Morcovul, spanacul si prunele ofera pielii un aspect usor bronzant

Carotenoidele sunt ingredientul secret menit sa coloreze epidermalegume

Goana dupa un bronz cat mai natural a inceput. Un grup de cercetatori de la Universitatea Bristol din Marea Britanie au dezvoltat o dieta care ajuta la imbunatatirea aspectului pielii in acest sens, fara a apela la razele nocive ale soarelui sau la alte metode de bronzare artificiala.

Potrivit specialistilor, pielea are nevoie de antioxidanti, iar fructele si legumele au un continut ridicat de astfel de substante necesare pentru mentinerea unui ten impecabil. Specialistii britanici spun ca rezultatele unui regim alimentar care abunda in fructe si legume, cinci portii pe zi, se vad dupa aproximativ o luna, relateaza cotidianul britanic „Daily Mail”.

Potrivit lui Ian Stephen, promotorul dietei, regimul ofera pielii nuante diferite, in functie de pigmentul fiecarei persoane. Cercetatorul sustine ca alimentele recomandate in acest regim contin diferiti compusi, denumiti carotenoidele, un gen de pigmenti naturali. Carotenoidele sunt ingredientul secret menit sa coloreze pielea, sustin oamenii de stiinta britanici.

In cadrul unei cercetari, mai multi voluntari au fost pusi sa tina o dieta care consta in cinci portii de fructe si legume pe zi, timp de cel putin o luna. Subiectilor li s-au facut poze inainte si dupa acest regim alimentar, ulterior fotografiile fiind aratate unor necunoscuti. S-a dovedit ca cele realizate dupa dieta au fost considerate mult mai atractive. Printre fructele si legumele cu cel mai mare impact asupra pigmentului pielii se numara morcovii, spanacul, salata, rosiile, ardeii grasi, caisele, grepfruitul, pepenele galben, prunele si piersicile.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *