care au luat aparatul. Insa li s-a transmis ca trebuie sa astepte cel putin un an banii pentru veninul pe care-l dau. Si asta numai daca el se va dovedi de calitate. „E multa munca, iar oferta e neserioasa. O sa incercam singuri sa gasim o companie de farmacie care sa fie serioasa si sa-l plateasca sigur”, spune Simion Ivascu.
Preturi
O familie de albine (cinci-sase rame) se vinde in functie de cit e de productiva, cu 200 pina la 400 de lei. O lada in care sa o pui costa aproximativ 200 de lei (noua). Pe piata, la particulari, mierea se vinde cu 10-14 lei kilogramul. In supermarket, un kilogram de miere romaneasca porneste de la aproximativ 15 lei pe kilogram. Mierea mai ieftina este cea din China, cel mai mare exportator mondial in acest moment. Chinezii exporta angro in UE la 50-60 de eurocenti pe kilogram.
Costuri si pagube
Pina anul trecut, apicultorii trebuiau sa plateasca rovinieta pe tot anul pentru transportul stupilor. Si cum foloseau masini mari, transportul ii minca de bani. Nici acum nu e mai usor – daca vrei sa treci o stupina cu bacul, la Dunare, de exemplu, te costa 400 de lei. „Un kilogram de miere statul ti-l ia la acelasi pret cu care poti cumpara un litru de motorina”, atrage atentia Simion Ivascu. Daca inainte apicultorii se mai lipeau de cei care ingrijeau albinele CAP-ului si aflau cind vor stropi avioanele cu chimicale, astazi e mai greu sa controlezi aceste „raiduri”. „Noi avem autorizatie de la Primarie si in mod normal ar trebui sa ne anunte inainte cu cinci zile de a stropi, ca sa inchidem albinele sau sa ne mutam la cel putin 5 kilometri de acea zona. Nu fac insa de fiecare data asa. O data m-am trezit ca mor culegatoarele pe linga stup, din cauza ca nu ne-au anuntat ca stropesc”, spune Valeriu Fulea. Medicamentele folosite impotriva bolilor de stup sint destul de accesibile ca pret. Majoritatea apicultorilor au renuntat inca dinainte de 1990 la tratamentul cu antibiotice in favoarea Varachetului.
Sursa: Jurnalul National
