O gospodarie ecologica – interviu cu Laura TRIF

O gospod?rie ecologic? – interviu cu Laura TRIF
O gospodarie ecologica – interviu cu Laura TRIF
O gospodarie ecologica – interviu cu Laura TRIF

Cum v-a venit ideea unei ferme si de ce?

Totul a pornit cu trei ani in urma, cind, intr-o seara, privindu-ne fetita dormind, ne-am dat seama ca, dupa o lunga perioada de cautari, nu am gasit solutia care sa ii rezolve problemele produse de pubertatea precoce cu care era diagnosticata, ca timpul nostru se consuma intre birou, supermarket si casa, citeodata o scurta plimbare prin parcul din apropiere si rareori o sedinta de fitness. In mod natural a venit si prima intrebare: Cum ar fi daca am creste noi vacuta si pasarile de care avem nevoie, fara a pleca in Apuseni, locul de nastere al sotului meu? Rind pe rind, au aparut alte intrebari: unde? – intrucit locuiam intr-un bloc din Bucuresti; cum vom reusi sa ne impartim timpul? cum vom ingriji animalele? si, multe altele. Dar Dumnezeu a orinduit sa cunosc o familie bucovineana stabilita de putini ani linga Bucuresti, cu patru copii, al caror tata avea aceleasi framintari si, impreuna, am hotarit sa construim raspunsurile.

Asa s-a produs schimbarea si am redescoperit aerul ionizat ca de tara, hrana gustoasa, fara hormoni de crestere si modificari genetice, munca fizica obositoare, dar si fortifianta.

Va pricepeati la cresterea animalelor, aveati cunostinte in domeniu?

Deloc. Uneori, stiind ceea ce nu stii este cea mai potrivita cale de a incepe.

Cum ati inceput propriu-zis?  

Dupa 11 ani de la casatorie, Dumnezeu ne-a intregit existenta bucurindu-ne cu o fetita minunata. Am fost foarte atenti pina si la aerul pe care il respira, asigurindu-ne ca o mare parte din an il petrece departe de poluarea urbana. Apoi a venit timpul pentru scoala si ne-am cufundat din ce in ce mai mult in viata orasului, bucurindu-ne doar la sfirsit de saptamina si in vacante de aerul curat de munte.

Am cautat hrana „curata“, pe cit posibil ferita de hormoni de crestere, aditivi si pesticide. Am mers pina intr-acolo incit am cumparat zece pui pe care i-am lasat in ingrijirea unei familii cu o gospodarie in apropierea orasului, care, de ani buni, ne aproviziona regulat cu lapte, oua si brinza. Din nu stiu ce pricini, puii nostri – cu exceptia cocosului – au murit dupa citeva luni, motiv pentru care am renuntat la ideea cresterii pasarilor, cu atit mai mult cu cit, pina la scoala, fetita noastra nu a indragit carnea, in aceste conditii fiindu-ne suficienta carnea de la o pasare, pentru o intreaga luna. Lucrurile s-au schimbat putin la scoala, fetita cerind diverse preparate din carne, pe care, probabil, le vedea in pachetelul colegilor ei. Mi-amintesc cum, intr-o zi, venind de la scoala, mi-a cerut salam de Sibiu. Cum am fost total impotriva mezelurilor, am cautat surse de hrana sanatoasa, pregatind in casa tot soiul de preparate tip mezel.

Cu toate acestea, prin clasa a III-a, am observat unele simptome care ma duceau cu gindul la pubertatea precoce, cu atit mai mult cu cit aveam doi colegi de serviciu ai caror copii se confruntau cu dereglari extrem de serioase, la niste virste foarte fragede – de 2, respectiv 4 ani. Medicii au indicat ca unul dintre factorii cu ponderea cea mai importanta in aceste dereglari ar fi fost mincarea cu crestere stimulata, modificata genetic sau excesiv aditivata.

Spre surpriza noastra, analizele au confirmat o dereglare a sistemului endocrin si prima masura luata a fost aceea de a stopa orice fel de hrana care nu provenea dintr-o sursa verificata personal. Sigur ca sanatatea s-a imbunatatit usor, totusi nu pe atit cit ne doream noi. Sursele de hrana ne-au dat mari batai de cap – pentru ca au fost foarte greu de gasit si inca mult mai greu de verificat.

Si iata ca, intr-o seara, privind fetita dormind, am constientizat ca trebuie sa facem noi ceva.

Primele „active“ ale viitoarei activitati au fost experienta mea bogata in management si mai ales in project management, si un partener cu minime cunostinte despre cresterea animalelor si a pasarilor din propria-i gospodarie bucovineana, motivati de dorinta de a oferi copiilor nostri o dezvoltare fireasca, intr-o lume a consumului.

Astfel, am pornit la drum cu citeva vaci si pasari, apoi citeva oi si capre, crescind cite putin efectivul. Am trecut prin multe incercari. Imi amintesc cind am cumparat primele 50 de rate lesesti, despre care stiam ca sint asemanatoare ratelor salbatice, insa nimeni nu ne-a spus ca zboara atit de sus. Ca urmare, intr-o dimineata, dupa ce au fost scoase din cotete, una cite una, si-au luat zborul. Am sperat sa revina in obor pina la lasatul serii, insa doar citeva au facut-o. Abia atunci am aflat ca trebuie taiat virful aripilor, tocmai pentru ca sa nu se inalte dincolo de gard.

Sigur ca sint multe intimplari care acum par amuzante, dar care, la inceput, ne-au produs mari emotii.

Cum v-ati descurcat financiar?

Ne-am pus „la bataie“ toate economiile, am imprumutat bani de la toti prietenii, am cumparat pe datorie, am achitat multe dintre datorii, cu produse „din batatura“. A fost si inca este… oricum, mai putin… simplu. Ne-am incapatinat sa ne dezvoltam din resurse proprii, chiar daca asta presupune o crestere lenta. Efectivele de bovine, ovine si caprine sint inscrise la APIA, subventia fiind de numai 500 de lei anual pentru o bovina, suma ce revine pentru ovina, respectiv caprina, fiind si mai mica.

Anul trecut, am urmat cursuri de preparare a unor specialitati de brinza, organizate intr-o ferma de linga Larnaca – Cipru, costuri pe care le-am suportat din propriile economii. Pina in prezent nu am putut accesa fonduri europene pentru cresterea efectivului de animale si optimizarea procesului de pregatire a laptelui si ne dorim sa putem accesa fonduri pentru amenajarea unui spatiu pentru pregatirea acestor brinzeturi, printre care si renumita lor brinza pentru gratar –Halloumi.

Unde este ferma dumneavoastra si ce aveti exact acolo? Ce terenuri, ce animale, citi angajati?

O mica parte a activitatii se desfasoara in gospodaria de linga Bucuresti, in Balotesti – Ilfov, unde avem inchiriat aproape 1 hectar de teren. Tot aici avem grajdul, halele pentru pasari. Ca efectiv, la Balotesti sint 18 vaci de lapte, 120 de curcani, 200 de gaini, 200 de rate si giste. Tot aici avem si o parte dintre cei 200 de porci din rasele Marele Alb si Mangalita. Mangalita este recunoscut pentru grasimea sa fara colesterol si cu proprietati asemanatoare uleiului de somon.

La stina din Bucovina, avem 300 de oi si capre, si in gospodaria moldoveneasca – in jur de 800 de pasari, 32 de vaci de lapte si 46 de taurasi de carne. La ingrijirea efectivelor de pasari si animale lucreaza12 persoane, carora li se alatura inca patru persoane care pregatesc produsele din lapte.

Cea mai mare parte a necesarului de hrana (cerealele, lucerna si trifoiul) este cultivata pe terenurile noastre si ale partenerilor nostri. Hrana achizitionata provine de la producatori certificati. Astfel, terenul nostru este de 15 hectare, si avem 200 de hectare de teren in parteneriat cu mici producatori de cereale si furaje (lucerna si trifoi). In mod special am ales parteneriate cu micii producatori, pentru ne putea asigura ca nutretul si cerealele sint netratate chimic.

Inteleg ca totul se desfasoara ecologic, ca animalele sint hranite natural. Cum este exact? Cu ce sint hranite?

Scopul nostru este acela de a creste animale si pasari ferite de hormoni si orice alte sisteme de accelerare a cresterii. Ca urmare, hrana acestora este complet naturala, fara fainuri animale, fara hormoni si fara medicamente. Dupa cum v-am marturisit mai devreme, culturile de cereale si nutret sint neerbicidate – si aici ma refer atit la teren, cit si la seminte. Sigur ca in acest caz, recolta la hectar este mai mica de jumatate si obiectivul nostru este acela de a oferi produse cit mai sanatoase.

In functie de anotimp, in afara cerealelor si a finului, vitele sint hranite si cu sfecla, borhot uscat provenit din prelucrarea sfeclei de zahar, sroturi de floarea-soarelui, toate acestea necontinind substante chimice.

In ceea ce priveste pasarile, hrana lor este formata dintr-un amestec de cereale (griu, secara, orz, ovaz, hrisca, porumb) si sroturi.

Toate pasarile sint crescute liber in obor, chiar si nabadaioasele rate lesesti, fiind inchise seara in cotete. La noi cotetele sint spatioase – hale inalte de 6 m – pentru a asigura cubajul necesar unei cresteri sanatoase.

Ce presupune o zi de lucru la ferma? Care sint activitatile necesare?

Ca in orice gospodarie, si la noi activitatea incepe dis-de-dimineata, adica in jurul orei 4,30-5,00, si se termina odata cu lasarea serii. Este o activitate fara week-end si fara vacante! Primul lucru este deschiderea halelor si scoaterea pasarilor in curte, dupa care se curata grajdul si halele. Inainte de mulgere, totul trebuie perfect igienizat – hale si vite. Mulgerea se face automat, cu aparate de muls, laptele fiind dirijat direct in tancul de racire. Simultan cu mulgerea, sint hranite pasarile. Dupa mulgere, vitele sint pregatite pentru plecarea la pasunat vara, sau pentru iesirea in oborul vitelor in timpul iernii, cind vremea permite. Indiferent de anotimp, vitele au doua mese nutritive in gospodarie, dimineata si seara, mese formate din cereale, tarita si sroturi din floarea-soarelui. Peste zi, alimentatia se completeaza cu nutret verde – vara si nutret uscat – iarna. Dupa plecarea vitelor, vine rindul porcilor si a celor 50 de iepuri.

Odata masa animalelor incheiata, incepe pregatirea smintinei, a brinzei proaspete, a casului dulce si sarat. Dintre produse, telemeaua veche este putin mai sarata, pentru ca, nefolosind conservant (nici macar aspirina), fermenteaza. Smintina este simpla, adunata de deasupra oalelor cu lapte, fara adaosuri de ingrosare.

O activitate importanta este distribuirea produselor – ca sa putem oferi produse proaspete, necongelate, carnea trebuie livrata imediat dupataiere si curatare. Pornind de la propria noastra lipsa de timp, venim in intimpinarea celor foarte ocupati, livrind produsele direct la adresa indicata de acestia.

Ce faceti dvs. personal pentru ferma?  

In timpul discutiei noastre, va spuneam ca formarea mea academica este aceea de manager de proiect, demarind, derulind si finalizind o serie de proiecte din domenii diferite de activitate. Si iata ca acum, Dumnezeu a orinduit sa ma implic intr-un domeniu apropiat sanatatii si poate pentru ca de mica am fost interesata de sanatatea si de nutritia holistica.

La ferma, in principal, organizez activitatea la nivel macro. La scara mai mica, ma implic direct in relatia cu clientii, vinzarea si distributia. In gospodarie – consider acest nume mai adecvat decit cel de ferma –, rolul principal il joaca partenerul meu, pentru ca este mult mai priceput in cresterea animalelor si pentru ca este mai voinic!

Ce produse livrati?  

Produsele noastre cuprind sortimente de carne, incluzind toate animalele si pasarile din curte, lapte si produse lactate. De curind avem pe lista noastra si cirnati uscati, din carne de capra – un deliciu – si brinza pentru gratar tip Halloumi.

Credeti ca asemenea ferme pot fi o solutie pentru tot mai multi dintre noi, pe viitor?

Sigur, da. Cu multi ani in urma, am facut un studiu de piata in Romania pentru o fabrica de brinzeturi din Franta, care dorea sa deschida un punct de lucru la noi in tara pentru a distribui de aici produsele sale. La momentul respectiv, consumul de lapte si produse lactate in Romania era foarte scazut. Iata ca astazi, printr-o educare corecta a populatiei, procentul acesta s-a dublat, daca nu triplat.

Hrana sanatoasa presupune timp, documentare, departare de casa sau comanda telefonica, achizitie fara degustare etc. Totusi, hrana din gospodariile tip taranesti incepe sa cistige din ce in ce mai multi adepti.

a consemnat Iaromira POPOVICI  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *