Reprezentantul special al SUA pentru Energie: Sprijinim nu doar Nabucco, ci intreg coridorul energetic sudic

Reprezentantul special al SUA pentru Energie: Sprijinim nu doar Nabucco, ci intreg coridorul energetic sudic

Reprezentantul SUA pe probleme de energie in Eurasia, Richard Morningstar, a desfasurat saptamana aceasta o vizita la Moscova. Vor continua Washingtonul si Moscova sa concureze pentru gazul din Asia Centrala, cu ce resurse va fi alimentat proiectul Nabucco si in ce fel gazul turkmen va putea fi livrat in Europa ocolind Rusia – toate aceste probleme au fost abordate de Morningstar intr-un interviu acordat ziarului rus Kommersant.

La Moscova, Morningstar a avut intrevederi cu ministrul rus pentru energetica Serghei Smatko, precum si cu o serie de functionari guvernamentali si cu experti. Reprezentantul SUA a dat asigurari ca, in timpul Administratiei Obama, Washingtonul va conlucra activ cu Moscova in domeniul diplomatiei energetice. ‘Traim intr-o lume in schimbare, iar pietele energetice se schimba si ele. O influenta foarte mare asupra acestui domeniu a exercitat criza financiara mondiala.

Toate acestea ne ofera posibilitatea sa vorbim deschis unul cu altul, sa discutam cum va evolua cooperarea noastra in domeniul energetic’, a declarat Morningstar pentru Komersant.
Richard Morningstar subliniaza ca Europa este un important partener al SUA, iar economiile celor doua continente sunt strans legate. De aceea, SUA sunt interesate de garantiile privind securitatea energetica europeana, la fel cum Europa este interesata in securitatea energetica a SUA. Un loc important in aceasta cooperare il ocupa eficienta energetica.

Intrebat de Kommersant despre modul in care cooperarea energetica ruso-americana se potriveste cu promovarea proiectului Nabucco, concurent direct al proiectului South Stream promovat de Moscova, Morningstar a tinut sa sublinieze ca SUA sprijina nu doar Nabucco, ci ‘intreg coridorul energetic sudic – o ampla retea de gazoducte, ce urmeaza sa livreze gaz din Caucaz si din Asia Centrala prin Turcia spre Europa’.

‘Nabucco este un proiect bun, dar nu este singurul. Mai exista, de exemplu, proiectul Interconnector, care leaga Turcia cu Grecia si Italia’, declara reprezentantul SUA pentru energie. In afara de aceasta, Washingtonul considera ca pentru Europa este mai important sa-si perfectioneze infrastructura pentru transportarea gazului, decat sa-si lanseze toate fortele in constructia de noi gazoducte.

Potrivit lui Morningstar, companiile europene ar trebui sa ia o decizie comerciala referitor la care dintre proiectele coridorului sudic este mai fundamentat si mai intemeiat. ‘Noi am prefera tocmai Nabucco, insa nu este o certitudine ca acesta va fi realizat primul. In orice caz, primul gazoduct va transporta o cantitate nu atat de mare de gaz, insa el ar trebui sa aiba un potential de extindere, in cazul in care volumul de livrari din aceasta regiune se va mari. Iar acest lucru se va intampla neaparaa¥, isi exprima convingerea Morningstar.

Dintre principalele surse de alimentare a gazoductului Nabucco, reprezentantul american remarca gazul din Azerbaidjan. ‘BP si compania azera de stat GNKAR au convenit de curand asupra majorarii extractiilor de gaz, chiar daca o buna parte din acesta va aparea pe piata abia in 2020.
De asemenea, in urmatoarele luni consportiul care exploateaza zacamintele de la Shah-Deniz va decide cui sa vanda acest gaz. Ar putea sa fie atat Nabucco, cat si Interconnector sau orice alt proiect. Important este sa existe posibilitati pentru extinderea gazoductului’, subliniaza interlocutorul ziarului rus.

O alta sursa de alimentare cu gaz ar fi Irakul, insa pentru inceput este necesar sa fie format un nou guvern la Bagdad, care sa semneze acorduri cu autoritatile kurde.
Morningstar nu scoate din calcul nici Turkmenistanul, chiar daca aceasta tara nu se poate ralia la Nabucco in lipsa unui gazoduct transcaspic si in conditiile mentinerii disputelor in ceea ce priveste delimitarea Marii Caspice intre statele limitrofe.

Totusi, Morningstar se declara optimist: ‘Gazoductul transcaspic va trece prin apele teritoriale ale Azerbaidjanului si Turkmenistanului, ceea ce inseamna ca doar aceste doua state ar trebui sa decida soarta proiectului’. In afara de aceasta, reprezentantul special al SUA pentru energie nu exclude nici posibilitatea transportarii de gaz turkmen in forma comprimata si lichefiata, ceea ce ar anula problemele politice legate de delimitarea zonelor de la Marea Caspica.

In ceea ce priveste Iranul, Morningstar este de parere ca, deocamdata, gazul iranian nu ar trebui sa alimenteze proiecte internationale, atat timp cat nu au fost solutionate probleme ce se refera la programul nuclear al Iranului si la relatiile lui cu SUA si alte tari.
Referitor la propunerea presedintelui ENI, Paolo Scaroni, de a uni Nabucco si South Stream undeva pe teritoriul Bulgariei sau Romaniei, Morninstar declara ca, deocamdata, nimeni nu a imbratisat aceasta idee, iar SUA nu sunt o exceptie.

‘Dar, important este ca astfel de propuneri se fac. Lumea se schimba vazand cu ochii si initiativele constructive sunt necesare’, subliniaza reprezentantul american. Richard Morningstar nu este ingrijorat nici de consolidarea pozitiilor Chinei pe piata energetica.
‘In regiune exista rezerve imense de gaz. Chiar daca am lua in calcul doar Turkmenistanul, atunci cand exploatarea de gaz in aceasta tara va atinge cote maxime, ea va putea sa livreze gaz si in China, si in Rusia, si in Europa’, este convins Richard Morningstar.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente