Conferinta Partilor de la Doha decide continuarea Protocolului de la Kyoto
Protocolul de la Kyoto va continua si pentru urmatorii 8 ani, au decis pe 8 decembrie, la Doha delegatii celor peste 190 de tari prezente la Conferinta Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice (COP 18).
Romania, care a participat la toate cele 13 zile de negocieri prelungite din capitala Qatarului, va avea in anul 2013 un membru supleant in Comitetul de Supervizare al mecanismului Joint Implementation (JI), aflat sub Protocolul de la Kyoto.
Continuarea Protocolului de la Kyoto (KP) va permite implementarea si urmarirea unui set de angajamente consistente ale statelor Parti semnatare, vizand in primul rand reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES). Succesul de la Doha a fost partial umbrit de deciziile Rusiei, Japoniei si Noii Zeelande de a nu-si mai asuma angajamente obligatorii de reducere a emisiilor sub KP. Pe de alta parte, Canada s-a retras din Protocol, la Durban, cu un an in urma.
Uniunea Europeana a reusit sa obtina, pe parcursul a doua saptamani de negocieri intense, ca durata Protocolului in a doua perioada de angajament (CP2) sa fie de 8 ani, si a reconfirmat angajamentul de reducere propriu de 20% fata de nivelul emisiilor GES inregistrate in 1990. In acest fel, durata CP2 si angajamentul Uniunii sub Protocol se pliaza pe calendarul de implementare si pe obiectivele din pachetul legislativ Energie – Schimbari Climatice al UE.
In plus, a fost negociata si agreata o solutie pentru reportarea surplusului de Unitati ale Cantitatii Atribuite (AAU). Surplusul de AAU al tarilor care au redus emisiile GES mai mult decat se angajasera a fost reportat integral pentru perioada 2013 – 2020. Acest surplus va putea fi folosit atat pentru conformare interna, cat si pentru comercializare.
Si Uniunea Europeana a inclus in Decizia de la Doha o declaratie politica. Aceasta subliniaza ca pachetul legislativ Energie – Schimbari Climatice, prin care UE implementeaza propriile masuri de reducere a emisiilor GES, nu permite folosirea surplusului de AAU din 2008 – 2012 pentru atingerea obiectivelor sub KP din perioada 2013 – 2020.
Amendamentul la Protocolul de la Kyoto instituie si un mecanism pentru cresterea ambitiei in ce priveste tintele de reducere a emisiilor GES. Documentul prevede ca, pana in 30 aprilie 2014, Partile au posibilitatea sa anunte oficial noi obiective de reducere a emisiilor, care trebuie sa fie mai ambitioase decat cele asumate la Doha pentru CP2.
Amendamentul la Protocolul de la Kyoto urmeaza a fi ratificat de tariile semnatare.