Soarele agraveaza bolile cronice

Caldura excesiva duce la pierderi mari de lichide, ceea ce provoaca dezechilibre in organism. Vara, in cel mai mare pericol sunt cardiacii. Soarele supune inima la un efort suplimentar, iar pentru persoanele cu o afectiune cardiovasculara, acest lucru poate fi fatal.bolile cronice

Cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca si hipertensiunea arteriala se agraveaza ca urmare a expunerii la soare, intrucat cantitatea de oxigen care ajunge la inima este mai mica atunci cand temperaturile sunt ridicate.

Acesta este motivul pentru care ea trebuie sa depuna mai mult efort pentru a pompa sangele. Deshidratarea solicita si ea inima, care trebuie sa pompeze mai mult sange pentru a compensa pierderile de apa si de electroliti prin transpiratie.

„La acesti bolnavi, o expunere indelungata la soare poate duce chiar la instalarea infarctului miocardic. De aceea, ei se pot bucura de soare doar dimineata si seara, cand razele ultraviolete isi pierd din intensitate si caldura nu mai este atat de puternica.

Chiar si atunci trebuie sa poarte palarii de soare si sa se hidrateze. Bolnavii cardiaci pot merge la mare doar cu acordul medicului si trebuie sa evite sa faca baie atunci cand sunt prea incalziti, deoarece exista pericolul de stop cardiac”, atrage atentia medicul de familie Calin Ciubotaru.

De partea cealalta, si persoanele cu hipotensiune se pot simti rau pe caldura. Acestea pot avea stari de ameteala si de lesin. In pericol vara sunt si persoanele care sufera de anemie severa, in care exista o insuficienta oxigenare a tesuturilor. Soarele suprasolicita organismul in aceste situatii si accentueaza slabiciunea, oboseala, ametelile, durerile de cap si paloarea.

Deshidratarea afecteaza si rinichii

„Persoanele care sufera de boli renale se pot expune la soare atata vreme cat se hidrateaza foarte bine. In caz contrar, pierderile de lichide prin piele pot sa favorizeze chiar instalarea insuficientei renale”, mai spune medicul Calin Ciubotaru.

Varicele se pot agrava si ele vara, deoarece venele periferice se dilata atunci cand este cald, iar acest lucru accentueaza staza venoasa (stagnarea sangelui in vene). Persoanele care au varice pot experimenta, in urma expunerii la soare, o senzatie neplacuta de arsura la nivelul gambelor si de picioare grele.

Protectie maxima in caz de vitiligo

Persoanele cu vitiligo, o afectiune cutanata care se manifesta prin depigmentarea pielii, ar trebui sa-si acopere zonele de culoare deschisa sau sa foloseasca o crema cu factor de protectie maxim (50+) daca petele depigmentate sunt pe fata sau pe maini.

Pe portiunile afectate de vitiligo nu exista deloc melanina, pigmentul care protejeaza pielea de efectele nocive ale soarelui. Din aceasta cauza, exista un risc foarte mare de arsuri solare.

O alta afectiune cutanata, lupusul eritematos, se extinde dupa expunerea prelungita la radiatiile ultraviolete, iar eritemul deja existent se agraveaza. Persoanele care sufera de aceasta maladie trebuie, de asemenea, sa foloseasca o protectie solara maxima.

Se accentueaza si bolile neurologice

Scleroza multipla, o boala neurologica ce afecteaza creierul si maduva spinarii, se agraveaza vara. In special anumite simptome, precum slabiciunea musculara, devin mai accentuate din cauza caldurii.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *