Recolamp lanseaza campania de constientizare privind colectarea deseurilor de surse de lumina

Recolamp lanseaza campania de constientizare privind colectarea deseurilor de surse de lumina

Sub sloganul „Doua tari, un scop, succes comun!”, Asociatiile Recolamp Romania si Electro-Coord Ungaria, specializate in managementul deseurilor de surse de lumina, au lansat marti, 19 iulie 2011, in Timisoara, proiectul de cooperare transfrontaliera Ungaria-Romania – Program 2007-2013: „Reducerea poluarii cu substante toxice prin imbunatatirea managementului deseurilor de surse de lumina in judetele de la granita dintre Ungaria si Romania”.

Proiectul beneficiaza de finantare europeana si se deruleaza in perioada: martie 2011 – mai 2012, in judetele situate la granita dintre cele doua tari partenere (Romania – Arad, Timis, Bihor, Satu-Mare si Ungaria – Hajdu-Bihar, Szabolcs-Szatmar-Bereg).

Proiectul are alocat un buget de 1.6 milioane de euro, care vor fi investiti in producerea si amplasarea de containere specializate de colectare, precum si in construirea unei fabrici de reciclare a deseurilor de becuri si tuburi fluorescente. Aceasta fabrica, amplasata in Ungaria la Mezakovacshaza, va deservi cele doua tari partenere ale proiectului. De asemenea, se va realiza o ampla campanie de informare in judetele tinta pentru a creste nivelul de informare si,
implicit, cantitatile de deseuri care nu vor mai ajunge la gropile de gunoi, poluand, ci vor fi reciclate respectand siguranta mediului si a populatiei.

„In cele 15 luni de proiect, ne-am propus sa identificam solutii concrete de imbunatatire a sistemului de colectare a deseurilor din surse de lumina si a deseurilor de echipamente electrice si electronice, in general, si sa crestem gradul de constientizare si implicare al cetatenilor, companiilor, institutiilor
si autoritatilor locale cu privire la necesitatea colectarii selective si a reciclarii acestor tipuri de deseuri” – Raul Pop, Director General Recolamp.

Showroom-ul face parte dintr-o caravana ce va poposi in 20 de orase din judetele-tinta ale proiectului – 10 orase din Romania (Timisoara, Lugoj, Sannicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) si 10 din Ungaria (Bakascsaba, Hajduboszormeny, Gyula, Debrecen, Hajduszoboszlo,
Szeged, Szentes, Nyiregyhaza, Oroshaza, Hadmezavasahely ) si are ca scop oferirea de informatii despre sursele de lumina, aspecte specifice cu privire la deseurile electrice si electronice (inclusiv echipamente de iluminat), despre sistemul de colectare a deseurilor si despre procesul de reciclare.

Spatiul expozitional va fi deschis si pus la dispozitia publicului in Piata Unirii din Timisoara in saptamana 18-24 iulie 2011, intre orele 10.00 – 20.00. Vizitatorii pot interactiona direct cu reprezentantii autoritatilor locale si a celorlalte organizatii participante. Resursele si informatiile sunt oferite prin prezentari si jocuri interactive, filme de specialitate, materiale tiparite si discutii directe.

Recolamp si ECOTIC colecteaza deseurile de la populatie

Pe parcursul intregii saptamani petrecute in Timisoara, Asociatia ECOTIC se alatura proiectului si va colecta de la populatie deseuri de echipamente electrice la cortul amenajat langa showroom-ul Recolamp. Prin intermediul unei trageri la sorti organizate sambata, 23 iulie, incepand cu ora 20:00, in cadrul concertului sustinut de trupa Sistem, in Piata Unirii se vor acorda premii importante celor care au adus deseuri pentru a fi reciclate.

„Proiectul de cooperare transfrontaliera Romania-Ungaria pe probleme de mediu reprezinta un pas inainte in directia constientizarii importantei colectarii selective a deseurilor si revalorificarii resurselor materiale de catre populatie. Ne alaturam Asociatiei Recolamp si ELECTRO-COORD Ungaria in acest demers de amploare din dorinta de a incuraja formarea unei mentalitati noi fata de mediul inconjurator, care se traduce intr-o preocupare constanta pentru un mediu curat si o mai buna calitate a vietii”, a declarat Valentin Negoita, Presedintele ECOTIC.

Obiectivele programului de cooperare transfrontaliera dintre Romania si Ungaria:

  • Prezentarea importantei colectarii selective si a reciclarii deseurilor din surse de lumina
  • Dezvoltarea sistemului de colectare a deseurilor din surse de lumina de la cetateni, institutii publice si companii, in temeiul obligatiilor legale si a unui comportament responsabil fata de mediul inconjurator
  • Identificarea de solutii concrete pentru colectarea acestor deseuri de la generatori
  • Furnizarea informatiilor de specialitate privind reciclarea deseurilor din surse de lumina.
  • Reducerea poluarii prin cresterea ratelor de colectare a deseurilor din surse de lumina
  • Imbunatatirea tintelor de colectare ale Romaniei si Ungariei pentru deseurile de echipamente electrice si electronice, inclusiv sursele de lumina
  • Constientizarea si educarea cetatenilor in spiritul unui comportament responsabil fata de mediu

Proiectul este implementat prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Romania 2007- 2013 (www.huro-cbc.eu) si este finantat de Uniunea Europeana prin Fondul European de Dezvoltare

Regionala, completat de co-finantarea nationala a celor doua state membre participante in program, Ungaria si Romania. Obiectivul general al Programului este de a apropia actori economici, persoane si comunitati, cu scopul de a exploata mai eficient oportunitatile oferite de dezvoltarea comuna a zonei de frontiera.

Continutul acestui comunicat de presa nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene.

Despre Recolamp

Recolamp este o organizatie non-profit infiintata in septembrie 2007, autorizata de Ministerul Mediului si Padurilor, ce are ca membri fondatori companiile: General Electric, Narva, Osram si Philips. Misiunea organizatiei consta in preluarea de la producatori a responsabilitatii privind gestionarea deseurilor de surse de lumina, colectarea si reciclarea becurilor economice si a tuburilor fluorescente arse in conditii de siguranta pentru mediu si sanatatea populatiei.
www.recolamp.ro

Despre Electro-Coord Ungaria

Asociatia Electro-Coord Ungaria isi asuma responsabilitatea de management al DEEE-urilor pentru producatorii si distribuitorii de echipamente electrice, electronice si electrocasnice. Electro-Coord Ungaria comunica prin Reteaua Nationala cu reciclatorii care le prelucreza deseurile in conformitate cu standardele europene. Cea mai mare parte a materialelor din deseuri sunt recuperate si reintra in productie. Electro-Coord Ungaria este o organizatie deschisa sa preia obligatiile legale ale producatorilor in vederea colectarii si reciclarii deseurilor din echipamente electrice, electronice si electro-casnice.
www.electro-coord.hu

Despre Ecotic

In aprilie 2011 ECOTIC a implinit 5 ani de cand a fost constituita ca organizatie de preluare a responsabilitatilor de colectare si reciclare a deseurilor electrice si electronice ale producatorilor. A fost prima organizatie de acest gen aparuta in Romania. ECOTIC a desfasurat, impreuna cu autoritatile centrale si locale, 37 de proiecte pilot si campanii de informare si constientizare, atat in mediul urban, cat si in mediul rural, campanii care au avut, in acelasi timp, ca obiectiv colectarea DEEE din gospodariile populatiei.
www.ecotic.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *