Soarele se simte aici mai aproape, mai intens, mai personal. In timp ce Philip Lolua asteapta sub un copac o ceasca de
mancare valuri de caldura danseaza deasupra solului distorsionand imaginea carcaselor de animale moarte care zac imprastiate in fata sa. Mare parte din pasunile sale s-au transformat in tarana. Numeroasele sale, odinioara, capre, oi si camile au murit de sete. Spune ca fiul sau in varsta de numai 3 ani a murit recent de foame. Iar Lolua nu pare a fi prea departe de moarte el insusi.
„Daca nu vine nimeni sa ne ajute voi muri chiar in acest loc” spune batand staruitor pamantul cu o mana batrana si crapata.
O seceta devastatoare matura Kenia ucigand copii si animale, distrugand culturi. Naste tensiuni in mahalalele saracacioase unde apa de la robinete a secat si provoaca conflicte etnice in hinterland unde comunitatile se lupta pentru ultimele petice fertile de pasune. Cele doua inimi gemene ale economiei keniene, agricultura si turismul sunt primele afectate. Legendarele animale salbatice, pentru privelistea carora amatorii de safari zburau mii de mile, se impleticesc si se prabusesc de foame iar pitoreasca savana este impanzita de oase albite de soare.
Etiopia, Sudan, Somalia. Chiar si Niger si Ciad. Aceste tari au devenit sinonime cu seceta si foametea. Dar Kenya? Aceasta este una dintre cele mai dezvoltate natiuni africane cu o economie robusta cu nenumarate birouri ONU si mii de voluntari in institutiile umanitare.
Aceste institutii prezic de luni de zile un dezastru, spun ca ploile au lipsit si ca aceasta ar putea fi cea mai grava seceta din ultimul deceniu. Dar guvernul kenian, paralizat de lupte si masinatiuni politice, se pare ca a ramas indiferent la avertismente. Cativa oficiali guvernamentali au fost chiar implicati in scandaluri cu vanzari ilegale cu tone de cereale din rezerva natiunii in timp ce foametea dadea tarcoale.
Pana acum nici o operatiune internationala serioasa de ajutor nu a fost demarata, oricum nu la nivelul la care ar fi nevoie. Agentia ONU pentru hrana la nivel mondial (World Food Program) afirma recent ca aproape 4 milioane de kenyeni – aproximativ o zecime din populatia tarii – au urgenta nevoie de hrana.
„Lumini rosii de avertizare strabat tara” spune agentia.
Dar natiunile donatoare se misca incet. Apelul de urgenta lansat de ONU, in valoare de 576 milioane $ este finantata intr-o proportie mai mica de jumatate.
Unul dintre motive ar putea fi dezamagirea crescanda in liderii kenieni. Ei au fost in multe randuri indemnati de catre ambasadorii vestici – precum si de proprii cetateni – sa treaca la verificarea amanuntita a sistemului juridic, a fortelor de ordine si a comisiei electorale. Cele mai mari proteste au urmat discreditatelor alegeri in 2007, proteste care au dat nastere unui val de violente soldat cu pierderea a mai mult de 1.000 de vieti omenesti.
Politicienii kenyeni par mai preocupati de propriile pozitii la urmatoarele alegeri din 2012 decat de curatarea mizeriei produse de alegerile trecute. Prea putine reforme au fost adoptate iar coruptia este infloritoare, lucru dovedit in mod dureros de ultimul scandal al granelor, aflat in cercetari.
„In vremuri ca acestea avem nevoie de increderea donatorilor” spune Nicholas Wasunna, consilier pe probleme umanitare al grupului de ajutor World Vision. El spune ca donatorii pot fi indepartati de modul in care se practica politica in tara. Regiunile aride din nordul Keniei au fost cele mai afectate. Sunt sate in care nu a mai plouat de ani de zile, iar seceta a devenit o problema nationala.
In Baringo, in Valea Riftului, oamenii mananca cactus deoarece preturile la porumb si grau au devenit prohibitive. In Nyeri, Kenia centrala, unii au inceput sa manance hrana pentru porci. In capitala Nairobi chiar si cele mai elegante cartiere raman frecvent fara apa cate o saptamana. Si in intuneric. Kenia se bazeaza pe energia produsa in hidrocentrale, asa ca mai putina ploaie inseamna mai putina energie.
Guvernul kenyan a inceput sa ia masuri organizand furnizari de alimente, intens mediatizate, in zonele atinse de foamete. Dar cei mai multi politicieni par a fi inca in faza de negare.
Chaunga Mwachaunga este functionar districtual in Lohori, unul dintre cele mai parjolite orase din nordul Kenyei. Cand ii este prezentat raportului privitor la duzinele de copii morti de foame in aria sa de activitate, se zbarleste. „Foame? De unde stim ca au murit de foame? Stiu ca nu este suficienta mancare dar putem fi siguri ca nimeni nu va muri de foame atata timp cat exista guvernul kenian. Aratati-mi certificatele de deces!”
Este greu sa gasesti certificate de deces cand exista atat de putine spitale. Sa intri in acesta zona este ca o intoarcere in timp.
Lokori este teritoriul tribului Turkana, trib foarte atasat de traditie. Femeile poarta margele si isi rad capul in stilul mohican, barbatii isi cresteaza spatele cu modele in relief si poarta bratari discoidale care se pliaza precum briciurile. Locuiesc in colibe de forma conica risipite pe platoul nisipos si traiesc din cresterea animalelor. Chiar si in anii buni viata aici este extrem de precara. Dar in acest an rata de malnutritie in randul Turkana a depasit cu mult pragul de pericol. Copii Turkana, purtand doar a zdreanta in jurul sodurilor merg peste 30 de km pentru 3-4 litri de apa. Barbatii isi parasesc familiile disparand pur si simplu in desert neputand suporta rusinea de a nu fi in stare sa-si hraneasca copii. Aici nu se mai gaseste nimic de mancare in afara fructelor cretoase si amare care cresc in desert. Le desfac lovindu-le cu pietre pentru a ajunge la interiorul abia comestibil.
Organizatia World Vision distribuie ratii de urgenta in zonele cele mai grav afectate. Zilele trecute Lolua, cel care spunea ca si-a pierdut fiul de 3 ani in luna iunie, astepta impreuna cu un grup de barbati sub un acacia pentru o ceasca de porridge. O alta umbra de om, Ekitela, este atat de slab iar mana ii tremura atat de tare incat abia poate tine ceasca pe care a primit-o. „Nu sunt chiar atat de batran pe cat par” ne spune ” Este din cauza ca nu am mancat nimic” Apoi se ineaca cu porridge-ul de culoarea nisipului si este salvat de nepoata sa cu o ceasca de apa.
Probabil la fel de ingrijoratoare sunt izbucnirea conflictele etnice. Turkana isi numesc vecinii, pe tribul Pokat, „dusmanii” si spun ca recentele dispute au aparut ca urmare a restrangerii drastice a pasunilor. O femeie Turkana ne spune ca „dusmanii” i-au ucis fiul, i-au furat toate animalele si au izgonit-o de pe pamantul ei.
Meteorologii spun ca va ploua in Octombrie si probabil se va ajunge la cealalta extrema a situatiei actuale. Este prognozat un alt ciclu El Nino, care, dupa ani de seceta si pamant copt pana la consistenta unui cruste uscate, va aduce cu sine o noua problema: inundatii.
Sursa: http://www.nytimes.com
