Romania sustine initiativa secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, privind organizarea unui summit la nivel de lideri in cursul anului 2014 pentru consolidarea masurilor necesare definitivarii in 2015 a unui acord juridic global privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in perioada de dupa 2020, a declarat luni ministrul mediului, Rovana Plumb, care a participat la Consiliul de Mediu al UE desfasurat la Luxemburg.
Consiliul de Mediu a finalizat luni mandatul UE pentru cea de a 19-a Conferinta a Partilor la Conventia ONU privind schimbarile climatice, care va avea loc la Varsovia, in perioada 11-22 noiembrie.
‘Romania a solicitat un mandat clar pentru intrarea in negocierile internationale, astfel incat in 2015 sa ajungem la un acord juridic echilibrat la nivel global privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera post-2020. Am sustinut si initiativa secretarului general al ONU, domnul Ban Ki-moon, aceea de a avea un summit in cursul anului 2014 la nivel de lideri pentru a putea consolida masurile necesare definitivarii in 2015, la Paris, a acordului juridic global’, a declarat telefonic Rovana Plumb.