La cumparaturi

COMERT – De unde puteti procura alimente organice
Magazinele care vand produse ecologice, fara chimicale, sunt putine in Romania. Insa lucrurile incep sa se miste.

Bucurestenii sunt poate cei mai norocosi romani la capitolul aprovizionare cu produse ecologice. De vreo doua saptamani, ei isi pot procura alimente fara chimicale din magazinul exclusiv bio de pe Strada Hatmanul Arbore (langa Perla). Oferta este generoasa: peste 1.000 de produse certificate ecologic, de la produse alimentare de baza la cosmetice si detergenti bio. In plus, produse eco pot fi procurate si din cele trei magazine Naturalia – Calea Mosilor, Calea Floreasca si Voluntari. Aici, pe langa foarte multe produse naturiste, se regasesc si alimente eco. O gama „frumusica” de alimente organice poate fi procurata de la magazinul Ki-life din Piata Amzei si din magazinele Delicateria Traiteur – Mihai Eminescu, Dorobanti si Carrefour Feeria.

IN TARA. Si timisorenii sunt privilegiati. In orasul lor s-a deschis, la sfarsitul lui 2007, primul magazin exclusiv eco din Romania, Biomarkt, unde se gasesc atat alimente, cat si produse de ingrijire. Sibienii beneficiaza si ei de mai bine de un an de „serviciile” magazinului Biocoop unde producatorii eco din zona isi vand produsele. De asemenea, in Salonta este un mic magazin de profil. Locuitorii din Onesti, Comanesti si Asau pot sa-si procure branzeturi bio produse de Asociatia Valea Asaului din magazinele Ronel Com. Iar in Bacau exista Farmacia Naturii care are in oferta produse bio. Alimentele eco se gasesc si la Metro, Sell Gros, Carrefour, Cora, Real, Mega Image, Nic, Primavara, La Fourmi, G”market, Ok, La Colt, Fonzi si Billa. Pentru cei care nu au acces la un magazin clasic care comercializeaza alimente bio, magazinele virtuale sunt cea mai buna solutie. De exemplu, la www.casamatei.ro pot fi gasite conserve de legume bio, iar www.naturaland.ro are o oferta diversificata. Produse bio se gasesc si la www.naturalmall.ro, www.bionatura.ro, www.naturashop.ro, www.farmacianaturii.ro si www.pcfarm.ro.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *